Linkuri accesibilitate

Guvernul Leancă ar putea oferi Băncii Naționale un mai mare control asupra sectorului bancar


Presa moldoveană relatează că guvernul Leancă a aprobat un proiect de lege menit să mărească transparența proprietarilor din sectorul bancar și să ofere Băncii Naționale mai multe pârghii pentru controlul tranzacțiilor cu acțiunile băncilor comerciale.

Între altele, proiectul micșorează de la 5% la 1% mărimea pachetelor de acțiuni care pot fi tranzacționate fără avizul prealabil al Băncii Naționale, pentru a preveni așa numitele atacuri raider. Nu este limpede cum vor avansa discuțiile în parlament.

Lipsa măsurilor care ar obliga proprietarii din sistemul bancar să-și releve adevărata identitate a fost una din cauzele principale ale eșuării programului de colaborare al Republicii Moldova cu FMI primăvara trecută și ale trenării negocierilor pentru încheierea unui program nou.
XS
SM
MD
LG