Linkuri accesibilitate

Împăratul, capelanul şi Securitatea


Augustin Weber
Augustin Weber

150 de ani de la întronarea împăratului Maximilian I al Mexicului şi povestea discreditării capelanului său bănăţean de către Securitate, în 1983.



În urma unor intervenţii ale Franţei, acum 150 de ani, în Mexic a fost întronat împăratul Maximilian I. (născut la 6 iulie 1832, Schönbrunn,
Ferdinand Maximilian de Austria (Litografie Joseph Kriehuber, 1854)
Ferdinand Maximilian de Austria (Litografie Joseph Kriehuber, 1854)
Viena – decedat la 19 iunie 1867, la Querétaro, în Mexic). Ceremonia încoronării a avut loc pe data de 10 aprilie 1864.

Noul regim monarhic era îndreptat împotriva preşedintelui republican Benito Juárez (1806-1872). Acesta a încercat să scoată ţara din criza prin care a trecut în urma unui sîngeros război civil, să contracareze influenţa oligarhiei şi cea a clerului prin introducerea unor reforme, salutate de către populaţie. Din cauza situaţiei economice dificile, Mexicul a anunţat că nu va mai plăti datoriile faţă de Franţa, ceea ce a stîrnit mînia lui Napoleon al III-lea şi a dus la intervenţia directă contra regimului liberal mexican.

Arhiducele Maximilian de Habsburg era fratele împăratului austriac, Franz Iosif. La numai trei ani după instaurarea monarhiei în Mexic, niciodată recunoscută diplomatic de către Statele Unite, de pildă, forţele fidele lui Benito Juárez au reuşit să reacapareze puterea. Asta a însemnat nu numai epilogul scurtei aventuri monarhice şi prăbuşirea regimului de marionetă impus de către francezi, ci şi sfîrşitul vieţii lui Maximilian. Împreună cu mai mulţi ofiţeri fideli, împăratul detronat a fost judecat şi condamnat la moarte. Sentinţa a fost executată pe data de 19 iunie 1867.
De o soartă similară a scăpat, însă, capelanul lui Maximilian, preotul romano-catolic, Augustin Weber, născut la 6 septembrie 1833 în satul bănăţean, Sînpetru German.

Weber care a studiat teologia la Timişoara a activat ca preot în mai multe localităţi, iar în 1864 a acceptat postul de capelan la curtea lui Maximilian. După moartea violentă a împăratului s-a întors în Banat.

În ultimii săi ani de viaţă a fost preot la Săcălaz, o localitatea situată în vecinătatea capitalei Banatului, Timişoara, unde a şi murit (pe 2 februarie 1909) şi unde a fost înmormîntat.

La începutul anilor 1980, cînd prigoana anti-catolică din România stalinistă, practic, a încetat, Adalbert Boroş (1908-2003), unul din episcopii hirotoniţi în clandestinitate, în 1948, a avut ideea să propună Vaticanului beatificarea lui Weber. Boroş fusese condamnat în 1951 cu lotul aşa zişilor „spioni ai Vaticanului”, ieşind din închisoare în 1964.

În literatura carcerală publicată după revoluţie în România, deseori, este menţionat şi Boroş. Ion Ioanid, de pildă, l-a suspectat în scrierea sa memorialistică „Închisoarea noastră cea de toate zilele” pe nedrept pe episcopul deţinut că ar fi un informator al poliţiei secrete. Dosarele în care Boroş fusese „lucrat” de Securitate (sub numele conspirativ de „Bartha”) dovedesc neverosimilitatea aserţiunii din cartea lui Ion Ioanid, pe care episcopul unit Ioan Ploscaru, şi el o victimă a stalinismului, o califică (în cartea „Lanţuri şi teroare”, 1994) drept „calomnie”.
Pagină din nota de analiză a Securității (Sursă: ACNSAS, I 259075, vol. 5 ff. 225-226).
Pagină din nota de analiză a Securității (Sursă: ACNSAS, I 259075, vol. 5 ff. 225-226).
La începutul anilor 1980, Boroş a avut ideea să creeze la Săcălaz un loc de pelerinaj, legat de persoana lui Augustin Weber. Aflînd de această intenţie, Securitatea imediat a intervenit şi a pus la cale o acţiune de discreditare a lui Augustin Weber cît şi a lui Boroş.

Într-o „notă de analiză”, pe data de 22 iunie 1983, întocmită de ofiţerul de Securitate care se ocupa de „problema bisericilor”, Roland Vasilevici, subliniază că „intenţia lui Boroş a fost contracarată, Weber fiind declarat un aventurier neserios, cu care nu se poate mîndri biserica”.



La această acţiune, care, în ultimă instanţă, a reuşit, au participat numeroşi colaboratori ai Securităţii care au primit şi sarcina să-l discrediteze pe Boroş. Unul dintre colaboratorii Securiăţii („Balogh”), descris în materialul citat ca „o personalitate de prestigiu în lumea catolică şi conducător al unui ordin călugăresc”, chiar sugerează Securităţii ca în acţiunea de compromitere a lui Boroş acesta să fie prezentat ca un „dereglat psihic”.

În ultimă instanţă, colaboratorul „Balogh” - care urma să plece la Roma - a primit sarcina să răspîndească această calomnie a lui Boroş şi la Vatican. În ce măsură s-a achitat „Balogh” de această sarcină în timpul misiunii sale externe nu se poate afla din dosarele studiate în arhiva CNSAS.
Previous Next

XS
SM
MD
LG