Linkuri accesibilitate

O a doua întrevedere între John Kerry și Mahmoud Abbas


Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, se întâlnește pentru a doua oară în două zile cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, într-un efort de a convinge liderii palestinieni și israelieni să accepte un pact de pace care prevede înființarea unui stat palestinian alături de Israel. Potrivit AP, John Kerry, care s-a deplasat astăzi în Cisiordania, își propune la această fază să convingă părțile să convină asupra unui „cadru” de negocieri în vederea unei rezolvări finale. AP scrie însă că este improbabil să se ajungă la vreo înțelegere în cursul actualei vizite a lui Kerry, a zecea făcută în regiune de când conduce diplomația Statelor Unite. După întâlnirea cu Abbas, Kerry ar urma să revină la Ierusalim, pentru noi convorbiri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG