Dumitru Ivanov: „Dacă majoritatea profesorilor va spune că nu se mai poate de răbdat aceste vorbe goale - mergem la protest”

Deşi în anul care a început cheltuielile pentru educaţie vor creşte cu 80 la sută faţă de anul trecut, nemulţumirile în sistemul care consumă cele mai multe resurse bugetare par de asemenea să sporească. Ce revendicări rodesc pe terenul acestor nemulţumiri şi cum ar putea fi satisfăcute din perspectiva Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei? O convorbire cu președintele Consiliului General al acestui sindicat, Dumitru Ivanov.

Europa Liberă: Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei, dle Ivanov, a formulat deja, încă toamna trecută, nişte revendicări, pe care le consideraţi stringente şi justificate. Au fost, după cum spuneaţi recent, ignorate şi ar urma să fie vociferate mai ferm acum. Despre ce fel de revendicări este vorba?

Dumitru Ivanov: „Întâi de toate trebuie să mă refer la faptul că ţara noastră, Ministerul educaţiei în special a pornit nişte reforme esenţiale în educaţie pe care în linii mari noi le acceptăm. Fiindcă dacă vrem să semănăm, cât de cât, cu Europa, trebuie să facem cum fac ei: mai eficient şi mai bine (nu este cazul numaidecât să copiem orbeşte). Şi acest lucru deja este pornit prin diferite directive, prin Codul Educaţiei care se reformează din zi în zi, mai vin experţi din Europa şi ne zic unde nu e prea bine, unde trebuie de mai schimbat… Dar să ştiţi că nici o reformă din învăţământ niciodată nu va avea sorţi de izbândă dacă un profesor o să se gândească cum să-şi întreţină familia, din ce surse.

Salariul este mizer aş spune. Dacă acum trei ani a fost o majorare în ansamblu şi această majorare de 49 la sută a fost o salvare foarte mare pentru educaţie, păi pe parcurs s-a devalorizat salariul, puterea de cumpărare a scăzut esenţial. Statul nu face politica preţurilor şi acum profesorul a ajuns la aceleaşi condiţii de până la majorare, adică puterea de cumpărare este din nou foarte salbă. Să vorbim pe şleau: în învăţământul preşcolar noi avem un salariu mediu care atinge 1800-1900 de lei; în şcoala primară avem circa 2000, începătorul în ciclul gimnazial începe cu 2200; şi avem o medie de 3000 – 3200 – 3300. Asta deşi un procent esenţial din pedagogi au grade didactice, de la gradul II până la gradul superior care le permite o majorare de până la 50 la sută. Chiar şi aşa este absolut necesar să avem o majorare de salarii.

Acesta este obiectivul principal. În paralel cu el, mai există altul: să aducem conţinutul programelor la cel care există în Europa. Astăzi dacă facem reforma aceasta, o să crească respectiv şi cerinţele, şi responsabilitatea angajaţilor. Dar cum s-o faci, dacă el se gândeşte cum să-şi întreţină familia?”

Europa Liberă: Deci, vorbeaţi de una din revendicări – majorarea cu 50 la sută a salariilor… Dar e un pachet întreg de revendicări din câte mi-am dat seama?

Dumitru Ivanov: „E un pachet întreg, dar daţi să finalizăm cu salariile. Noi am avut câteva întâlniri cu domnul prim-ministru: două ocazionale, alta aranjată. Şi ni s-au făcut nişte promisiuni. A primit dispoziţie Ministerul Educaţiei, cu alţi doi miniştri, al muncii şi al finanţelor, şi cu mine al patrulea să ne întâlnim şi să discutăm. A fost o rezoluţie care nici până în ziua de astăzi nu s-a realizat. După o perioadă de timp, noi am făcut un demers repetat, dar am primit un răspuns absolut formal de la Ministerul Educaţiei, semnat de vice-ministrul Grosu, care nu înseamnă nimic: dacă va fi de unde… Şi am intenţionat a doua oară şi tot nu avem răspuns, iar intenţia a rămas pe hârtie.”

Europa Liberă: Dvs. aţi anticipat o întrebare pe care voiam să v-o pun: dacă a existat vreo discuţie în acest sens cu Guvernul, Ministerul Educaţiei, pe marginea revendicărilor înaintate de sindicat? Ce altceva decât majorarea salarială de 50% se mai are în vedere?

Dumitru Ivanov: „Reforma în educaţie presupune nişte schimbări de conţinut. Vă aduc nişte exemple. Deşi am făcut parcă licee, am lăsat acolo conţinutul care a fost încă pe timpul sovietic. În Europa la profil se studiază de la 8 până la 10 discipline şcolare, dintre care 3 sunt opţionale. Noi studiem 18. Numărul de ore parca s-a redus, dar conţinuturile au rămas aceleaşi. Am studiat practica europeană, am participat la congresul sindicatului din Franţa de 4 ori, la 3 congrese internaţionale ale educaţiei şi lucrul acesta nu se întâmplă nicăieri.

În sfârşit doamna Maia Sandu s-a exprimat cumva că noi trebuie să reducem conţinutul, că trebuie să îmbinăm mai multe discipline care poartă caracter informaţional, dar e numai la nivel de vorbe. Nimic anul viitor în programele şcolare nu este preconizat să se simplifice. Nu se poate aşa.”

Europa Liberă: Deci o altă revendicare ar fi legată de decongestionarea programelor?

Dumitru Ivanov: „Asta este cel mai important. De asta depind rezultatele şcolare, aprecierea activităţii profesorului care dă la copii de toate şi nimic de fapt. De aici decurge tot – şi amenajarea, şi demonstrările şi toate celelalte… ”

Europa Liberă: Revenind la revendicarea legată de salarii, nu credeţi că ar fi fost potrivită această discuţie atunci când se elabora bugetul, când se trecea el prin guvern şi parlament?

Dumitru Ivanov: „Sunt de acord, dar asta nu se întâmplă aşa cum crede cineva. Noi aceste discuţii le-am început din primăvara anului trecut şi am adus argumente câte vreţi şi de unde vreţi. Şi ni s-a spus că, da, ar fi nevoie de majorat salariile, dar nimeni nu are de gând s-o facă de anul acesta. Noi am spus foarte clar: mai încercăm o lună, două, trei, să facem toate eforturile ca să dobândim această majorare, iar dacă nu, o să vedem ce o să spună colegii mei. La noi e un organ colectiv şi dacă majoritatea profesorilor din ţară o să spună că aşa nu se mai poate de răbdat aceste vorbe goale şi mergem la acţiuni de protest, vor fi şi acţiuni de protest.”

Europa Liberă: Spuneaţi mai devreme că nici o reformă nu poate fi realizată dacă nu se vor majora salariile. E cam acelaşi lucru pe care l-am auzit în legătură cu majorarea salariilor pentru judecători. Există vreo legătură între aceste revendicări ale Dvs. şi faptul că în cazul judecătorilor s-a reuşit să se obţină majorarea?

Dumitru Ivanov: „Eu nu vreau să fac nici o aluzie, dar profesorul în afară de salariu nu are nimic. Şi astăzi dacă se discută că pentru mai multe lucrări suplimentare părinţii plătesc… Am fost la unguri recent şi la ei sunt 10 copii în clasă, pe când la noi sunt până la 35 în ciclul liceal. Cea mai mare prostie care poate să existe. Adică trebuie să vorbim despre toate aceste lucruri în ansamblu. Schimbările se fac în paralel, nu separat.”

Europa Liberă: Unii s-ar putea întreba totuşi cum pot fi justificate aceste revendicări din perspectiva situaţiei reale, de vreme ce, de exemplu, în anul curent cheltuielile pentru educaţie şi aşa vor creşte cu 80 la sută faţă de anul trecut?

Dumitru Ivanov: „Astea sunt chestiuni foarte interesante, dar din cele 80 la sută nu este preconizat nici un leu pentru majorare de salarii. Nici un leu, repet. Un an jumătate în urmă, americanii ne-au dat 40 de milioane de dolari, dar până în ziua de astăzi aceşti bani nu sunt puşi în slujba şcolii. Scopul a fost pentru a amenaja şcolile de circumscripţii, ca să semen cu cele din Europa, şi la conţinut, şi la ateliere, săli sportive etc. Deocamdată doar în acest an sunt preconizate 10 milioane în acest scop. Nu vreau să fac aluzii, dar cineva îşi face treaba lui. Acum văd că mai vin bani şi din Europa, şi România ne-a dat acum 20 de milioane de euro în acest scop – nu ştiu unde, când şi dacă vor ajunge aceste milioane acolo unde este destinat. La noi se întâmplă deseori lucruri de acestea. Cât priveşte salarizarea, nici un bănuţ…”

Europa Liberă: Îmi amintesc acum de titlul unui studiu comparativ – „Educația din Moldova: fruntașă la cheltuieli, codașă la rezultate”. În general, când este vorba de confruntarea cu autorităţile pe terenul unor revendicări există loc şi pentru negocieri şi la această temă, a rezultatelor, eficienţei sistemului?

Dumitru Ivanov: „Întocmai. Există, dar până acum unul vorbeşte şi altul nu aude. Sau dacă aude, aude parţial şi după jumătate de an repetă şi el nişte cuvinte care au fost rostite cândva. Eu cred că asta trebuie să fie o politică foarte clară din partea statului. Eu sunt profesor. De la mine se cere unu, doi, trei, patru… Da, eu am să dobândesc, dar dacă am să-mi pun carnea în saramură, adică dacă am să lucrez eficient cu copii. Adică am să caut căi. Dar aşa, vă rog să mă iertaţi. Chiar cu toate camerele de luat vederi… care e poate un pas foarte simbolic. În afară de asta însă nu se întâmplă nimic. Da, trebuie să fie calitate. Dar nu poţi când ţi se pun în cârcă 30 de copii. Nu ai când să ajungi la fiecare dintre ei. Dar mai e şi lucrul individual – o muncă suplimentară care este neplătită. Cât de mare erou nu ar fi profesorul, nu izbuteşte.”