Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice


Occidentul a reuşit să antreneze Kremlinul într-o partidă complicată de poker; în Găgăuzia se produce o diluare a unanimităţii de altă dată

Vasile Botnaru a stat de vorbă cu doi comentatori de la Chișinău, rugându-i să facă un bilanț al celor mai importante evenimente politice ale săptămânii.

Jurnalistul Dorin Scobioală, producător general la Jurnal TV, este de părere că Occidentul a reuşit să antreneze Kremlinul într-o partidă complicată de poker, ca să reducă gradual potenţialul exploziv al crizei ucrainene.

Dorin Scobioală: „Cu siguranţă, unul dintre evenimentele foarte importante este reuniunea G7, redevenit G7, după excluderea Rusiei din G8. Pe de o parte, avem declaraţia ministrului francez de externe care a spus că excluderea Rusiei din grupul celor 8 ţări cel mai puternic industrializate a fost inevitabilă, dar nu neapărat definitivă, ceea ce ne lasă loc de interpretare pentru faptul că s-ar putea reveni sau s-ar putea găsi anumite condiţii, în care Rusia să fie reacceptată. În aceeaşi ordine de idei, vedem că invitaţia pentru Vladimir Putin de a participa la festivităţile prilejuite de cei 70 de ani de la debarcarea din Normandia nu a fost anulată. Deci, se lasă oarecum portiţa deschisă.”

Europa Liberă: Mai mult decât atât, francezii nu renunţă la contractul privind livrarea celor două nave militare Mistral.

Dorin Scobioală: „Se pare că din toţi europenii, francezii au fost primii care au dat un semnal de desolidarizare, ca să zic aşa, de poziţia dură a Europei unite. Pe de altă parte, ştim că şi industriaşii germani îi cer Angelei Merkel să nu agraveze la maxim relaţiile cu Rusia, pentru că ar pierde contracte de miliarde. Eu cred că de ambele părţi, şi de partea europenilor şi americanilor, şi de partea ruşilor acum este un fel de pocher. Se blufează şi se trişează… se trişează la greu.”

Europa Liberă: Treburile de acasă vă par la fel de incandescente?

Dorin Scobioală: „În Găgăuzia am asistat la o testare a eventualei aplicări a scenariului osetin prin prisma mai multor vizite la Comrat. Cunosc un pic viaţa politică de acolo. Este o luptă de clanuri şi aceste clanuri în diferite perioade s-au aliat cu diferite partide şi forţe politice pentru a-şi promova şi întări poziţiile. În cazul acelei răbufniri din Adunarea Populară este vorba despre o precampanie electorală. Fiecare tabără încearcă să-şi consolideze poziţiile în ochii electoratului, încearcă să fortifice imaginea de duşman a taberei adverse. Sunt absolut convins că vom asista în continuare la astfel de răbufniri acolo.”

*

Jurnalistul şi comentatorul politic Igor Volniţchi consideră că în Găgăuzia se produce o diluare a unanimităţii de altă dată, ceea ce avantajează cumva actuala putere de la Chişinău.

Igor Volniţchi: „În primul rând, ar fi de menţionat evenimentele de la Comrat care au luat o turnură neaşteptată chiar şi pentru cei care pretind că cunosc în ale politicii. În al doilea rând, sigur că a contat enorm în ecuaţia politică din Republica Moldova continuarea acelui scandal, dacă îi putem spune aşa, care vizează situaţia din interiorul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Continuarea a fost, pe alocuri, surprinzătoare. Şi în al treilea rând, este vorba de un eveniment care, într-un fel sau altul, a fost cam neglijat de opinia publică din Moldova, dar e unul cu bătaie lungă. Mă refer la decizia Curţii de Apel Bălţi, care vizează referendumul privind demiterea primarului Dorin Chirtoacă, iniţiat de către Igor Dodon şi susţinătorii săi din Partidul Socialiştilor şi nu numai.”

Europa Liberă: Va fi oare Comratul buturuga mică, care să răstoarne intenţiile carului mare de la Chişinău?”

Igor Volniţchi: „Deși unii analişti politici văd că lucrurile ar putea evalua anume în baza unui astfel de scenariu, părerea mea este că ceea ce s-a întâmplat la Comrat schimbă total datele problemei în dosarul găgăuz. Dacă până acum regiunea autonomă din sudul Republicii Moldova era considerată ca un tot unic, ca un tot întreg în stare să furnizeze la un moment dat o surpriză la nivelul întregii ţări, dacă se considera că toată clasa politică de la Comrat acţionează la unison, formând un front comun, iată că ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile în Adunarea Populară arată că nici în Găgăuzia lucrurile nu stau atât de simplu, cum păreau la prima vedere. Din acest punct de vedere, chiar dacă e condamnabil ceea ce s-a întâmplat la Comrat, chiar dacă acele evenimente depăşesc limita bunului simţ şi chiar a legalităţii, totuşi, nu putem trece cu vederea că acest conflict avantajează uşor Chişinăul. Adică s-au schimbat datele problemei şi găgăuzii au deja o altă temă de discuţie pe interior, iar aceasta scade din presiunea pe care Comratul ar fi putut-o, eventual, exercita asupra Chişinăului în cazul în care se mergea într-un front comun.”

Europa Liberă: Adică are mai mult câmp de manevră Chişinăul?

Igor Volniţchi: „Oarecum da, chiar dacă răsună anumite declaraţii de la Comrat, precum că evenimentele din Adunarea Populară au fost orchestrate, dirijate, inspirate de către anumite forţe politice de la Chişinău. Oricum aceasta, repet, scade din presiunea exercitată de către Comrat asupra Chişinăului şi acum politicienii de la Comrat au o altă temă mult mai importantă, mult mai apropiată lor decât tema care vizează vectorul orientării externe a Republicii Moldova, deşi nu este exclus ca la un moment dat toate micile disensiuni să dispară şi ei, totuşi, să facă acel front comun despre care vorbeam mai sus.”

Europa Liberă: Cum vi se pare nodul gordian din Ucraina? Cine câştigă acum meciul: Vladimir Putin sau europenii?

Igor Volniţchi: „Din ceea ce s-a văzut foarte clar în ultima săptămână se atestă o mobilizare generală pe frontul de vest, se atestă un interes şi o dorinţă de implicare tot mai mare din partea factorilor de decizie occidentali. În plus vedem că, în sfârşit, acţiunile autorităţilor de la Kiev au căpătat un caracter mult mai coordonat, cel puţin, mult mai pronunţat coordonat, dacă putem spune aşa, şi vedem că partida rusă începe deja să bată uşor-uşor în retragere, chiar dacă în declaraţii acest lucru încă nu se resimte. Dar, judecând după materialele difuzate de către presa din ţara vecină, dar şi de către presa din alte ţări, inclusiv din Republica Moldova, balanţa începe încet-încet să încline spre Occident.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG