Linkuri accesibilitate

Rezultatele referendumului nu sînt reprezentative pentru opinia locuitorilor regiunii găgăuze (D.Petruți în EvZ)


Soci nu schimbă cu nimic realitatea neiertătoare: Rusia cade demografic, e prădată de alcool, zace la dispoziția clanurilor mafiote (T. Ungureanu în 22)



Sociologul român Doru Petruti, care lucreaza de mai multi ani la Chisinau, ii cearta in „Evenimentul zilei” pe politicienii moldoveni pentru felul in care au comentat referendumul organizat ilegal in Gagauzia.

„Prea obişnuiţi cu lipsa rigorii”, ei l-au tratat ca pe un simplu sondaj de opinie. Dar diferenta dintre un referendum si un sondaj de opinie este in orice caz aceea ca intr-un sondaj trebuie sa existe reprezentativitate.

„Nu confundaţi numerele, oricât de mari, cu reprezentativitatea!”, spune sociologul. Chiar daca alegatorii din Gagauzia s-au prezentat in numar mare la referendum, se stie ca de regula voteaza mai ales femeile, si anume cu precadere acelea cu instructie mai putina.

Rezultatele referendumului nu sunt asadar reprezentative pentru opinia locuitorilor regiunii gagauze, iar politicienii gresesc ca se feresc sa aplice legea.

„Derularea unui referendum împotriva legii şi a unei hotărîri judecătoreşti dovedeşte încă o dată subţirimea instituţiilor acestui stat şi că încălcarea legii nu-i sperie decît pe cei care, eventual, încă nu au un cumătru unde trebuie”.

„Olimpiada de la Soci este oglinda pe care destinul o pune în faţa noastră, confruntându-ne cu o alegere tranşantă: drumul către Răsărit”, scrie Ioan Stanomir pe site-ul contributors.

El se refera la „ambiţia grandomană” şi la „omniprezenţa propagandei” ruse evidente la aceste jocuri olimpice.

Stanomir cere atentie fata de admiratia guvernantilor de la Bucuresti pentru liderul rus Vladimir Putin.

„Admiraţia pentru Rusia lui Putin nu e niciodată inocentă. Adversarii Directiei Nationale Anticoruptie, ai Agentiei Nationale de Integritate sau ai Înaltei Curţi de Casatie si Justitie nu pot decât să invidieze eficacitatea cu care statul lui Putin a lichidat toate instituţiile ce pot limita abuzurile executivului.

În Estul Europei, acolo unde gazele şi petrolul domnesc, libertatea este un cuvânt subversiv, iar democraţia liberală un tipar inaplicabil”.

Intr-un articol publicat in „Revista 22”, Traian Ungureanu porneste de la incidentul de la inaugurarea Jocurilor olimpice de la Soci, cand unul dintre cele cinci cercuri simbolizand olimpiada nu s-a deschis.

Putini romani stiu insa - iar Traian Ungureanu le spune acum - ca presedintele rus a vazut pe ecranele din stadion o imagine perfecta, cu toate cele cinci cercuri la locul lor.

Televiziunea rusa, versata in a iesi din situatii dificile, a inlocuit rapid imaginea in direct cu o imagine inregistrata probabil la repetitii.

„Președintele Putin a văzut ce trebuia să vadă. Prințul Potemkin a surâs în mormânt, mulțumit de posteritate”, scrie Ungureanu.

El pomeneste si alte situatii in care state comuniste organizatoare de jocuri olimpice au depanat in acelasi fel incidentele tehnice. Pana la urma, nu e foarte important. Daca n-ar fi vorba despre ceva mai mult. Traian Ungureanu face o analogie intre solutia gasita la Soci incidentului cu cercurile olimpice si smecheria dintotdeauna a Rusiei. De pilda, se arata in „22”, la numai un an dupa ce Putin a pledat cu succes ca jocurile olimpice din 2014 sa fie gazduite la Soci, „Rusia provoca războiul cu Georgia și transforma întregul spațiu caucazian în poligon de abuzuri și violență”.

Chiar daca politicienii occidentali s-au facut ca nu vad, „Soci nu schimbă cu nimic realitatea neiertătoare: Rusia cade demografic, e prădată de alcool, zace la dispoziția clanurilor mafiote, trăiește din exporturi de materii prime și organizează un imperiu de frontieră șantajând Ucraina, Moldova, Georgia și Armenia. Însă, în închipuirea tiraniilor, propaganda e cheia impresiilor, iar impresia e cheia adevărului”.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG