E mare stinghereală la Bruxelles în legătură cu Iulia Timoșenko. Brusc, după două umiliri de către Kiev ale înalților oficiali europeni, respectivii umiliți și-au dat seama că ceva important le-a scăpat din mentalitatea celor cu care negociau. Mai întâi, comisarul UE pentru extindere Štefan Füle era gata, cu câteva zile îninte de Vilnius, când Rada a respins legea ce ar fi eliberat-o pe Timoșenko, să zboare imediat la Kiev să îl convingă pe Ianukovici… când, deodată, s-a anunțat că de fapt Ucraina nici măcar nu va semna Acordul cu UE. Ianukovici nici nu era de altfel la Kiev, se aranjase să viziteze Austria în acea zi, iar din cei rămași acolo nimeni nu se căznise să avertizeze la Bruxelles să nu se mai frământe atâta. Füle a fost nevoit să își anuleze zborul.
Incă au avut noroc, Barroso și Van Rompuy și Ashton, că asta s-a întâmplat cu câteva zile înainte de Vilnius, ca să le lase ceva timp să își revină și să încropească altceva: anunțul grăbit anterior cu ridicarea vizelor pentru moldoveni arăta că cineva din eșaloanele inferioare ale Comisiei pregătise totuși ceva de prezentat ca un succes la Vilnius.
A doua umilire a venit săptămâna trecută, marți seara, după baia de mulțime a șefei diplomației europene Catherine Ashton. Ianukovici i-a promis lui Ashton că va negocia cu opoziția și manifestanții, ba chiar a lăsat de înțeles că l-ar putea lepăda pe premierul Mikola Azarov… ca la câteva ore după aceea poliția să dea asaltul pentru a goli piața.
Incetul cu încetul, apare limpede, chiar și la Bruxelles, că e vorba de două logici diferite, cu reguli diferite. Și, deodată, întreaga insistență - brusc dispărută azi - pe cazul Iuliei Timoșenko apare ca o mare eroare strategică. Diplomații de la Bruxelles nu au realizat în ce măsură insistența lor pe ceea ce numeau „justiție selectivă” putea fi iritantă la Kiev.
Pe deasupra, nimeni nu și-a dat osteneala să studieze într-adevăr dosarul condamnării fostei șefe a opoziției. Europenii nu au adus argumente juridice, nu au arătat în ce măsură justiția ucraineană ar fi derapat în acest caz. Au cerut doar, cu insistență, ca Iulia Timoșenko să fie eliberată, ceea ce a sfârșit prin a da impresia că și ei doresc un soi de „justiție selectivă”, sau à la carte.
Rezultatul este că astăzi niciun oficial european nu mai pomenește de Iulia Timoșenko.
