Linkuri accesibilitate

Thomas Hitzlsperger, un sportiv de performanță, își apără orientarea sexuală


La o conferință de presă la Cardiff
La o conferință de presă la Cardiff

„Îmi fac homosexualitatea publică pentru că aș vrea să fac să avanseze discuția despre homosexualitate printre atleții profesioniști” (Die Zeit).



Săptămâna aceasta a adus în lumea sporturilor o premieră: pentru prima oară un fost fotbalist de mare performanță, internaționalul german de 31 de ani Thomas Hitzlsperger, a anunțat în public că este gay. Mai multe despre această declarație și despre ecourile ei așa cum le reflectă presa internațională, în relatarea lui Mircea Țicudean.

Associated Press scrie că homosexualitatea este un tabu major în unele discipline sportive, în vreme ce în altele atmosfera este mai degajată. Billie Jean King și Martina Navratilova, două lesbiene cunoscute ca atare de zeci de ani, sunt legende îndrăgite ale tenisului mondial. Dar în lumea fotbalului de vârf lucrurile stau altfel, cel puțin deocamdată.

Thomas Hitzlsperger, care a anunțat zilele trecute că este gay, a spus că a auzit de multe ori cuvântul „gay” folosit ca insultă. „Oamenii cred că un fotbalist profesionist trebuie să fie dur, puterrnic, iar să fii gay înseamnă ceva cu totul opus, moale, slab sau mai știu eu cum”.

„Dar când mă gândesc la cariera mea – a spus Thomas – îmi amintesc că mi se spunea ciocanul pentru că sunt puternic și lovesc mingea foarte tare mai ales cu stângul. Și atunci cum rămâne cu prejudecată? Eu sunt o dovadă că e falsă”.

Hitzlsperger a jucat la cluburi ca Aston Villa, Everton, Stuttgart și Lazio, iar în 2006 și-a reprezentat țara, Germania, la Cupa Mondială. Este considerat cel mai cunoscut fotbalist care spune pe față că este gay.

Decizia de a-și face publică orientarea a fost salutată ca un pas pozitiv mai ales în presa din Germania și Anglia, reflectând schimbarea majoră de mentalitate din ultimii ani.

Ziarul britanic de bulevard „The Sun” l-a numit pe sportivul german „Câștigător”. În Germania a fost lăudat pentru curaj. Cel mai citit ziar german, cotidianul „Bild” a titrat „Respect!” pe prima pagină, la o zi după ce Hitzlsperger a făcut anunțul într-un interviu cu ziarul „Die Zeit”.

Thomas a fost aplaudat și de premierul britanic David Cameron, un suporter al fostei lui echipe Aston Villa și de o sumedenie de jucători activi din Germania și alte țări, inclusiv internaționalul Lukas Podolski, ca și de antrenorul echipei naționale germane, Joachim Loew.

Purtătorul de cuvânt al guvernului cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, a spus că Thomas a făcut ce trebuia să facă și că în Germania „nimeni nu trebuie să-și ascundă identitatea sau o parte a ei de teamă”.

Hitzlsperger a fost întrebat repetat dacă ar fi vorbit pe față despre orientarea lui sexuală pe vremea când încă juca fotbal de mare performanță și a răspuns mai degrabă negativ, dar a adăugat că lucrurile se schimbă rapid.

Hitzlsperger crede că într-o bună zi fotbaliștii gay vor putea spune pe față că sunt gay în plină activitate competițională, fără să se teamă de repercusiuni. El a spus că în propriul lui caz lucrurile au fost mai complicate și mai întârziate de faptul că a avut o relație mai îndelungată cu o femeie și abia apoi și-a dat seama că este mai atras de bărbați. El speră însă că discuția pe care o alimentează cu anunțul său va încuraja jucătorii tineri.

Arjen Robben, olandezul care a jucat un rol esențial în avansul echipei țării sale în finala Cupei Mondiale din 2010, a spus că Hitzlsperger n-ar fi trebuit să se teamă. „Și ce-i că e gay?” a întrebat retoric Robben citat de AP la un antrenament ale echipei lui de club Bayern München, la Doha în Qatar. „Să fii gay e normal și natural, e ca și cum aș spune eu aici că sunt heterosexual. Nu văd nicio problemă”, a spus olandezul.

În februarie anul trecut fotbalistul american Robbie Rogers a spus că e gay când s-a retras din activitate. De atunci Rogers, care are 26 de ani, a reintrat în competiție la echipa Los Angeles Galaxy. Fostul jucător englez Justin Fashanu, care a jucat la Nottingham Forest și Norwich, a fost primul fotbalist care a spus că este gay, în 1990. Opt ani mai târziu s-a sinucis, la 37 de ani. Apărătorul suedez Anton Hysen a spus că este gay în 2011.

Anunțul lui Thomas Hitzlsperger a fost salutat și de FIFA, care a recunoscut într-o declarație că din nefericire în fotbal prejudecățile persistă, dar a promis că va face și mai mari eforturi să le înlăture.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG