Linkuri accesibilitate

Opoziţia ucraineană a lansat un apel la grevă generală


La Kiev, negocierile dintre liderii opoziției ucrainene şi preşedintele Viktor Ianukovici s-au încheiat fără rezultate, miercuri, dar discuţiile vor fi reluate astăzi. Opoziţia îi cere lui Ianukovici să demisioneze în decurs de 24 de ore şi să organizeze alegeri anticipate.

Între timp, la Kiev au continuat ciocnirile răzleţe dintre demonstranţi şi poliţie. Violenţele izbucnite duminică s-au soldat până acum cu moartea a cel puţin doi protestatari antiguvernamentali. Un al treilea ar fi fost identificat la morgă după ce corpul să , se pare, fusese îndepărtat de persoane neidentificate.

Adresându-se miilor de suporteri miercuri seară, unul din liderii opoziţiei, Vitali Klitschko a spus că în trei ore de discuții cu Ianukovici președintele nu a formulat niciun răspuns pozitiv la revendicările opoziției. Şi a lansat un apel la grevă generală pentru astăzi la prânz.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG