Născut la 1 Mai 1951, în satul Grinăuţi-Raia, Ocniţa. A facut studii la Universitatea de stat, Facultatea de filologie, specializarea jurnalism. Actualmente este reporter al agenţiei informaţionale de stat Moldpress și redactor la portalul Prime.md.
Luni
Un început de săptămână straniu. E zi de odihnă. Eu însă lucrez. Primul lucru ce-l fac, intru pe Facebook, să văd cum au reacţionat prietenii mei la postarea mea. Scriam că pe 5 ianuarie tatăl meu ar fi împlinit 100 de ani şi că a fost un om vrednic, bun, puternic. A trecut printr-un război sângeros, foamete. A fost un ţăran harnic din nordul Moldovei. Eu, care o viaţă tot scriu sau încerc să scriu despre economie, i-am invidiat intuiţia economică, mai ales când cu câteva luni până la era cupoanelor îmi tot spunea că rubla se va prăbuşi în scurt timp. Nu e unicul caz când a intuit încotro va merge economia. Regăsesc multe din calităţile sale la mine şi la fiul meu. Pe unele nu aş vrea să le repet, să fiu mai calm, să nu fiu aprig la mânie.
Încerc să caut subiecte. Trebuie să scriu. Pe 6 ianuarie 2013 dezvăluirile privind cazul „Pădurea Domnească” au bulversat opinia publică. A fost un şoc. Un an mai târziu nimic nu se întâmplă. E o mică vacanţă. Mă întreb însă, ce e mai bine, să fie cazuri senzaţionale, ca să avem ce scrie noi, jurnaliştii, sau să fie linişte. E, totuşi, anormal că senzaţionalul prinde la lume, face rating ziarului sau publicaţiei on-line, iar o ştire pozitivă e trecută cu vederea de cea mai multă lume. La fel ca ştirea economică, care e meseria mea. Poate că lumea, mai ales cea de la sate, necăjită cum este, continuă să nu creadă în ştirile pozitive, deoarece trăieşte în acest mediu negativ. Fie că e vorba de politic, de economic sau social.
Reuşesc să plasez câteva ştiri externe, iarăşi despre gerurile aspre din SUA, accidentul stupid al lui Schumacher, pe care, atunci când era la pilot la Ferrari, îl urmăream ore în şir. Oricum până seara reuşesc să fac ceva, deşi mare satisfacţie nu am.
Marţi
Încep dimineaţa cu o călătorie pe reţelele de socializare şi mă încearcă o invidie nebună. Prietenii schiază prin munţii Ucrainei, României sau Austriei, iar eu caut ştiri. Fac Crăciunul pe nou, aşa că nu mă aştept să am oaspeţi. Nici eu nu mă pornesc pe ospeţe. Am urmărit discuţiile de până la Crăciun, atunci când Parlamentul a adoptat modificări la Codul Muncii, potrivit cărora 25 decembrie, când sărbătorim Crăciunul pe Nou, va fi zi de odihnă. Discuţii goale, cred eu. Pe când eram student, mama mă întreba: când vii în vacanţa de iarnă ? De ce mă întrebi?, îi spuneam. Răspunsul era senin şi blând ca o zi de sărbătoare: să ştim când facem Crăciunul şi revelionul, pe nou sau vechi.
Totuşi aştept colindătorii. Cam puţini trec pe cei care locuiesc la etaj. Totuşi, îi plătesc regeşte, ca să-i momesc pe alţii. Dar nici asta nu prinde.
Sunt sunat; îmi vine pe două zile nepotul. Mă bucur nespus de mult, dar îmi spun, s-a zis cu munca mea, cum vede că mă aşez la computer, imediat vrea şi el să-i pun jocuri. Ne jucăm până seara târziu. Mă amuză când îmi spune că vorbeşte româna, rusa şi engleza, dar nu şi italiana. De ce italiana ? Aflu de la el că eu îi sunt super prieten. Pe la 10 adorm, iar el continuă să stea cu ochii în televizor.
Miercuri
Mă trezesc mai devreme, ca într-o zi de sărbătoare, pe la 8.00. Mă aşez la computer. Caut subiecte. Nepotul însă intervine; pune-mi te rog jocuri cu maşini. Îi explic că şeful meu o să fie supărat, dacă nu o să plasez ştiri. Nu-i pasă de şef, pune jocul şi gata.
Aştept o oră-două. Îl implor, dă-mi voie să lucrez. Încă 15 minute, spune, dar mai durează o oră. În sfârşit, îl conving să plece cu bunica la bradul din centrul orăşelului Ialoveni unde locuiesc. Caut insistent subiecte. Nu înţeleg cui îi trebuie aceste ştiri în zi de sărbătoare. Chiar şi la casele mari, e zi relaxantă, publicaţiile on-line de la noi n-au linişte. E un fel de competiţie: cine publică mai mult şi mai senzaţional.
Se întoarce nepotul. Nemulţumit. La brad i-a spus bunicăi: ce trist e, nu ard beculeţele de pe brad. Nu-l interesează că e plină zi. Înţeleg de la el că e trist. Îmi ia locul la computer. Eu mă aşez la televizor şi privesc un film despre o catastrofă aviatică din SUA, în care au supravieţuit toţi pasagerii. Mă cutremur însă când una din pasagere spune: există lucruri mai rele decât moartea.
Joi
E prima zi când revin la muncă. E o atmosferă relaxantă, atât în societate, cât şi la locul de muncă. Ca după sărbători. La moment mă prind la gândul: muncim sau ne facem că muncim.
Încheiem ziua mult mai devreme. Avem de sărbătorit o zi importantă a unui coleg, i-a născut nevasta. L-a numit Alexandru, în cinstea bunelului. Cred că, chiar dacă astăzi mai mult ne plângem de viaţa pe care o ducem, decât ne bucurăm de ea, acest copil când va creşte va avea o altă viaţă. Va trăi într-o altă societate, într-o altă lume, eu cred că mai bună. Atunci nu va mai avea nevoie de vize. Va călători liber. Poate atunci Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană. Cred în asta. Altă cale nu o pot accepta. Vestea bună vine de Bruxelles, unde liberalizarea regimului de vize a mai trecut de un prag. Deşi cred că avem nevoie de o altă elită politică, o altă clasă politică, de o calitate mult mai înaltă, cred că şi actuala guvernare va avea mintea să ne ducă în Europa.
Seara încerc să-mi fac rezervări pentru vacanţa de vară. Tentantă ar fi Bulgaria care este o ţară mai ieftină, dar m-am îndrăgostit de Italia, astfel că în 2014, la fel ca în ultimii trei ani voi pleca acolo. Aleg un sătuc, dacă pot fi numite localităţile de acolo, care sunt pentru noi oraşe adevărate. Mai aproape de San Marino. Soţia îmi acceptă propunerea.
Vineri
A doua zi de muncă. La fel, însă, de zgârcită în subiecte şi evenimente. Numai de muncă însă nu-mi este, vreau în concediu. Chiar sunt obligat să profit de restanţa la concediu din anul trecut.
Poate ar trebui să-mi fac planuri pentru 2014. Nu un plan de afaceri, ci un plan de viaţă. Niciodată, însă, cu excepţia vacanţelor, care în ultimii ani, mai atrag tot mai mult, nu-mi planific din timp. A zis bine cine a zis trăieşte clipa, ceea ce a fost ieri nu se mai schimbă, ceea ce se va întâmpla are prea multe semne de întrebare. La vârsta pe care o am, îmi doresc doar să fiu sănătos, în rest le reuşim pe toate. Să nu fiu atât de sentimental, să fiu mai nepăsător, războiul politic din anul trecut mi-a provocat o insomnie, de care nu pot scăpa nici până astăzi. Vin însă alegerile, la sfârşit de an sau mai târziu, mă gândesc cu groază la ele. Unii îmi spun fi-i mai indiferent, ai grijă de sănătatea ta. Aşi vrea să fiu indiferent, dar cum să fiu dacă îmi pasă ceea ce se întâmplă în această ţară.
Seara, sunt sigur, va fi ca şi celelalte, navigare prin Internet, discuţii pe reţelele de socializare şi o investigare a locurilor din preajma localităţii în care în iunie voi fi în vacanţă. Se poate întâmpla că spre seară, la fel ca în ultimele trei luni să vină nepotul Mark, care e super prieten cu bunelul.
