Linkuri accesibilitate

Miza adevărată a alegerilor prezidențiale din Ucraina


Cine controlează estul Ucrainei înainte de alegeri
Cine controlează estul Ucrainei înainte de alegeri

Gheorghe Cojocaru: „Acolo unde se împușcă în stradă va fi imposibil să se voteze, dar, totuși, marea majoritate a cetățenilor ucraineni vor participa la vot și Ucraina își va alege președintele”



In recenta sa vizita la Bucuresti, vicepresedintele american Joe Biden a dat asigurari României că Statele Unite sunt hotarite sa-şi întăreasca sprijinul militar în aceasta parte a lumii si că acest sprijin priveste şi Republica Moldova. Analistul şi istoricul Gheorghe Cojocaru în dialog cu Vasile Botnaru.

Gheorghe Cojocaru: „Aflat la București, vicepreședintele american Joe Biden a avertizat Rusia, după întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, să nu pună în dificultate alegerile prezidențiale din Ucraina, care vor avea loc în data de 25 mai. În caz contrar, Moscova riscând să se confrunte cu noii sancțiuni din partea statelor occidentale. Președintele Putin a reiterat la rândul său într-o conferință de presă că ordinul privind retragerea trupelor ruse din vecinătatea imediată cu frontiera ruso-ucraineană la locurile permanente de dislocare este în curs de executare, iar președintele Comisiei Europene Barroso a subliniat că desfășurarea într-o atmosferă calmă a alegerilor din Ucraina reprezintă cheia stabilizării situației politice din această țară. Este evident că marii actori ai scenei mondiale, inclusiv liderul rus, realizează miza adevărata a alegerilor prezidențiale din Ucraina pentru destinul societății ucrainene și al Europei, în ansamblul ei.”

Europa Liberă: Miza scrutinului din Ucraina se vede după cât de tare se agită Moscova, în primul rând, care, vezi doamne, se arată foarte îngrijorată de condițiile în care se va desfășura alegerea viitorului președinte, aceasta chiar dacă Moscova nu recunoaște actuala putere de la Kiev care organizează scrutinul.
Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru: „Până în prezent, Moscova a arătat că nu recunoaște autoritățile interimare de la Kiev, deși ministrul de Externe Serghei Lavrov a avut mai multe întâlniri cu omologul său ucrainean, iar retorica Kremlinului împotriva reprezentanților puterii din capitala Ucrainei este, se pare, în scădere. Pe de altă parte, mass-media rusă reflectă pe larg evenimentele din pretinsele republici Donețk și Lugansk, plasându-le ca și cum deja în afara spațiului legitim al Ucrainei, dar iată că recent până și magnatul Rinat Ahmetov, supranumit „stăpânul Donbasului”, s-a pronunțat categoric împotriva separatismului, urmărind să pună capăt banditismului din aceste zone. Implicarea de o asemenea manieră a lui Ahmetov promite să se constituie într-un început promițător, dacă nu este prea târziu, pentru calmarea evoluțiilor secesioniste din estul Ucrainei, cu condiția că aceste acțiuni ale sale să nu fie subminate din exterior.”

Europa Liberă: Oricât de politicoși ar fi, analiștii politici la unison spun că estul Ucrainei este în război civil și Moscova oricum nu va recunoaște rezultatele alegerilor prezidențiale.

Gheorghe Cojocaru: „În zona cuprinsă de rebeliunile separatiste, acolo unde se împușcă în stradă, va fi imposibil să se voteze, dar, totuși, marea majoritate a cetățenilor ucraineni vor participa la vot și Ucraina își va alege președintele, s-ar putea chiar din primul tur. Alegerile vor fi monitorizate de observatorii locali și internaționali, iar organismele internaționale care au competența necesară în materie electorală se vor pronunța pe marginea rezultatelor alegerilor. În consecință, alegerea unui nou președinte va crea premisele necesare pentru legitimarea noii administrații de stat, pentru relansarea procesului politic din Ucraina și continuarea parcursului european al acestei țări, încât în aceste împrejurări Moscovei îi va fi extrem de dificil să aducă niște argumente împotriva unei alegeri democratice a poporului ucrainean.”

Europa Liberă: Și întrebarea firească de final: cum se va proiecta asupra relațiilor moldo-ucrainene alegerea noului președinte?

Gheorghe Cojocaru: „Se va răsfrânge în bine, astfel încât alegerea unui lider pro-european în Ucraina, să sperăm, va fi un îndemn în plus și pentru alegătorii din Republica Moldova să facă o alegere fermă în favoarea cursului de integrare europeană la alegerile parlamentare din această toamnă.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG