Linkuri accesibilitate

Reacție a guvernului afgan la eliberarea celor cinci talibani în schimbul unui militar american


Guvernul afgan a spus că cei cinci talibani transferați de Statele Unite în Qatar în cadrul unui schimb de prizonieri trebuiau eliberați „fără nici o condiție”. Potrivit Ministerului de Externe de la Kabul, „dacă guvernul Statelor Unite au predat cetățeni afgani Qatarului cu scopul limitării libertății lor, acest lucru contravine în mod clar legislației internaționale”. În cadrul schimbului, talibanii afgani l-au eliberat pe sergentul Bowe Bergdahl, iar autoritățile americane au transferat cinci deținuți de la Guantanamo Bay în Qatar, unde aceștia pot locui împreună cu familiile lor, dar sub supraveghere, așa încât să nu pună în pericol securitatea Statelor Unite. Președintele afgan Hamid Karzai a cerut de multe ori eliberarea cetățenilor afgani de la centrul de detenție militară de la Guantanamo Bay și a spus că aceasta este o condiție pentru semnarea pactului bilateral de securitate cu Statele Unite.
XS
SM
MD
LG