Linkuri accesibilitate

Ion Popescu: „În Ucraina se poate ajunge la aceeaşi situaţie ca cea din anii ’90, când s-a creat Transnistria”


Baricadă şi turn de observaţie la Kiev, 29 ianuarie 2014
Baricadă şi turn de observaţie la Kiev, 29 ianuarie 2014

Şeful delegaţiei Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în dialog cu Iolanda Bădiliţă.


Cu ajutorul Partidului Regiunilor, deputatul în Rada supremă de la Kiev, Ion Popescu, spune că a construit în sprijinul comunitarii românești din Ucraina câteva grădinițe cu predare în limba română (la Stăneşti, Oprişeni) şi o şcoală la Iordăneşti. Şi tot partidul lui Ianukovici este cel care le-a promis şi garantat românilor din Ucraina că slujbele în bisericile ortodoxe vor rămâne în limba lui Eminescu. Unul dintre motivele care îl determină pe Ion Popescu, şeful delegaţiei Ucrainei la APCE şi vicepreşedinte al forului legislativ al Consiliului Europei să rămână fidel preşedintelui Ianukovici. Mai mult, el se teme că dacă puterea şi opoziţia nu vor ajunge la un compromis, iar violentele vor continua, se poate ajunge la desprinderea părţii industrializate a Ucrainei, „pe modelul Moldovei şi regiunii separatiste transnistrene”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:50 0:00
Link direct
XS
SM
MD
LG