Linkuri accesibilitate

Avanpremieră la prima rundă din acest an a negocierilor privind conflictul transnistrean în formatul 5+2 de la Viena


Eugen Carpov și Nina Ștanschi la sediul misiunii OSCE la Chișinău, 19 februarie 2014.
Eugen Carpov și Nina Ștanschi la sediul misiunii OSCE la Chișinău, 19 februarie 2014.

Părţile urmează să discute, între altele, situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din stânga Nistrului



După o perioadă tensionată în relaţiil dintre Chişinău şi Tiraspol, la Viena are loc totuşi joi prima rundă din acest an a negocierilor privind conflictul transnistrean, în formatul „5+2”. Discuţiile vor sta în umbra ultimelor dispute legate de soarta şcolilor cu predare în limba riomână din sanga Nistrului. Nu trebuie uitată nici cererea Tiraspolului ca autorităţile de la Chişinău să se retragă total, administrativ vorbind, din Bender (Tighina). Totul pe fundalul tulburărilor din Ucraina, una din ţările care mediază negocierile şi garnatează respectarea înţelegerilor la care se ajunge. Despre miza discuţiilor de la Viena, mai multe de la Diana Raileanu

După întâlnirea de marți la Tiraspol a ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farid Muhametşin cu negociatoarea din stânga Nistrului, Nina Ştanski, analişti de la Chişinău sunt tentaţi să creadă că negocierile care încep mâine, la Viena, vor fi mai mult formale, decât productive.

Prognozele experţilor sunt alimentate şi de afirmaţia Ninei Ştanski, din timpul întâlnirii cu diplomatul rus, că „runda de negocieri va fi una complicată”. În opinia expertului Institutului Viitorul, Veaceslav Berbeca, complicaţiile s-ar datora în primul rând evoluţiilor din Ucraina, care riscă să eclipseze discuţiile de la Viena:

„Situaţia din Ucraina captează atenţia tuturor statelor importante, implicit a Uniunii Europene, a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa etc. În al doilea rând, situaţia din Ucraina, de asemenea, ar putea influenţa negativ şi din cauza faptului că influenţa Rusei este covârşitoare în acest dosar transnistrean, şi ţinând cont de faptul că se crează impresia generală că Rusia ar fi partea perdantă în conflictul din Ucraina, dosarul transnistrean ar putea fi folosit ca un instrument prin care Rusia ar încerca, într-un fel, să-şi recâştige influenţa în context geopolitic în Europa de Vest.”

Potrivit schiței de agendă pentru negocierile de joi şi vineri, părţile urmează să discute, între altele, situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din stânga Nistrului. De asemenea, sunt incluse subiecte din toate cele trei coşuri: economic, umanitar şi de securitate, inclusiv subiectul despre statutul regiunii în componenţa Republicii Moldova.

Totuşi, e puţin probabil ca negociatorii să se ţină strict de agenda prestabilită, or experienţa consultărilor arată că reprezentanţii Tiraspolului tind să ocolescă anumite subiecte, în special cele politice, atrage atenţia şeful biroului Itar-Tass la Chişinău, Valeriu Demideţchi:

„Pe de o parte, Chişinăul se conduce de Legea cu privire la statutul special al localităţilor din stânga Nistrului, adoptată în 2005, lege pe care Tiraspolul o vrea anulată. Pe de altă parte, liderii din regiune fac trimitere la rezultatele referendumului din 2006, rezultatele căruia arată că majoritatea oamenilor sprijină independenţa regiunii faţă de Moldova şi aderarea la Federaţia Rusă. Ipotetic, lucrurile s-ar putea mişca din loc dacă Chişinăul ar revedea legea, iar Tiraspolul rezultatele acelui referendum. Din punctul meu de vedere, soarta negocierilor este în mâinile mediatorilor, care pot influenţa atât Chişinăul, cât şi Tiraspolul, pentru ca părţile să revină în punctul zero şi să poată lansa discuţiile despre statutul regiunii”.

Expertul pune însă la îndoială şansele ca negociatorii de la Chişinăul şi Tiraspol să ajungă la un numitor comun, în viitorul apropiat, în subiectul despre statutul regiunii transnistene. În primul rând, pentru că Ucraina, stat mediator în negocieri, se confruntă cu propriile focare de separatism, prin urmare ar dispune de puţine resurse pentru a se implica activ în problema transnistreană.
Previous Next

XS
SM
MD
LG