Blocul în care locuiesc acum se află lîngă mai multe case la sol care formau cîndva un sătuc. Oraşul a crescut şi a înghiţit treptat sătucul. Aşa a apărut şi blocul meu în preajma unor case cu curţi în care latră cîini fioroşi.
Fireşte, omul are dreptul să aibă un cîine în curte, ba chiar poate în Moldova, fără un cîine în curte, viaţa e dificilă. Există însă un detaliu care pe mine mă sperie, mă nedumereşte şi chiar mă enervează. Cîinii din aceste curţi latră. Şi nu numai ziua, ci şi pe durata întregii nopţi. Ei latră mereu, latră tare, latră în dricul nopţii, latră toată noaptea aşa de parcă simt un pericol de moarte. Şi auzi hau-haul non-stop, de la ora 23.00 pînă în zorii zilei.
Nu vreau însă să vorbesc despre problema mea. Să lăsăm la o parte faptul că larma asta îmi provoacă insomnii şi mă îmbătrîneşte prematur. Vreau să remarc un alt aspect, care mi se pare chiar mai îngrijorător.
Întrebarea care se impune este următoarea: ce fel de oameni oare sînt aceia în curţile cărora urlă cîinii toată noaptea? Cum rezistă ei? Nu-i deranjează cumva lătratul acesta endemic? Se odihnesc oare bine pe durata nopţii? Dar cum poţi să dormi buştean cînd în curtea ta urlă dulăii? Păi, mie, care sînt mai departe, la etajul şase al blocului, îmi crapă timpanele. Dar ei cum suportă lătratul isteric fiind alături? Ce soi de oameni o fi aceştia?
Iar dacă stau să mă gîndesc mai bine, un om normal nu ar putea suporta mereu acest zgomot nocturn. Prin urmare, stăpînii acestor cîini sînt oarecum deosebiţi. Sînt deosebiţi chiar pentru simplul fapt că-i doare-n cot de somnul altora.
Aşadar, ei ascultă toată noaptea cum le urlă cîinii, iar în zorii zilei merg la serviciu pentru a primeni patria şi a munci cu osîrdie. Pesemne că unor asemenea oameni le reuşeşte cu brio să-şi îndeplinească sarcinile de muncă. Cîţi sînteţi oare voi, cei cărora le urlă cîinii nopţile în curţi ca sirena? Probabil, mulţi, judecînd după aspectul atrăgător al patriei.
