Linkuri accesibilitate

Protestatarii ucrainieni au evacuat clădirea Primăriei de la Kiev


Protestatarii ucrainieni antiguvernamentali au evacuat astăzi clădirea municipalității din Kiev, pe care o ocupau de peste două luni, ca și clădiri administrative din câteva orașe din vestul țării, ca Lvov, Ivano-Frankovsk, Ternopol și Poltava. Nu s-au semnalat incidente. Evacuarea a fost una din condițiile puse de putere pentru eliberarea tuturor demonstranților arestați. Ocupată la 1 decembrie, clădirea din Kiev a căpătat valoarea simbolică de „cartier general al revoluției”, adică a protestelor începute după ce președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a refuzat să mai semneze Acordul de Asociere a țării la UE, la sfârșitul lunii noiembrie. Protestatarii continuă să ceară demisia lui Ianukovici și alegeri anticipate. Chiar astăzi la Kiev are loc un nou miting antiguvernamental.
XS
SM
MD
LG