O triplă împletitură, legând într-un tot întreg trei personaje din epoci diferite – scriitoarea Virginia Woolf, la 1923, în plin proces de elaborare a romanului Doamna Dalloway; o casnică dintr-o suburbie a Los Angelesului anului 1949 ce nu se îndură să lase din mâini cartea Virginiei Voolf nici chiar în ziua de naştere a soţului; o editoare newyorkeză din anii ’90 numită „Doamna Dalloway” de fostul ei iubit, ce pune la cale o petrecere în onoarea acestuia – iată nodul gordian pe care nu se grăbeşte să-l taie Michael Cunningham, autorul romanului Orele, Polirom, 2011, recompensat cu Premiul Pulitzer.
Pe cât de singulară „partitura” fiecărui personaj, pe atât de orchestrată întreaga naraţiune, astfel încât după Prolog-ul în care Virginia Woolf se îneacă în râu, nu înainte de a lăsa un bilet de adio, intrarea în scenă a Clarissa Vaughan, numită „Doamna Dalloway” din pasa lui Richard, care „spunea că ar trebui să aibă un nume inspirat după o mare figură a literaturii”, anunţă deja un deznodământ tragic (şi anume sinuciderea poetului bolnav de SIDA, în ziua în care urmează să ia Premiul Carrouthers), iar între aceste două drame se interpune – aparent fără a lua parte la poveste – o casnică ce se retrage într-un hotel pentru a citi în voie Doamna Dalloway. Tustrele poartă pe buze un sărut de neşters – romanciera, pe cel al surorii sale Vanessa; Clarissa, lesbiana având o fiică de 19 ani, pe cel al lui Richard, pe când ea avea doar 18 şi el 19 ani; Laura Brown, casnica ce aşteaptă al doilea copil, pe cel al vecinei sale Kitty; or, toate acestea par să se afle in nuce în chiar romanul pe care-l gândeşte Virginia Woolf: „Clarissa va fi iubit o femeie; da; o altă femeie, când era tânără. Ea şi femeia se vor fi sărutat (…), iar Clarissa va purta cu ea toată viaţa amintirea acelui sărut, speranţa lui avântată. (…) Virginia îşi imaginează un alt personaj, da, pe cineva cu trupul puternic, dar slab de înger; cineva cu o scânteie de geniu, de poezie, culcat la pământ de roţile lumii… Clarissa, sănătoasa Clarissa – vesela, banala Clarissa – va iubi Londra, va iubi viaţa şi plăcerile ei obişnuite, şi altcineva, un poet nebun, un vizionar va fi cel care va muri”. Literatura, viaţa – cine ar putea trage o linie de demarcaţie?!
31 martie ’14
