Linkuri accesibilitate

Temerile preşedintelui moldovean (EvZ, Adevărul)


Calea denunţării pragmatice a comunismului (contributors)


Evenimentul zilei si Adevarul consemneaza agitatia din Gagauzia, constatand ca temerile presedintelui moldovean Nicolae Timofti incep sa se adevereasca. Acesta il avertiza in decembrie pe secretarul de stat american John Kerry ca Rusia va încerca sa destabilizeze situaţia interna din Moldova, mai ales după încheierea Olimpiadei de la Soci, noteaza Paul Ciocoiu in Evenimentul zilei. Articolul lui aminteste si propunerea de compromis avansata de premierul Iurie Leanca autoritatilor secesioniste din Transnistria: autonomie in genul Cataluniei. Un scenariu greu de pus în practică, chiar şi dacă Tiraspolul l-ar accepta, spune jurnalistul, care adauga ca Bruxelles-ul a incercat sa sprijine aceasta initiativa a Chisinaului: Transnistriei i s-a propus sa beneficieze, daca doreste, de prevederile acordului de liber schimb. Uniunea Europeana incearca astfel, considera Paul Cocoiu, ”să momească transnistrenii cu mirajul prosperităţii europene, în detrimentul nebuloasei economice” actuale.

O analiza din Adevarul reface istoricul actualei Unitati Teritoriale Autonome Găgăuzia, pornind de la colonizarile dispuse de rusi in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Sunt aici precizari privind originea turceasca a gagauzilor, religia lor - creștini ortodocși. Sunt si date statistice si amanunte geografice: teritoriile locuite de gagauzi sunt mici enclave, intre care se afla alte unitati administrative. Dar cel mai important detaliu este cel legat de asa-zisa constitutie a entitatii autonome: un articol dintr-un regulament cu valoare de lege prevede că, ”în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”. Ceea ce se petrece de cateva saptamani la Comrat pare sa fie tocmai incercarea de activare a acestei prevederi, chiar daca Moldova nu si-a pierdut independenta. Dan Nicu, autorul articolului, reaminteste si declaratia ambasadorului rus la Chisinau, Farit Muhametşin, că Găgăuzia va reprezenta zonă de interes deosebit pentru Rusia, în acest an. Concluzia analizei este ca Transnistria si-ar cam fi pierdut din potenţialul de disuadare a aspiratiilor europene ale moldovenilor. Rusii reaprind insa tensiunea in zona gagauza, cu beneficiul de a pune puterea de la Chjsinau intr-o situatie incomodă: daca nu reacționează in niciun fel si in februarie gagauzii fac referendum pentru separare, partidele din Alianta pentru Integrare Europeana vor fi taxate de propriul lor electorat, cel mai probabil prin neiesirea la vot. Daca se va încerca împiedicarea referendumului cu ajutorul forţelor ministerului de interne, exista riscul unor provocari din partea autoritatilor locale pro-ruse. Evident, nita d eplata va fi achitata tot de guvernul moldovean.

Intr-un articol publicat pe site-ul contributors, Adriana Gorga discuta rezultatele unui recent sondaj de opinie care arata ca aproape 45% dintre romani considera ca regimul comunist a fost un lucru bun pentru Romania. Nu s-a schimbat deci nimic in perceptia romanilor, din 2000 incoace. Sondajul arata insa ca cei care nu gandesc asa sunt tinerii cu varste pana in 34 de ani, cu studii superioare si cu un venit mare. Ce e de facut? se intreaba comentatoarea. De intinerit, nimeni nu poate intineri. Mai ramane calea educatiei si a dezvoltarii tarii. Adica a denuntarii pragmatice a comunismului. „Oamenii trebuie sa vada la modul concret mai binele de dupa caderea comunismului” (am citat).
XS
SM
MD
LG