Linkuri accesibilitate

Printre flegme


Era ca şi cum pe acel peron al autogării din Chișinău trecuseră sute de cămile...



Trebuia să mă întîlnesc cu cineva pe peronul autogării din Chişinău. Era o dimineaţă geroasă, iar cel pe care îl aşteptam întîrzia să apară. Am vrut să mă plimb puţin pe peron, dar… am bolovănit imediat ochii.

Călcasem pe ceva foarte lipicios. Mi-am desprins bocancul de asfalt şi am văzut că era o mucozitate expectorată, destul de mare, care se întindea ca o gumă de mestecat. Am simţit cum mă învăluie o greaţă uriaşă. Iar şi mai grav era că pericolul nu dispăruse. Întreg peronul era acoperit cu expectoraţii, mucozităţi şi insuliţe de scuipat vîscos.

Era o privelişte halucinantă, năucitoare. Ştiam că moldovenii scuipă şi îşi suflă mucii pe trotuare. Dar nu mai văzusem niciodată, în lungii ani ai tranziţiei, atîta scuipat, atîtea mucozităţi expectorate. Era ca şi cum pe acel peron trecuseră sute de cămile. Era greu să mergi acolo, trebuia să faci mereu slalom printre flegme şi muci, dacă fireşte nu erai o brută indiferentă. Asta am făcut. Am evitat cu atenţie toate flegmele, am sărit peste ele, le-am ocolit, le-am evitat, dar gîndul mă ducea le mucozitatea expectorată pe care călcasem. Ce provenienţă avea ea oare? Cine oare îşi suflase voiniceşte mucii pe peronul autogării? Trebuia oare să-mi spăl ulterior talpa bocancului?

Eu cred că nu mai există în urbea asta, care se integrează vijelios în Europa, un loc mai murdar şi mai scîrbos decît zona din jurul autogării. Şi am mai înţeles ceva. În ţara asta, e de preferat să eviţi locurile aglomerate, care sunt aici un fief al murdăriei şi bădărăniei fără frontiere.
XS
SM
MD
LG