Linkuri accesibilitate

Demonstrație la Moscova împotriva folosirii forței militare rusești în Ucraina


În centrul Moscovei a avut loc o demonstrație împotriva folosirii forței militare rusești în Ucraina vecină. Participanții au scandat ”Nu războiului!” și lozinci împotriva manipulării opiniei publice rusești de către presa rusă aservită Kremlinului. Unii demonstranți aveau stegulețe și panglici în culorile galben-albastre ale Ucrainei. Mitingul n-a fost autorizat, iar polițiștii au reținut zeci de persoane. Demonstrația a avut loc în apropierea Kremlinului, sub ceasul care măsoară timpul rămas până la începerea jocurilor paralimpice de iarnă de la Soci. Tot în centrul Moscovei urma să aibă loc astăzi un miting pro-guvernamental, de sprijin pentru politica rusă față de Ucraina. Acel miting a fost autorizat de poliție, care a anunțat că va închide circulației câteva străzi ca să-i asigure buna desfășurare.
XS
SM
MD
LG