Linkuri accesibilitate

Pe scurt spus: despre capacitatea de a asculta şi de a te face auzit...


O emisiune despre comunicare și societate în Moldova cu Vasile Botnaru și invitații săi, Sanda Filat și Doru Petruți.




Oricine dintre noi, atunci când ar fi solicitat să spună ce elemente definitorii întrunește noțiunea cultură, probabil, s-ar gândi la artiști, eventuali, plastici, la lăutari, balerine și cineaști. Or, tocmai aceste categorii distincte sunt luate sub umbrela ocrotitoare a Ministerului Culturii, pe când un antropolog de meserie mai curând că se va gândi la mituri, cutume, prejudecăți și chiar la maniera de a folosi tacâmurile. Și pentru ca să nu fie puse toate de-a valma, va separa numaidecât cultura politică de cultura culinară sau de cea matrimonială. Eu mi-am propus astăzi să discut despre cultura comunicării, mai exact despre un indiciu care poate fi considerat drept hârtie de turnesol pentru a măsura gradul de asimilare a spiritului democratic. În studioul de la Chișinău al Europei Libere se află Sanda Filat, expert în psihologie și sociologul Doru Petruți.

Europa Liberă: Suntem în permanență într-un fel de test, dar, mai cu seamă, în mai: suntem în stare să respectăm dreptul altui om de a avea o părere? Și, invers, cum procedăm atunci când cineva, prin vehemența expunerii părerii, atentează la
dreptul nostru de a avea opinii? Poligonul pe care se întâmplă testul acesta e vizibil pe internet, pe rețelele sociale, dar și în discuțiile private, când ocazii inofensive, în aparență, altă dată nu aveau aceeași rezonanță. Or, acum iau amploare, se inflamează, începând de la schimbul acesta de panglici Sfântul Gherghe versuri tricolor și invers, sau atitudinea față de ceea ce se întâmplă în Ucraina, atitudinea față de anexarea Crimeii. Am văzut și la case mai mari cum s-au certat intelectuali de marcă ruși între ei, mama și cu fiica se ceartă din cauza Crimeii, lucru inimaginabil altădată. De aici derivă întrebarea pe care vreau să v-o adresez, eventual, să povestim teoretic sau aplicativ și cine vrea să învețe din aceasta să învețe. Cum faci să ai dreptul la părere, dar să și ții cont de părerea altora? Cum se corelează aceste două lucruri definitorii pentru democrație, domnule Doru Petruți?

Doru Petruți: „Dacă vorbim despre masa critică a populației, despre mare parte din ea, dialogul, formarea aceasta de opinii, schimbul de opinii e o chestiune nu tocmai uzuală. Mare parte din timp și vorbim, încă o dată, de masa critică a populației, a fost obișnuită cu un flux de informații dintr-o singură direcție, oamenii așteptau și s-au obișnuit să li se spună ce au de făcut, cum au de făcut, cum pot ajunge din punctul A în punctul B, o predictibilitate destul de mare.
La dezbaterea din studioul Europei Libere la Chișinău
La dezbaterea din studioul Europei Libere la Chișinău
Lucrurile sigur că au început să se schimbe destul de mult, după 2009-2010. Avem patru ani în care percepția publică e că dacă există mai mult de o părere, acela nu e un dialog și se transformă automat în neînțelegeri și în ceartă. Sigur, există și o înțelegere deformată a democrației, atâta timp cât, cum spuneați, democrația are ca ingredient principal schimbul de opinii și un anumit mod de a argumenta, de a aștepta ca celălalt să își încheie argumentația și construcția. Am văzut că răbdare pe partea aceasta nu există foarte multă.

Și dacă ne întoarcem un pic pe modelul educațional, să nu uităm că
Nu există o cultură a documentării, a construcției de argumente bazată pe studii, pe evidențe științifice, pe cifre, pe statistici...
nici în licee, nici în facultăți, dacă ne uităm la studenții pe care îi avem, ei nu au niște cursuri de dezbatere, nu avem o asemenea disciplină. Mare parte dintre ei sau cel puțin cei cu care eu mă văd se feresc să vorbească în public, se feresc să țină o prezentare. Nu există o cultură a documentării, a construcției de argumente bazată pe studii, pe evidențe științifice, pe cifre, pe statistici și atunci, sigur, vorbim de un dialog, chiar și la case mai mari, dacă ne uităm la analiștii noștri, e foarte mult simț comun, e foarte multă afectivitate, e foarte multă reacție și, după părerea mea, foarte puțină dezbatere.”

Europa Liberă: Și puține argumente. Doamnă Sanda Filat, acesta e un specific al locului sau derivă din tradiția sovietică, așa cum sugerează domnul Doru Petruți? Dacă ar fi să faceți portretul psihologic al omului de aici, cum reacționează el și ce se întâmplă cu el, în momentul în care simte nevoia să spună ceva și, eventual, i se dă o replică?
Sanda Filat: „Eu aș continua cu ideea că nu există o cultură a comunicării, din start, de când începe copilul să crească în familie. Dacă aș eticheta cumva educația noastră sovietică și, în mare parte, post-sovietică, în două cuvinte, dar chiar în două cuvinte, ar fi: „Închide gura!” pentru că la noi așa au fost educați copiii. Încă neputând să lege o frază sau o propoziție, li se închidea gura de multe ori.

Copilul învață acest patern de comunicare: are dreptate acel care e mai mare și mai puternic. În prima fază, este părintele, bineînțeles, după aceea el își impune același comportament cu alții, ca argument prim fiind faptul că el este mai puternic, indiferent în ce ar fi el mai puternic sau poate nu este, dar aceasta este ideea și așa vrea să se impună.”

Europa Liberă: Prin urmare, chiar aici se repară. Dacă vrem să umblăm la mecanismul acesta, ar trebui aici să reparăm?

Sanda Filat: „Bineînțeles, capacitatea de a asculta și de a comunica nu este una nativă, ea se învață, ea se educă. Poate fi educată, poate fi dezvoltată, dar pentru aceasta trebuie să fie foarte multă conștiință. Omul, atunci când conștientizează că el nu este în stare să susțină un dialog calm și civilizat, ca argument nu poate fi puterea sau funcția, de exemplu, și își dezvoltă capacitatea de a-și asculta interlocutorul pentru că atunci când asculți omul, tu de fapt ai de câștigat mult mai mult, omul se descarcă, vorbind.
Iată, dacă vorbim de dimensiunea politică, când se întâlnește un politician cu electoratul și el vine cu un discurs pregătit practic pentru a-și impune părerea sau dogma, sau ceea ce știe el.

Oamenii vin, la fel, setați, pentru a asculta, dar nu pentru a fi auziți, deși necesitatea lor primară este de a fi auziți. Ei ar fi vrut să povestească durerea lor, ce probleme au, chiar fiind conștienți că problema lor nu va fi rezolvată, știind că acest politician are de rezolvat foarte multe lucruri și bineînțeles că nu îi va rezolva problema lui personală. Dar faptul că el a avut posibilitatea să vorbească, să se descarce îl face mult mai deschis și în continuare își va aminti nu discursul politicianului pe care oricum îl va uita în cinci minute, dar își va aminti starea, emoția pe care a trăit-o, având un dialog cu el.”

Europa Liberă: Domnule Doru Petruți, a intervenit internetul cu niște corecturi, cu niște factori care vizibil influențează comunicarea? După umila mea părere, unora exact le dă mai multă putere această anonimitate, e adevărat?

Doru Petruți: „E foarte adevărat. Facebook-ul și alte modalități de comunicare în spațiul virtual dau posibilitatea celor care se angajează în tot felul de dialoguri să își asume de fapt mai puține riscuri: nu ești față în față, nu poți lua peste gură la propriu și apoi te poți ascunde sub tot felul de identități. La o întâlnire față în față auzim noi ce spunem, acolo expunerea e foarte mare. Sunt persoane cu mii, dacă nu chiar zeci de mii de vizualizări pe un mesaj, chiar dacă expunerea aceasta este mare, limbajul e unul și mai virulent, și mai direct. Văd cel puțin din analizele mele, pe rețelele sociale, punțile de legătură sunt chiar mai puține decât atunci când se ajunge la comunicarea față în față.”

Europa Liberă: Doamnă Sanda Filat, factorul acesta este deja asamblat în structura unor operațiuni? Cei care calculează reacțiile și cum se vor duce cercurile pe apă țin cont de factorul acesta? De exemplu, când cineva a calculat să anexeze Crimeea s-a gândit și la acoperirea aceasta prin Facebook sau prin Odnoklassniki?

Sanda Filat: „Nu cred că este de neglijat această acoperire. Bineînțeles, rețelele de socializare acum sunt o modalitate de comunicare foarte vie. Chiar dacă sunt virtuale, oricum majoritatea oamenilor se informează din aceste rețele, adică nu cred că nu a fost luat în calcul.”

Europa Liberă: Și atunci cum te protejezi? Iarăși, fac apel la meseria dumneavoastră, dacă vreți, preocuparea dumneavoastră numărul unu, cum te protejezi, astfel încât să nu fii parte a mecanismului, să nu devii șurubașul în mecanismul acesta pe care cineva l-a calculat?

Sanda Filat: „Ca să nu devii parte a oricărui mecanism, e necesar să îți formezi propriile mecanisme, să ai propria părere, personalitate, conștiință și să te informezi în așa fel încât informația pe care o culegi, părerile pe care le asculți trebuie să vină într-o corelație cu ceea ce simți, cu credințele tale, cu cognițiile, concepțiile tale de viață.”

Europa Liberă: Și dacă pe Facebook de fapt se poartă violența, de fapt cei mușchioși au priză, cei care folosesc cuvinte tari. Și tu vii, ochelaristul, cu vioara subțioară, și încerci să dai o partitură umană, timidă ca un ghiocel, ce șanse ai, în lumea aceasta crudă?

Sanda Filat: „Vedeți că fiecare în lumea aceasta are șanse diferite și necesități diferite, și posibilități diferite. Este foarte important să identifici ce poți să faci...”

Europa Liberă: …sau ce vrei…

Sanda Filat: „…și ce vrei să faci, ce poți să faci și cât poți să faci. Și când îți cunoști foarte bine potențialul și slăbiciunile, atunci îți întărești părțile puternice și eviți domeniile și locurile unde ești mai slab.”

Europa Liberă: Pornind de la un scop foarte pragmatic, vrei să ai cinci mii se vizitatori într-o săptămână sau cinci mii de frenzi, prieteni, cum obții aceasta? Prin inteligență sclipitoare? Postezi numai simfoniile lui Beethoven sau faci trimiteri la subiecte de scandal unde imediat te vei identifica cu un anumit curent de opinie, că ești pentru Kiev sau împotrivă, domnule Doru Petruți?

Doru Petruți: „Depinde în cât timp vă doriți cei cinci mii de frenzi.”

Europa Liberă: Imediat.
Doru Petruți: „Imediat? Atunci vioara și Beethoven s-ar putea să nu vă ajute foarte mult. Trăim într-o societate și în vremuri în care consumerismul e la bază și vorbim de consumerism și în termeni de informație. Dacă veți pune o analiză, eu știu, despre mișcarea culturală nu știu care, în momentul acesta mi-e greu să cred că veți strânge mai mult de vreo 120 de vizualizări săptămâna aceasta, în total.

Ei, dacă veți pune despre divorțul unui politician sau mai știu eu al cui sau că politicianul X a făcut un act care iese din job description-ul pe care îl are, sigur că vorbim despre un alt impact și despre o altă mestecare a informației, chiar dacă ea durează doar câteva minute și impactul ei e iluzoriu și nu ai ce face, nu ai cum folosi pentru viața ta personală elemente din viața personală a unui politician, a unei vedete.”

Europa Liberă: Ați atins un subiect pe care vreau să îl dezvolt. Totuși, pentru culturalizarea sau educația emoțională la care vom reveni imediat, se consideră că politicienii sunt exponenții răului în sine. Dacă un politician a gafat sau a parcat aiurea, sigur că toată lumea sare. Dar suntem foarte iertători și indulgenți cu oamenii simpli care procedează la fel, care sunt mai „măgari” decât politicienii în situații cotidiene, la un bar, la parcarea unei mașini.

Doru Petruți: „Măgarii” aceștia, de care vorbiți, probabil, nu au ambiție să ajungă în Parlament și în guvern, și prim-miniștri, și așa mai departe.”

Sanda Filat: „Și față de ei nu există așteptare.”

Doru Petruți: „Da, ajuns într-o anumită poziție, există și niște responsabilități pe care politicianul respectiv trebuie să și le asume,
Responsabilitățile depășesc comportamentele zilnice, comportamentul unui politician lasă urme poate și pe o generație întreagă...
inclusiv legat de modul în care parchează pentru, că el e considerat un model, un model de urmat, un model pe care îl urmează nu doar vecinii și cei de pe scara blocului, ci mase foarte mari de oameni. Responsabilitățile depășesc comportamentele zilnice pentru că comportamentul unui politician lasă urme poate și pe o generație întreagă, prin deciziile pe care le ia.”

Europa Liberă: Deci o concluzie intermediară ar fi: este absolut justificat ca modelele, vârfurile politice intelectuale să fie tratate ca model și exigența să fie maximă?

Doru Petruți: „Absolut. Altfel o societate nu poate fi trasă înainte și aici chiar avem nevoie de modele și de oameni cu viziune care să direcționeze lumea într-o parte sau alta, iar aici cred că avem foarte mult de suferit. Ne apropiem de finalul unui mandat în care eu personal nu am înțeles ce vrea Republica Moldova, care e proiectul de țară, unde va fi țara aceasta, în următorii patru ani, în următorii cinci, zece ani sau ce se pregătește pentru generația aceasta. Mie mai degrabă aceștia patru ani mi se par destul de confuzi și destul de amestecați cu foarte multe gusturi.”

Europa Liberă: Doamnă Sanda Filat, volens nolens sunt obligat să vă întreb, că ați fost în interiorul acestei categorii de oameni la care toată lumea s-a uitat cu lupa, e greu? Cum procedezi ca tocmai să te protejezi de interesul acesta și de exigența care, presupun, e ca un câmp extraordinar de puternic. Ce ați făcut ca să nu suferiți mai mult decât s-ar cuveni?
Sanda Filat: „Poate pentru că, din experiența mea personală, eu am avut întotdeauna parte de o comunicare destul de bună cu toți acei care mi-au fost mai aproape sau mai departe, care s-au raportat oarecum la mine, mai mult sau mai puțin, dar eu am avut întotdeauna o comunicare foarte bună, poate și dintr-o capacitate pe care mi-am educat-o de a asculta oamenii și atunci eu am avut și un feedback foarte pozitiv. Pentru mine nu a fost și nici nu este o povară, să zic, această notorietate. Pentru mine e bine așa. Eu din această experiență cred că am învățat foarte multe și mi-am dezvoltat mai multe calități. Și cred că am reușit să le transmit și altora, sper.”

Europa Liberă: Acum, ca să fac și eu o paranteză. Sigur că e ușor să fii firească, când ești Sanda Filat, ești elegantă, ești frumoasă, întotdeauna ești la patru ace și atunci e ușor, că altul trebuie să facă efort să nu iasă în capot afară. Dar de ce am ajuns la subiectul acesta? Pentru că, din câte știu, sunteți preocupată de un subiect de actualitate relativă – educația aceasta emoțională…

Sanda Filat: „…și socială…”

Europa Liberă: …și revin la tezele inițiale, chiar credeți că se poate obține astfel încât în învățământ sau în familii să devină o preocupare la fel de firească ca nutriția? Copiilor să le dăm noțiuni elementare de comportament?

Sanda Filat: „Cel puțin la fel de firească ca noțiuni elementare de matematică sau de gramatică…”

Europa Liberă: Adică explicați dumneavoastră pentru ce pledați.

Sanda Filat: „Pentru aceea ca, pe lângă inteligenţa, dezvoltarea raţională a copilului, paralel cu această dezvoltare să meargă şi o dezvoltare emoţională a copilului. Pentru că este foarte important să ne cunoaştem capacităţile în tot felul de domenii umanitare, fixe ş.a.m.d. Dar este la fel de important să ne cunoaştem ca personalitate, cum reacţionăm, care sunt emoţiile pe care le trăim, în diferite momente ale vieţii noastre, simţim tristeţe, ură, bucurie, empatie. Şi atunci când poţi să-ţi defineşti emoţiile, şi atunci când le cunoşti foarte bine, eşti la fiecare moment conştient de comportamentul tău şi atunci deciziile se schimbă. Aceasta este ideea – ca omul să fie stăpân pe propriile decizii.”

Europa Liberă: Adică să nu afle undeva la douăzeci şi unu de ani, când este la prima angajare, şi să-i spună patronul potenţial: „Nu te iau pentru că eşti coleric”. Şi tu să rămâi mască – cum coleric? De exemplu.

Sanda Filat: „Situaţii din acestea avem foarte-foarte multe, când oamenii nici nu ştiu ce-şi doresc de fapt să facă în viaţă. Pentru că ei au anumite capacităţi intelectuale, îşi aleg un anumit domeniu, dar se trezesc peste douăzeci de ani că acesta nu este domeniul potrivit. Tocmai pentru că nu au ştiut să-şi asculte propria voce interioară, să zicem.”

Doru Petruţi: „Dacă vorbim despre o inteligenţă pe care ne-o construim de-a lungul vieţii, bazată pe cunoştinţe, pe tot felul de
transmisii de informaţii şi acumulări de acest fel, există şi o acumulare care ar trebui făcută şi ea merge în direcţia inteligenţei emoţionale. Este un domeniul fundamentat, mai ales în SUA, Daniel Goleman e unul dintre teoreticienii de bază, sunt cursuri care se fac, pornind de la cărţile lui şi sunt chiar implementate în sistemul educaţional.”

Europa Liberă: Dar, iară, întrebarea stupidă. Educaţia emoţională se face pentru ca să-ţi dezvolţi capacitatea emoţională, pentru ca să ţi-o controlezi sau pentru ca să ştii exact în ce registru te înscrii: eşti bun de cântat în orchestra simfonică sau de mers la uzină?

Doru Petruţi: „Nu vorbim neapărat despre o dezvoltare profesională ca direcţionare profesională.”

Europa Liberă: Eu, mă rog, aplicativ gândesc.

Doru Petruţi: „Da, dar primele celea pe care le-aţi menţionat ajută la un echilibru personal cu care să ştii foarte bine să negociezi momente, momente importante chiar din viaţa de zi cu zi şi profesională, şi personală.”

Europa Liberă: Dar eu am o întrebare principială, care mi-a apărut când deunăzi Daniela Terzi-Barbăroşie a ţinut un discurs pentru femei, în care încerca să le spună, sigur că exagerând deliberat, că dragostea de fapt este biochimie pură. Şi eu mă indignam, cum domnule să controlezi sau să reduci dragostea la formule biochimice, matematic să încerci să măsori? Atunci nu mai are rost creaţia, nu mai are rost dragostea, nu mai are rost Dante Alighieri. Pe dumneavoastră să vă întreb cât de bine este să încerci să măsori dragostea, emoţia? Mi-ar părea rău să încerc să-mi dau seama la câte grade de emotivitate am ajuns ca să creez ceva, eu mai curând mă las pe valul emoţiei. Acum pe dumneavoastră să vă întreb: școala aceasta de educaţie emoţională nu este antiartistică?

Sanda Filat: „Nu cred că este antiartistică deloc. Mi se pare că
Atunci când conştientizăm ce se întâmplă cu noi, aceasta ne dă şi mai multă capacitate de a crea şi de a fi creativi, şi de a fi emotivi, şi empatici...
uneori valul emoţiei te poate aduce în anumite zone unde nu eşti gata să ajungi. Şi atunci când eşti conştient de acest val emoţional, el de fapt capătă mai multă valoare chiar pentru tine. Pentru că atunci când conştientizăm ce se întâmplă cu noi, aceasta ne dă şi mai multă capacitate de a crea şi de a fi creativi, şi de a fi emotivi, şi empatici, şi de a ne dezvolta şi mai tare. Mie mi se pare că aceasta nicicum nu poate opri această creativitate sau de a fi conştient de dragostea pe care o porţi unui om sau meseriei tale, sau pentru aceea ce faci. Iarăşi, te face şi mai profund implicat.”

Europa Liberă: Sociologul ce spune?

Doru Petruţi: „Pentru sociolog ar fi foarte dificil să dea un răspuns pe domeniul cu care el se ocupă zilnic, acel al măsurării. Ar trebui
operaţionalizat foarte mult acest concept de dragoste, dar v-ar putea da un răspuns omul Doru Petruţi sau bărbatul Doru Petruţi. Cred că răspunsul acesta este mai degrabă un răspuns de final de viaţă. Eu mă aştept să aflu răspunsul acesta undeva mai încolo, pentru că în ecuaţia aceasta mă îndoiesc că intră doar biochimia şi aş contrazice-o un pic pe doamna Barbăroşie la modul bun. Și oameni, care sunt într-o stare medicală foarte precară, iubesc, poate mai mult decât alţii şi la care reacţiile acestea fizico-chimice nu neapărat sunt foarte prezente.”

Europa Liberă: Adică eu intenţionat am redus la o formulă. Sigur că ea a expus mult mai sofisticat subiectul.

Doru Petruţi: „În ecuaţia aceasta cred că intră foarte multe lucruri ce ţin şi de socializarea primară, în primul rând, ce ţin de educaţie, de dorinţe, de aspiraţii, de persoanele cu care te întâlneşti, de posibilităţile de viaţă. Şi, probabil, toate acestea pe care le-am spus se năruiesc în momentul în care întâlneşti femeia vieţii tale și lucrurile se reconfigurează.”

Europa Liberă: Dar eu vorbeam în general despre controlul emoţiilor.

Sanda Filat: „Vroiam să spun ceva aici, la controlul emoţiilor. Pentru că dumneavoastră ziceţi: „Eu sunt luat de val...”

Europa Liberă: …mă simt bine...

Sanda Filat: „...îmi place să fac acesta”. Şi atunci eu pot să vă spun din experienţa mea că, atunci când întrebi omul: „Spune-mi pe scara de la zero la o sută cât de tare îţi doreşti să faci acest lucru?”, doar această simplă întrebare îl lasă cumva stupefiat pe câteva secunde şi el poate să zică: „Dar ştiţi, nu chiar aşa de mult îmi doresc. De fapt aş fi la cincizeci”. Pe când două minute în urmă, era convins că acesta este scopul vieţii lui. Deci, această măsurătoare este uneori foarte utilă.”

Europa Liberă: Ce cred eu că este important într-adevăr – continuarea înrămării acestei emoţii, pentru că, dacă tot
revenim la schimbul de replici de pe Facebook, este foarte important ca emoţia verbalizată în anumite cuvinte să fie controlată, ca omul să ştie, cu doi paşi înainte, să calculeze încotro poate să ajungă într-o dezvoltare a subiectului, a emoţiei şi cum poate uşor să năruie o relaţie, cum vă spuneam mai devreme, cu mama sau cu sora, din cauza unui subiect politic incandescent discutat pe Facebook. Cum credeţi că la modul practic se poate face aceasta, să i se introducă în învăţământ sau în familie, sau facultativ, cum se poate face ca să devină într-adevăr o disciplină şcolară? Aceasta însemnând voinţa părinţilor?

Sanda Filat: „A societăţii întregi, probabil. Începând de la Ministerul Educației, terminând cu mama copilului, care ar fi interesată pentru o comunicare bună în familie, în şcoală, în continuare, pentru a putea rezolva eficient conflictele civilizat. Aici ne întoarcem la începutul discuţiei, despre capacitatea de a asculta şi de a fi auzit. Este nevoie de dorinţa întregii societăţi. Adică eu cred că o discuţie la radio este o picătură în această mare. O discuţie poate la un interviu televizat sau o emisiune pe tema aceasta, sensibilizarea societăţii, poate o invitaţi pe doamna ministru a Educației pentru o discuţie.”

Europa Liberă: Doru Petruţi, dumneavoastră cum credeţi, ce şanse ar avea o asemenea pledoarie?

Doru Petruţi: „Cred că, pe lângă tot ce am auzit până acum, ar mai fi nevoie foarte mult de contacte cu societăţi care aplică modele de acest fel şi de unde am putea desprinde beneficiile. Să luăm un elev american de clasa a opta, care a trecut printr-o disciplină de
inteligenţă emoţională timp de un an şi luăm un copil din Moldova de clasa a opta şi îi punem relativ într-o situaţie similară. Studiind reacţiile lor şi văzând cine şi cum manageriază mai bine emoţiile pentru succesul personal, ne putem da seama, la modul foarte pragmatic, dacă avem nevoie de lucrul acesta. Dar, încă o dată, nu aş gândi lucrul acesta foarte izolat. Toată treaba aceasta trebuie încadrată într-o viziune mult mai largă.

Nu putem avea ceva atât de inovativ, în condiţiile în care, în momentul în care ajungi la liceu şi la facultate, lucrurile nu se mai înscriu pe un continuu, care pune accent pe individ, pe dezvoltarea lui personală, pe performanţa lui personală.”

Europa Liberă: De acord. Dar nici nu ne putem permite să nu visăm măcar, să spunem mamelor: „Dacă vreţi o carieră, o viaţă sigură pentru copiii voştri, trebuie să le daţi nu numai meserie, nu numai bani de buzunar, nu numai un sandvici. Trebuie să-i învăţaţi să ştie ce se întâmplă cu ei”. Am înţeles corect?

Sanda Filat: „Da.”

Doru Petruţi: „Visarea este una dintre ingredientele principale, în aceşti patru-cinci ani.”

Europa Liberă: Mulţumim. Deci, aceasta ştim să facem. Mulţumim. Sănătate.
XS
SM
MD
LG