Linkuri accesibilitate

PCRM cere demiterea preşedintelui Timofti pentru refuzul de a organiza un referendum privind Acordul de Asociere la UE


Partidul Comunistilor din Republica Moldova a cerut demiterea preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, pentru că a refuzat să organizeze un referendum privind semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Prin purtătorul său de cuvânt, preşedintele a respins acuzaţiile drept „lipsite de temei juridic şi substanţă”. „Preşedintele regretă că un partid care a condus ţara timp de opt ani se detaşează de proiectul european al Republicii Moldova, pe care anterior l-a susţinut, şi întreprinde măsuri cu scopul declarat de a torpila acţiunile de modernizare a ţării”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. Conducerea Partidului Comuniştilor (Executivul Politic al Comitetului Central) a cerut fracţiunii parlamentare să nu voteze pentru ratificarea Acordului de Asociere cu UE., acord ce va fi semnat poimiine la Bruxelles.

XS
SM
MD
LG