Linkuri accesibilitate

Liderul unei grupări afiliate rețelei Al-Qaeda, implicată în violențele din Siria, a murit în arest în Liban


Un general de armată libanez a spus că liderul unei grupări afiliate rețelei Al Qaeda, implicată în violențele din Siria a murit în arest, în Liban. Generalul a spus agenției AP, sub condiția anonimatului, că deținutul, Majid al-Majid, a murit astăzi în urma unei insuficiențe renale. Al-Majid, cetățean saudit, a fost arestat în Liban luna trecută, fiind ținut de atunci într-o închisoare secretă. El era considerat comandantul Brigăzilor Abdullah Azam și era pe lista celor mai căutați criminali în țara lui de baștină, Arabia Saudită. Anul trecut Statele Unite au declarat gruparea lui Al-Majid organizație teroristă, înghețându-i avuția din Statele Unite și interzicând firmelor americane să facă afaceri cu ea.
XS
SM
MD
LG