Linkuri accesibilitate

Un grup de lucru prezidențial din America a recomandat modificarea programelor guvernamentale de supraveghere


Un grup de lucru prezidențial din Statele Unite a recomandat modificarea programelor guvernamentale de supraveghere, în urma expunerii lor de către fostul angajat al serviciilor de informații, Edward Snowden, refugiat în Rusia.

Într-un raport publicat miercuri se recomandă între altele ca Agenția Națională de Securitate să nu mai stocheze convorbirile telefonice ale cetățenilor americani iar verificarea telefoanelor și comunicațiilor pe internet să se poată face doar prin decizia unei instanțe judiciare. Grupul de lucru a mai recomandat limitarea supravegherii liderilor străini.

Între timp, Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluție pregătită de Germania și Brazilia în care își exprimă îngrijorarea față de daunele pe care le poate aduce drepturilor omului monitorizarea comunicațiilor globale de către serviciile secrete. Rezoluția nu numește țări concrete.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG