Linkuri accesibilitate

Camera Reprezentanților aprobă o lege de limitare a ascultării telefoanelor de către Agenția Națională de Securitate


Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite a aprobat o lege care va restrânge capacitatea de ascultare a convorbirilor telefonice de către Agenția Națională de Securitate. Este prima măsură de limitare a activităților NSA după izbucnirea scandalului provocat de dezvăluirile fostului colaborator al agenției, Edward Snowden. Reforma NSA a fost sprijinită în principiu de Casa Albă. Dar unele organizații pentru drepturile omului, ca și companii precum Google și Microsoft, au spus că reformele, așa cum sunt concretizate în noua lege, nu merg destul de departe. Senatul ar urma să dezbată „Legea Libertății” în luna iunie. Camera Reprezentanților a aprobat-o joi 22 mai cu 303 voturi pentru și 121 împotrivă.
XS
SM
MD
LG