Linkuri accesibilitate

Lanzhou: De ce se teme japoneza să mai meargă cu trenul în Vestul Chinei sau despre supremația rasei galbene


La Lanzhou, pe Fluviul Galben...



Drumul Mătăsii pe care veneau în Europa mătasea, jadul și bijuteriile făcute în atelierele din Xi’an (China) sau Samarkand (Uzbekistan) sau Drumul Sării pe care era transportată sarea dinspre platoul Tibetan spre Asia Centrală sau Drumul Mirodeniilor care lega India de Marea Mediterană nu au fost nicioadă drumuri ușoare și sigure, pe care diplomații și comercianții puteau merge fără grijă dintr-un capăt al lumii spre celălalt. Teritoriile din Vestul Chinei, Asia Centrală, Iranul și Turcia de astăzi au fost mereu disputate de marile imperii, iar în calea călătorilor se iveau nu doar deșerturile sau munții foarte înalți, ci și vameșii, care trebuiau mituiți, bandele de hoți care trebuiau ocolite și veșnicele dispute și războaie.

În trenul care mă duce de la Xi’an spre Lanzhou, oraș aflat pe malul Fluviului Galben și popas important pe drumul Mătăsii, m-am întâlnit cu Tomami, o japoneză, care umbla ca mine cu rucsacul în spate. Merge la Dunhuang să vadă deșertul, pe ruta sudică a Drumului Mătăsii. Ar fi vrut să se întoarcă prin Urumqi, capitala regiunii uigure autonome, Xinjiang, dar acum se teme fiindcă a văzut la știrile de dimineață „atacul terorist” din gara de la Urumqi. 80 de oameni au fost răniți și alți trei au murit după ce atacatorii au pus explozibil la Gara de Sud din Urumqi și au amenințat trecătorii folosind cuțite, a doua zi după ce președintele Xi Jinping și-a terminat vizita în această regiune.

Președintele Chinei Xi Jinping la Shanghai
Președintele Chinei Xi Jinping la Shanghai

Xi spunea că este esențială „înțelegerea profundă a separatismului din Xinjiang”. Dar această înțelegere despre care vorbește liderul chinez s-a tradus până acum în strategia Beijingului de asimilare a uigurilor și de schimbare a echilibrului etnic din cea mai vestică regiune a Chinei, prin încurajarea chinezilor Han, care constituie majoritatea populației, să vină în Xianjiang. Unul din zece chinezi se declară aparținând acestei rase Han, ceea ce arată că în peisajul general al Chinei, mulți minoritari se tem să-și asume apartenența sau că mulți au fost convinși de superioritatea rasei majoritare, fondatoare acum 2000 de ani a Chinei de astăzi.

În Partea Centrală și de Est a acestei țări mari cât un continent, lucrurile sunt mai simple, fiindcă după o perioadă atât de lungă de războaie și asimilări etnice, uniformizarea a putut să aibă loc, în cele din urmă. Martin Jacques, autorul cărții „Când China va conduce lumea” (2009) crede că Imperiul Galben a rămas unit după 2000 de ani, de la unificarea realizată de Dinastia Qin în 221 î. Ch, deși toate celelalte imperii s-au năruit rând pe rând, tocmai datorită majorității Han. Identitatea Han a fost liantul care ținut împreună din punct de vedere geografic și demografic această țară uriașă. Jacques face, însă diferența între partea estică a Chinei, unde se află 90% din populație și jumătatea ei de Vest în care trăiesc doar 6% din totalul chinezilor. Partea de Est reprezintă China cu cei peste 2000 de ani de istorie, în vreme ce partea ei Vestică a fost încorporată abia în ultimii 300 de ani. Superioritatea chinezilor Han în fața uigurilor și tibetanilor vine din istorie, la fel și dificultatea centrului de a-i accepta de pe picior de egalitate pe ceilalți.

Ceea ce, însă, dădea puterea și unitatea Chinei se transformă, încet, dar sigur, în slăbiciunea ei, fiindcă minoritățile oprimate atâta timp de liderii imperiului și apoi de cei comuniști dau tot mai multe semne de nesupunere. Beijingul caută soluții, dar se teme că orice cale care ar duce la dezvoltarea regiunilor autonome din vestul țării și-ar putea arăta mai târziu și cealaltă față a monedei: destrămarea țării, o frică permanentă a conducătorilor chinezi din ultimele secole.

XS
SM
MD
LG