Linkuri accesibilitate

Serghei Lavrov spune că Moscova nu are de gând să trimită trupe în Ucraina


Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a declarat la postul de televiziune de stat că Moscova nu are de gând să trimită trupe în Ucraina, dar a adăugat că Rusia este gata să protejeze drepturile cetățenilor ruși şi ale vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina. Serghei Lavrov a spus că Moscova nu vede o altă cale de dezvoltare stabilă pentru Ucraina, decât trecerea la un sistem federativ.
Totodată, Lavrov a acuzat Occidentul că ar încinge spiritele în jurul Transnistriei, trecând sub tăcere ceea ce el a numit blocada de facto impusă regiunii de către Chişinău şi Kiev. Declarațiile cum că după anexarea Crimeii va urma Transnistria, a spus Lavrov, sunt „provocatoare şi revoltătoare”. „În realitate, ei încearcă să creeze condiții insuportabile pentru Tiraspol, încălcând anumite libertăți, cum ar fi cea a libertății circulației şi activitatea economică externă”, a spus Lavrov.
XS
SM
MD
LG