Linkuri accesibilitate

Iranul spune că a îndeplinit măsurile de reducere a activității la reactorul său nuclear pe bază de apă grea


Iranul spune că a îndeplinit măsurile de reducere a activității la reactorul său nuclear pe bază de apă grea, așa încât să rezolve neînțelegerile apărute la negocierile cu șase puteri internaționale privind controversatul program nuclear iranian. Vicepreședintele Ali Akbar Salehi a declarat că Teheranul va modifica reactorul de la Arak pentru a reduce cantitatea de plutoniu pe care o poate produce. El a mai spus că, în cadrul înțelegerii provizorii cu puterile internaționale, Iranul a mai diluat uraniul puternic îmbogățit în forme mai puțin volatile.
Iranul negociază la Viena cu Marea Britanie, Franța, Germania, Rusia, China și Statele Unite un acord permanent care ar aplana suspiciunile internaționale că ar încerca să obțină arma atomică. Acordul temporar încheiat în noiembrie și intrat în vigoare la sfârșitul lui ianuarie prevede șase luni pentru găsirea unei soluții permanente și expiră în iulie.
XS
SM
MD
LG