Moldovenii fără viză și dreptul de muncă in UE

Decizia de a elimina vizele pentru moldoveni a fost luată în grabă înainte de summitul de la Vilnius, din noiembrie trecut, dintre Uniunea Europeană și țările Parteneriatului Estic, când devenise limpede pentru programatorii politici de la Bruxelles că exista riscul unui eșec major al summitului, ceea ce s-a și întâmplat, prin refuzul de atunci lui Viktor Ianukovici de a semna Acordul de asociere al Ucrainei cu UE.

Era urgent atunci a anunța un progres concret major, pentru a salva ceva din importanța summitului, care fusese anticipat drept “istoric" de către președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Pentru a călători liber în spaţiul comunitar, moldovenii trebuie să deţină un paşaport biometric şi pot merge în toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia Irlandei şi Marii Britanii, timp de 90 de zile pe parcursul a 6 luni. Ridicarea obligativitatii vizei nu aduce insa cu sine si dreptul de a munci in UE. Acesta nu va veni decat ulterior si prin negocieri mai ales bilaterale.

Pentru a da in alt exemplu, spre deosebire de restul blocului comunist, cetățenii fostei Iugoslavii au putut întotdeauna călători și lucra în țările Europei occidentale înainte de 1989. Restricțiile au fost introduse abia după izbucnirea războaielor din Croația și Bosnia, în 1991. Ridicarea restricțiilor, în 2009, nu a însemnat decît revenirea la o stare de fapt anterioară, după două decenii de întrerupere.

In practică, intervenția sau lobbyingul unei țări membre pot duce la acordarea de facilitați în acordarea dreptului de munca cetățenilor unei țări ne-europene. Astfel, Spania a obținut, după intrarea sa în Uniunea Europeană, ca cetățenii majorității țărilor sud-americane, foste colonii spaniole, să poată călători fără viză în Uniunea Europeană, mai puțin astăzi în țările care nu fac parte din spațiul Schengen, dar care în practică aplică aceleași reguli, si, in acelasi timp, ca aceștia sa primească si dreptul de muncă.

Spania a invocat legăturile istorice și culturale cu țările Americii de Sud, obținînd ridicarea obligativității vizei pentru cetățenii acestora, ceea ce teoretic și România ar fi putut face în cazul Moldovei.

Trebuie însă insistat: Ridicarea obligativitatii vizei nu aduce cu sine si dreptul de a munci in UE.

Guvernarea de la Chișinău a încercat să încetatenească în percepția publică ideea că acordarea dreptului de a călători fără viză în spațiul Shcengen – prezentată drept o victorie de netăgăduit a coaliţiei proeuropene - nu are cum si nici de ce să ducă la respingerea migranţilor de muncă de către Federaţia Rusă.

Potrivit datelor cu care operează serviciile migraţionale ruse, în această ţară ar munci în jur de jumătate de milion de moldoveni - mulţi dintre ei, e adevarat, cu încălcarea regulilor de ședere. Intr-un timp se vehicula un numar de peste 150 de mii de persoane ce risca interdictia de intrare in FR pentru incalcarea regimului de sedere. Deocamdată, deportări în masă nu au fost înregistrate, dar problema ar putea să apară dacă Rusia va aplica, aşa cum anticipează o mare majoritate de experţi, respingerea migranţilor ca metodă de presiune împotriva autorităţilor de la Chişinău hotărâte să aducă Republica Moldova în UE. Presiunile ar putea apare, aşa cum se anticipează, fie înainte de semnarea, deja în această lună, a Acordului de asociere între guvernul de la Chişinău şi UE, fie înainte de parlamentarele din toamnă, pe care Rusia şi le-ar dori victorioase, altfel zis câştigate de catre forţele ostile integrării europene.

Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Valentina Buliga, spune însă că executivul are pregătit un plan de acţiuni în eventualitatea unor astfel de probleme:

„Noi am aprobat planul de reîntoarcere a migranţilor de peste hotare, inclusiv din Federaţia Rusă. Fiecare persoană trebuie să se înregistreze la agenţia de ocupare a forţei de muncă, ca să ştim cu exactitate care sunt nevoile, performanţele, profesia sa, pentru ca ulterior autorităţile să intervină cu măsuri de incluziune în câmpul muncii, poate cu reprofesionalizare, cu ajutor social temporar. Nu se simte un salt de reîntoarcere – câte 50 – 60 persoane pe lună, dar suntem pregătiţi. Avem în administrare poate puţine locuri de muncă – vreo 9 mii la ora actuală - dar avem un contract cu Israelul, care ne va oferi o oportunitate pentru cei ce vor vrea să muncească în construcţii. Aproape 500 de persoane muncesc deja în Israel în bază de contract, acum va pleca o a doua tranşă, iar Israelul ne-a anunţat că e gata să negocieze cu noi un acord adiţional, privind majorarea numărului de persoane care pot să muncească în această ţară. Cu alte două state suntem în negocieri avansate… Căutăm şi oportunităţi ca să angajăm oameni la zonele economice libere.”

Expertul de la IDIS Viitorul, Corneliu Ciurea, susţine, însă, că, oricât de elaborate ar fi aceste eforturi, guvernul nu va fi capabil să facă faţă unei reîntoarceri în masă a migranţilor estici, dacă acest lucru se va întâmpla cu adevărat:

„Rusia ne poate lovi cu această armă, doar că nu cunoaştem cât de devastatoare poate fi această lovitură. Nu ştim ce vor face migranţii: se vor întoarce, vor găsi ei singuri alte alternative de angajare peste hotare, le vor cere autorităţilor… Eu totuşi nu aş vrea să dramatizăm lucrurile. Dacă Rusia ne va aplica această lovitură, ea va fi fireşte destul de neplăcută, însă migrabnţii vor trebui să se descurce mai mult pe cont propriu. Guvernul face destule pentru a atenua riscurile. Faptul că se află în discuţii cu diverse guverne ne sugerează că există o preocupare reală. Dar trebuie să înţelegem că este destul de greu pe cale artificială să reorientezi fluxurile migraţionale. Instrumentele guvernului sunt insuficiente. În mod real aceste lucruri sunt coordonate de stihia pieţei. Şi trebuie să conştientizăm că migranţii pleacă de obicei din impulsuri personale. Ei vor trebui singuri să se reorienteze, să-şi găsească oportunităţi. ”

O idee pe care o aduc în discuţie democraţii, una din componentele coaliţiei, ar fi demararea unor ample proiecte de infrastructură, care să-i cuprindă cu angajări pe eventualii migranţi reîntorşi din Rusia. Corneliu Ciurea o tratează însă cu scepticism :

„În primul rând aceste proiecte de infrastructură sunt de scurtă durată şi reclamă abilităţi speciale pe care gastarbeterii noştri nu le posedă. În al doilea rând, disputa noastră cu Rusia se află cumva contra cronometru, adică soluţiile, dacă vor fi necesare, vor trebui să fie rapide. De aceea, eu cred că proiectele de infrastructură pot ameliora doar parţial situaţia.”

La părerea expertului, cea mai substanţială alternativă la eventualele probleme de angajare pe partea estică o oferă totuşi liberalizarea circulaţiei către UE, de care Moldova beneficiază deja de mai multe săptămâni. Şi asta pentru că, explică Corneliu Ciurea, cetăţenii ar putea profita de cele trei luni permise pentru ca, aflându-se pe teritoriul comunitar, să-şi identifice şi să acceseze în mod legal un loc de muncă în una din ţările europene.