Linkuri accesibilitate

Reparațiile la linia ferată ar putea fi cauza accidentului feroviar de marți din din apropiere de Moscova


Autoritățile ruse înclină să creadă că de vină pentru accidentul feroviar de marți de la Moscova în care au murit șase moldoveni au fost reparațiile la linia ferată la locul tragediei. Purtătorul de cuvânt al Comitetului Investigativ al Rusiei, Vladimir Markin, a spus că pe segmentul de cale ferată unde s-a produs accidentul de la 20 mai aveau loc reparații, iar anchetatorii bănuiesc că aceia care le efectuau nu i-au avertizat pe conductorii trenurilor care treceau pe acolo, deși aveau obligația să-i anunțe. Markin, citat de Interfax, a mai spus că este posibil ca angajații căilor ferate să fi efectuat reparațiile cu încălcarea regulilor de protecția muncii, care spun că asemenea lucrări nu se fac când temperatura aerului este prea înaltă. Interfax amintește că oficialul însărcinat cu siguranța căii ferate Moscova-Kiev, pe care s-a produs accidentul, a fost arestat, dar se află în spital pentru „probleme psihologice”. În accidentul cu implicarea trenului Moscova-Chișinău au fost răniți 50 de oameni, dintre care 24 grav.

XS
SM
MD
LG