De unde eram pornit să scriu un panegiric La aniversare, iată-mă redactând un Elogiu celei mai vitrege meserii din Republica Moldova, cea de redactor-stilizator la o publicaţie literară... De bună seamă, la un sfert de veac de la proclamarea limbii române drept limbă de stat în (pe atunci) RSS Moldovenească, postul de „paznic de far” al limbii române rămâne a fi postul nr. 1 – într-o ţară al cărei Imn de Stat este, că nu uităm, chiar „Limba noastră”.
Ei bine, lingvistul Valentin Guţu – redactor-stilizator la hebdomadarul Literatura şi Arta & redactor al editurii Cartier – părea predestinat acestei înalte misiuni, fiind născut de Ziua Unirii, pe 27 martie în 1954, la un an după moartea lui Stalin. L-am întâlnit prima oară în redacţia unei publicaţii tinere & pentru tineri, revista Orizontul, la începutul anilor ’80; am fost timp de un an colegi la Literatura şi Arta, în 1990-1991; din 1997, suntem în aceeaşi echipă la Cartier – rar mi-a fost dat să întâlnesc un om mai exigent în ale scrisului, cu sine şi cu ceilalţi. Şi nu cred să existe literat din Basarabia care să nu-i fie recunoscător, pentru felul exemplar în care i-a îngrijit textele cu un devotament nedezminţit în toţi aceşti vreo 30 – 40 de ani de salahorie. Adevărată instituţie în lumea literelor, Valentin Guţu şi-a pus de mii de ori semnătura pe cărţile altora, în calitate de redactor, şi nu a apucat să scoată decât un Dicţionar al greşelilor de limbă, Arc, 1998 (adevărat, în mai multe ediţii de-atunci încoace), vai! predestinat să se bucure de succes într-o ţară ca RM! (Veste buna pentru cititorii noştri este anunţata ediţie a unui monumental Dicţionar al greşelilor de limbă, de circa o mie de pagini, în curs de apariţie la Cartier…) Cum însă omul este şi un fin observator, mi-ar fi plăcut să-i văd prozele scurte adunate într-un volum (nu pot să nu mă întreb, puţin maliţios, câţi dintre scriitorii noştri i-ar fi putut fi redactori de carte – mă tem că număraţi pe degetele unei singure mâini!); la fel, ancorat cu rubrică într-o revistă de anvergură naţională, să zicem România literară.
Ei bine (nimic bun, de fapt!), tocmai revista la care salahoreşte de vreo trei decenii, alias Literatura şi Arta, îl „expediază” la pagina a cincia, publicând trei texte omagiale (hélas! mult prea modeste…), de unde locul de drept al „paznicului de far” este (ar trebui să fie!) pe prima pagină („ocupată” de-un bard ce-şi va sărbători cei 55 de ani abia pe 31 martie, deci săptămâna viitoare). Un loc binemeritat din mai multe motive: întâi, fiindcă a vegheat cu străşnicie, în toţi aceşti ani ai vacilor slabe, la curăţenia limbii române; apoi, că este un „produs” al Marii Uniri prin tot ce face, fără să se bată cu pumnul în piept (ce păcat că pe lista personalităţilor decorate de Preşedintele Traian Băsescu – nu se regăseşte şi numele lui Valentin Guţu!); nu în ultimul rând, pentru că exact pe 27 martie îşi „schimbă prefixul”, odată cu cea de-a 60 aniversare.
Cititorul atent trebuie să fi remarcat „titlul din spatele titlului” acestui articol – or, Elogiul mamei vitrege, de Mario Vargas Llosa, este şi un formidabil text de plăcere. Ei bine, nu pot să nu mă gândesc la faptul că, dincolo de corvoada miilor şi miilor de pagini de corectură, colegul şi îndrăznesc să cred prietenul meu Valentin Guţu simte o adevărată plăcere făcându-şi meseria, vitrega meserie. Bon courrage, mon vieux!