Linkuri accesibilitate

Preşedintele Ianukovici discută cu opoziţia. Poliţia trage în manifestanţi


Preşedintele Ucrainei şi liderii opoziţiei la masa de dialog
Preşedintele Ucrainei şi liderii opoziţiei la masa de dialog

Discuțiile au început după ce doi oameni au fost împușcați mortal în violențe.


Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, s-a întâlnit astăzi cu liderii opoziției în timp ce poliția încearcă să facă ordine pe scena ciocnirilor violente cu protestatarii din noaptea trecută. Serviciul de presă prezidențial de la Kiev a spus că șeful statului discută cu Arseni Iațeniuc, Vitali Klitschko și Oleg Tyahnybok într-un efort de a detensiona criza provocată de îndelungatele demonstrații antiguvernamentale.

Discuțiile au început după ce doi oameni au fost împușcați mortal în violențe. Unul dintre ei a fost identificat ca Serhiy Nihoyan, un etnic armean de 20 de ani din Dnepropetrovsk, a cărui familie s-a mutat în Ucraina ca să scape de violențele din regiunea Nagorno-Karabah în anii 1990.

Încă un om a căzut de pe stadionul Dinamo Kiev, dar soarta lui este încă neclară. Unii activiști au spus că a murit, dar purtătoarea de cuvânt a serviciului sanitar al capitalei ucrainene, Natalia Vișnevska, a spus că a supraviețuit căderii și este tratat în spital.

Cei doi bărbați împușcați au fost primele victime ale unor proteste pro-europene prelungite, dar desfășurate în general pașnic. Iar discuțiile lui Ianukovici cu opoziția sunt și ele o premieră. Până acum președintele spunea că este deschis dialogului, dar refuza mereu să participe personal, propunând să trimită subalterni.

La Kiev poliţia trage în manifestanţi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:24 0:00

Ceva mai devreme astăzi Ianukovici îndemnase cetățenii să nu-i urmeze pe ”radicalii politici” și ceruse anchetarea morții celor doi bărbați împușcați.

Activiștii au spus că ei au fost împușcați de poliție cu gloanțe de război, dar ministerul de interne spune că nu a folosit asemenea muniție.
Uniunea Europeană a amenințat astăzi cu măsuri împotriva Ucrainei pentru felul cum gestionează protestele antiguvernamentale.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus că UE este șocată de decese, condamnă folosirea forței și îndeamnă părțile să pună capăt urgent violenței. Barroso a avertizat că Uniunea ar putea fi nevoită să-și ”regândească relația cu Ucraina” și că ar putea fi ”unele consecințe”. Întrebat de reporteri, Barroso a spus că este prea devreme să precizeze care ar putea fi ele.

Tot astăzi Rusia a acuzat din nou occidentul că ar alimenta protesele din Ucraina. Viceministrul de externe rus Grigori Karasin a spus că „autoritățile legitime ale Ucrainei se confruntă cu amestec extern în afacerile lor interne”.

Critici similare a formulat la Bruxelles emisarul Rusiei la UE, Vladimir Cijov. Ambasadorul rus a spus că limbajul folosit față de Kiev nu trebuie să fie unul al sancțiunilor, ci al sprijinului, al ajutorului.

Între timp din capitala ucraineană s-a relatat că forțele de ordine, ocupate astăzi cu îndepărtarea baricadelor ridicate de demonstranți pe strada Grușevski și în împrejurimi, au folosit pentru prima oară un vehicul blindat îndreptat spre protestatari.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG