Linkuri accesibilitate

Circa 100 de membri ai forțelor armate și polițiști din Venezuela sunt cercetați pentru acte „de cruzime și tortură”


Autoritățile din Venezuela spun că aproape 100 de membri ai forțelor armate și polițiști sunt cercetați pentru presupuse acte „de cruzime și tortură” comise în timpul a două luni de revolte politice. Șeful comandamentului strategic al armatei, Vladimir Padrino, a admis că forțele de securitate au comis „excese”. Vorbind la televiziunea Venevision, duminică, Padrino a insistat însă că cei cercetați reprezintă numai un procent din membrii armatei și poliției „care se confruntă la rândul lor cu violențe, apărând guvernul de lovitura de stat în derulare”.
Opoziția și activiștii pentru drepturile omului spun că forțele de ordine ar fi comis numeroase abuzuri în timpul protestelor aproape zilnice, care s-au soldat până acum cu 41 de morți și sute de răniți. Țara Americii Latine rămâne divizată între suporterii și oponenții președintelui Nicolas Maduro, care a câștigat la limită alegerile de anul trecut.
XS
SM
MD
LG