Linkuri accesibilitate

Noi confruntări armate în apropiere de Sloviansk


Din estul Ucrainei se relatează că forțele guvernamentale și separatiștii se confruntau astăzi în zori la marginea orașului Sloviansk, unde forțele de securitate trăgeau cu artileria asupra pozițiilor rebelilor. Un purtător de cuvânt separatist a spus că luptele au început joi și continuau în zori lângă satele Andreievka și Semionovka, ca și lângă orașele Krasny Liman și Muntele Karagun. Autoritățile de la Kiev au spus joi că forțele lor au distrus o bază a rebelilor lângă Sloviansk și că soldații controlează acum o zonă de cinci kilometri în jurul unui turn de televiziune din sudul orașului, clădire care fusese ocupată de separatiști. Ministerul Apărării de la Kiev a spus tot joi că forțele sale au distrus de asemenea un ascunziș al rebelilor lângă orașul Kramatorsk, capturând trei militanți.
XS
SM
MD
LG