Linkuri accesibilitate

Ukrainskaia Pravda: Partidul Regiunilor insistă asupra unui referendum privind statutul limbii ruse şi autonomia regiunilor


Partidul Regiunilor din Ucraina insistă asupra organizării unui referendum privind statutul limbii ruse şi autonomia regiunilor, cerând totodată protestatarilor din estul ţării să depună armele, transmite Ukrainskaia Pravda. Publicaţia scrie că la Doneţk a avut loc un congres extraordinar al Partidului Regiunilor. În rezoluția citată se spune că fostul partid de guvernământ cere să i se ofere limbii ruse statut de limbă oficială şi mai multă autonomie financiară şi economică pentru regiuni.

Corespondenții de pe teren ai Europei Libere au relatat astăzi despre acapararea consiliului regional Doneţk de către oameni înarmați.

Ministerul apărării de la Kiev a confirmat că șase vehicule blindate ale armatei ucrainene care participau la operațiunea antiteroristă din estul ţării au fost blocate şi capturate de către militanții pro-ruşi în centrul orașului Kramatorsk, după care şi-au continuat calea spre orașul învecinat Sloviansk, aflat şi el sub controlul separatiştilor.

Şeful Serviciului ucrainean de securitate, Valentin Nalivaicenko, a anunţat în Rada Supremă de la Kiev că 23 de ofițeri ai serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse ar fi fost arestaţi pe teritoriul ucrainean. Potrivit lui, Rusia ar fi creat în ultimii 2-3 ani în Ucraina o reţea amplă de spionaj.

Şi tot la Kiev s-a anunţat astăzi că Rada supremă, împreună cu ministerele de interne, al apărării şi Consiliul de securitate, a elaborat un plan de reglementare a crizei din estul Ucrainei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG