Linkuri accesibilitate

Bulgaria: calul troian al Moscove în UE?


Sofia este vulnerabilă la presiuni datorită gradului înalt de dependență fața de Moscova în sectorul energetic.



Guvernul german urmărește cu îngrijorare influența crescândă a Rusiei în cea mai săraca țară din UE, informează site-ul economic „Money.bg” citând analiști berlinezi. Revista „Der Spiegel” a publicat în numărul său de luni extrase din rapoarte ale serviciilor secrete germane din care se desprinde concluzia că Moscova urmărește transformarea Bulgariei într-un cap de pod pentru întărirea influenței sale și semănarea de disensiuni la Bruxelles.

Sofia este vulnerabilă unor presiuni datorită gradului înalt, fără precedent în cadrul Uniunii, de dependență fața de Moscova în sectorul energetic.
Kremlinul dispune de pârghii prin care poate exercita o influiență directă asupra Parlamentului bulgar, dovada fiind ultimele câteva amendamente la Legea energeticii menite să ușoreze realizarea proiectului „Southstream” al „Gazprom”-ului. Amendamentele au fost aprobate în cadrul Comisiei parlamentare pentru energetică la propunerea deputaților socialiști Iavor Kuiumdjiev și Tasko Ermenkov.

Textele prevăd modificarea definiției de gazoduct de tranzit. În acest mod o parte din gazoductul „Southstream” este scoasă de sub incidența legislației Uniunii Europene cea ce va permite concernului „Gazprom” de a și asigura monopolul asupră tranzitării gazelor, ocolind Ucraina, Moldova și România.

Guvernanții bulgari au recunoscut că schimbările au fost coordonate cu „Gazprom”. Legat de aceasta, opoziția de dreaptă a semnalat cazul Procuraturii generale.

Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea în legătura cu adoptarea amendamentelor care contravin bunelor practici europene. Comisarul Gunter Oettinger a cerut explicații de la ministrul bulgar al economiei și energeticii Dragomir Stoinev. A avut loc și o întâlnire a celor doi în cadrul căreia a fost discutată strategia Uniunii fața de concernele energetice ale Rusiei în lumina crizei ucrainene și anexiunii Crimeii. Revista germană constată că Sofia și Bruxelles au rămas pe poziții diferite.

În actuala coaliție, dominată de foștii comuniști bulgari activează cadre vechi ai securității și oligarhi care au făcut sute de milioane din afaceri cu apropiați ai lui Putin.

Der Spiegel” adresează critici candidatului socialiștilor europeni la președinția Comisiei Europene Martin Schultz care a participat la inaugurarea campaniei PSB pentru alegerile europene. În capitala bulgară este așteptat și fostul cancelar german Gerhardt Schroeder care nu-și ascunde prietenia cu Vladimir Putin.
Previous Next

XS
SM
MD
LG