Linkuri accesibilitate

Negociatorul-șef al Iranului în chestiunea nucleară vorbește despre progrese cn convorbirile de la Geneva


Negociatorul-șef al Iranului în chestiunea nucleară a spus că discuțiile de la Geneva au generat până acum „progrese bune”. Televiziunea de stat din Iran a transmis marți un interviu cu negociatorul Abbas Araqchi, care a spus că întâlnirea așa-numitului grup P5+1, din care mai fac parte Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania s-a întins până marți la 4:30 dimineață. Araqchi a spus că va fi altă întâlnire marți. Negocierile asupra unui acord cadru de implementare a înțelegerii nucleare de luna trecută cu Iranul au fot reluate luni după o pauză de o săptămână. Două runde de discuții au avut loc de la 24 noiembrie, când Iranul a acceptat să suspende unele părți ale programului său nuclear vreme de șase luni în schimbul relaxării limitate a unor sancțiuni internaționale.
XS
SM
MD
LG