Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


La Chişinău începe Târgul locurilor de muncă pentru tineret; la Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca sunt comemoraţi militarii români căzuţi în al Doilea Război Mondial; la Astana are loc semnarea tratatului de transformare a Uniunii Vamale în Uniunea Economică Eurasiatică.



La Chişinău, la Palatul Republicii începe Forumul meseriilor şi profesiilor şi Târgul locurilor de muncă pentru tineret. Evenimentul este organizat de trei ministere – al Muncii, Tineretului şi Educaţiei, şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Un studiu privind „Competitivitatea tinerilor pe piaţa muncii” realizat de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova va fi prezentat astăzi la agenţia de presă IPN.

Iar Clubul de presă de pe strada Kogălniceanu îi are azi ca invitaţi pe reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova. În discuţie - „miturile” legate de Acordul de asociere şi comerţ liber între Moldova şi Uniunea Europeană.

Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, Centrul Naţional de Sănătate Publică, Universitatea de medicină, Centrul PAS şi Alianţa Studenţilor din Moldova organizează un flash mob în faţa clădirii Parlamentului.

Şi… la Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca are loc o ceremonie de comemorare a militarilor români căzuţi în al Doilea Război Mondial, marcată în fiecare an la cea de-a patruzecea zi de la Sărbătoarea Paștelui sau în ziua Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos.

Din actualitatea internaţională:

La Astana, liderii din Belarus, Kazahstan și Rusia urmează să semneze astăzi tratatul de transformare a actualei lor Uniuni Vamale într-o Uniune Economică Eurasiatică, începând cel mai târziu cu ianuarie 2015. Evenimentul precede reuniunea primilor miniştri din Comunitatea Statelor Independente care va avea loc la Minsk şi la care premierul Iurie Leancă intenţiona să aibă o întrevedere cu premierul rus Dmitri Medvedev.
XS
SM
MD
LG