Fila de azi a Dicționarului de sunete se oprește la albumul „Les chimères exquises” (Himere de lux), al unui producător despre care nu se știe nimic în afară de faptul că se numește Jean Alphonse Genou, și e de undeva din regiunea Midi-Pirinei a Franței.
Albumul a fost lansat în 2010 la două două labeluri pe internet care promovează muzici experimentale, Dezordr Records și Budabeats, de unde poate fi descărcat gratuit.
Dezordr descrie genul acestei muzici drept abstract hip-hop.
Budabeats adaugă alte patru etichete: electronica, cinematic, ambient, oriental.
Amoureux - L'Oniraunote from WaxOn on Vimeo.
Singura recenzie pe care am găsit-o la „Les chimères exquises” a fost publicată de de cineva care semnează Tahiti Raph pe blogul franțuzesc Chroniques Electroniques.
După ce citează descrierea de la Dezordr care compară muzica lui L'Onironaute (numele de scenă al lui Jean Alphonse Genou) cu ceea ce făcea Amon Tobin în primele sale albume, cronicarul citat ne spune că sunetele de pe acest album sînt un rap... instrumental - o descriere ciudată, pentru că atributul „instrumental” nu poate sta deloc lîngă rap, care înseamnă ceva prin definiție vocal.
Descrierea are însă un oarecare sens, pentru că această muzică misterioasă desenează parcă narațiuni în mintea ascultătorului: fiecare piesă progresează elegant, cu un început, desfășurare, punct culminant și deznodămînt.
O structură deci, dar una parcă a viselor, în care nu tot ce se întîmplă trebuie să aibă neapărat un sens, sau cel puțin un sens familiar, un sens cunoscut.
Nu degeaba poate omul și-a ales numele L'Onironaute, care într-o traducere foarte grăbită ar putea însemna călător prin vise.
Piesa pe care o ascultăm se numește „Fender Curry”.
