Linkuri accesibilitate

Serviciul de grăniceri al Ucrainei își intensifică controlalele la frontiera cu R. Moldova în regiunea transnistreană


Serviciul de grăniceri al Ucrainei a confirmat că a început o „operațiune specială” pe segmentul transnistrean al frontierei cu Republica Moldova, pentru a contracara posibile provocări în regiunea Odesa. Într-un comunicat pe site-ul său, serviciul ucrainean de grăniceri spune că la operațiune participă și unități ale armatei pentru a întări controalele și spori numărul patrulelor la graniță.
Grănicerii ucraineni mai spun că au acționat în urma „declarației Ministerului ucrainean de Externe și reprezentanților unor state membre ale ONU despre activarea trupelor rusești pe teritoriul Transnistriei și racolarea provocatorilor pentru destabilizarea situației din regiunea Odesa”.
XS
SM
MD
LG