Linkuri accesibilitate

Oxana Domenti: „În 2014, protecţia socială a populaţiei nu se va îmbunătăţi esenţial, la niciun capitol”


Vicepreşedintele comisiei pentru buget şi finanţe în Parlament, deputat PCRM, în dialog cu Valentina Ursu.



Europa Liberă: Ce credeţi despre proiectul de buget pe anul viitor, despre politica bugetar-fiscală?

Oxana Domenti: „Discuţiile vor avea loc abia mâine, dacă vor avea loc încă cu politica fiscală, pentru că am înţeles că alianţa nu este gata. Trebuie să se întâlnească încă cu Fondul Monetar Internaţional. Această politică fiscală a venit prea târziu şi orişice modificare şi orice propunere, cât de raţională şi cât de bună ar fi ea, nu se reuşeşte să fie luată în considerare. Pentru că, odată fiind luată în considerare, ea trebuie să schimbe inclusiv proiectele de buget, venituri, cheltuieli. Deci, propunerile şi recomandările pot fi doar de ordin tehnic, fără nicio îmbunătăţire esenţială. În al doilea rând, chiar dacă guvernarea spune că vine cu anumite măsuri stimulatorii pentru economie, noi nu vedem aceste măsuri. Noi vedem că presiunea fiscală creşte în continuare. Acest lucru se face din contul taxelor sporite, aceleaşi contribuţii la asigurări medicale, care se propun să fie majorate cu 1%, din contul amenzilor sporite, din contul accizelor care vor creşte cu un nivel mai mare decât rata inflaţiei, mă refer la accizele la petrol, care vor influenţa respectiv preţurile. ”

Europa Liberă: Această majorare a accizelor la produsele petroliere importate cu aproape 10% înseamnă acumulări substanţiale?

Oxana Domenti: „ În general, capitolul accize ţigări şi accize petrol este unul important în bugetul statului. Este altceva că aceste accize nu merg la sporirea venitului populaţiei. Dacă facem o paralelă şi cu bugetul social, şi cu bugetul de stat, la capitolul social acolo vedem majorări de pensii de circa 4%, indexări, cele care se fac de la bugetul social, iar cele de la asigurări sociale maximum 7%, pe când accizele cresc cu 10%. Deci, încasările la buget la acest capitol vor fi mai mari decât cheltuielile statului pentru a compensa pierderile populaţiei de la aceste majorări de preţuri şi aceasta ne îngrijorează.”

Europa Liberă: Vreau şi eu un punct de vedere al dumneavoastră referitor la TVA pentru producţia agricolă. Am înţeles că se revine la cele 8%, după ce aceste 20% nu au dat rezultate.

Oxana Domenti: „ Ceea ce am înţeles eu astăzi din discuţiile comisiei este că nu există încă o decizie luată pe marginea acestui subiect. 8% a propus guvernul, Fondul Monetar Internaţional am înţeles că insistă la 20% pentru agricultură. Părerea noastră este că indiferent care ar fi taxa, 8% sau 20%, totul ce încasează bugetul de stat, să întoarcă înapoi sectorului agricol, să întoarcă imediat, astfel încât să asigure funcţionalitatea acestui sector. ”

Europa Liberă: Deci, credeţi că procesatorii vor fi în pierdere, dacă se revine la aceste 8%?

Oxana Domenti
Oxana Domenti
Oxana Domenti: „ Da, procesatorii ar putea fi în pierdere. Există calcule şi fundamente în acest sens. Deci, dacă este să ţinem cont şi de interesul procesatorului, atunci TVA la agricultură trebuie să fie 20%, dar cu restituirea maximală a acestei sume agricultorilor, astfel încât ei să nu fie în pierderi. Atunci în tot lanţul de agenţi economici, începând cu producătorii şi terminând cu procesatorii şi consumatorul final, există o balanţă de interese, în cazul în care TVA la agricultură este 20% şi este restituit totalmente agricultorilor. ”

Europa Liberă: Zilele acestea, dumneavoastră aţi atras atenţia şi asupra faptului că, potrivit proiectului bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor, cabinetul de miniştri ar planifica micşorarea indemnizaţiilor de şomaj.

Oxana Domenti: „Aşa este.”

Europa Liberă: Cu aproape 30%?

Oxana Domenti: „ Deci, pentru anul viitor sunt planificate circa 45 mln de lei, ceea ce este mai puţin cu aproape 20 mln de lei, în raport cu anul trecut. Dumnealor spun că aceste sume nu au fost valorificate, că planifică mai puţini şomeri. Asta ţine şi de modificările la legislaţie care au făcut mai dur accesul persoanelor la sistemul de protecţie destinat şomerilor. Problema cea mai mare pe care am scos-o în evidenţă, în funcţie de parametrii macroeconomici care stau la baza bugetului, noi vedem că în anul viitor ministerul Economiei sau guvernul prognozează locuri mai puţine de muncă. Ceea ce înseamnă că vom avea mai mulţi şomeri decât anul acesta, cu 16 000 de persoane.”

Europa Liberă: Şi aceasta în condiţiile în care guvernanţii califică acest buget drept unul social.

Oxana Domenti: „Eu nu ştiu cum poţi să califici acest buget drept unul social, în condiţiile în care planifici majorări de pensii de 4%, în condiţiile în care unele prestaţii rămân neschimbate, în condiţiile în care majorezi încontinuu presiunea fiscală, în condiţiile în care doreşti să majorezi cota la contribuţiile de asigurări medicale. Eu nu ştiu cum poţi să califici acest buget drept unul social. Dacă este să vorbim în factori relativi, ca pondere în PIB a cheltuielilor sociale, ca pondere a cheltuielilor în cheltuielile bugetare totale, dinamica acestor cheltuieli de la an la an este în scădere. Şi acest lucru, din contra, denotă că acest buget nu are un caracter social. Sigur că cheltuielile majoritare ale bugetului sunt de ordin social, pentru că aşa este nu orişice buget. Trebuie să vedem care este ponderea acestor cheltuieli în nişte indicatori relevanţi, cum ar fi produsul intern brut, cheltuielile bugetare. Deci, aici se vede foarte clar că la capitolul orientare socială este o degradare. ”

Europa Liberă: Luând în calcul că anul viitor va fi şi unul electoral, să înţelegem că cetăţenii ar putea să beneficieze şi de anumite pomeni electorale, în baza acestui buget?

Oxana Domenti: „ Am aşteptat şi eu că anul viitor va fi unul mai generos pentru cetăţeni, pentru că o dată ce 4 ani de zile nu a fost un buget de orientare socială, m-am gândit că uite, în ultimul an, probabil că guvernanţii se vor strădui să se apropie, cel puţin, să-şi îndeplinească o parte din promisiunile electorale, dar deocamdată acest lucru nu se vede nici în bugetul de stat, nici în bugetul asigurărilor sociale, nici în bugetul asigurărilor medicale. Noi nu vom avea o îmbunătăţire esenţială a protecţiei sociale a populaţiei la niciun capitol. ”

Europa Liberă: Lăsaţi să se înţeleagă că aţi putea să nu votaţi.

Oxana Domenti: „ Dacă nu vor fi luate în considerare mai multe propuneri pe care le vom face, noi nu vom vota un astfel de buget. ”

Europa Liberă: Dar între propunerile pe care le veţi avansa dumneavoastră ce se regăseşte?

Oxana Domenti: „ Dacă este să vorbim pentru politicile fiscale, noi pledăm pentru cota zero la impozitul pe venit, pentru păstrarea contribuţiilor de asigurări medicale la nivelul acestui an, dar cu suplimentarea fondului de asigurări medicale obligatorii de asistenţă medicală cu noi surse, cum ar fi, cel puţin, o jumătate din suma acumulată pe accizele la ţigări să meargă spre fonduri obligatorii de asistenţă medicală. E practică întâlnită în foarte multe ţări, se ştie că tutunul are o influenţă negativă asupra sănătăţii şi în multe ţări veniturile bugetare pe seama accizelor la ţigări sau produselor de tutun merg, în mare parte, spre bugetele destinate sănătăţii. Noi propunem ca acest fond să fie suplimentat cu această sursă, păstrând totodată presiunea fiscală existentă. Totodată, noi nu suntem de acord cu măsura aplicată de guvern, deja de 2 ani de zile, de transpunere pe umerii agenţilor economici a celor primelor 5 zile de incapacitate temporară de muncă, achitarea lor. ”

Europa Liberă: Cum ar fi bine să fie?

Oxana Domenti: „ Ar fi bine ca acestea să fie din contul asigurărilor sociale, aşa cum a fost mai înainte. Guvernarea a sperat că odată ce va transpune această povară pe umerii agenţilor economici, va avea cheltuieli mai mici cu buletinele de boală. Însă vreau să vă zic că, analizând bugetul asigurărilor sociale din acest an, din 2013, vedem că cheltuielile bugetului asigurărilor sociale la acest capitol au crescut mult mai mult decât cele planificate. Deci, ce se întâmplă? Cetăţenii noştri sunt mai bolnavi şi stau pe buletine de boală mai multe zile decât au stat 2-3 ani în urmă. Autorităţile trebuie să analizeze din ce cauză se întâmplă acest lucru. Fie că cetăţenii vin bolnavi la lucru şi mai târziu pleacă pe buletin de boală. Fie că agenţii economici se străduie într-un alt mod să-şi răscumpere cheltuielile legate de primele 5 zile de boală de incapacitate temporară de muncă a angajatului, dar cert este că guvernarea nu a obţinut efectul scontat şi cetăţenii noştri sunt bolnavi mai multe zile, agenţii economici au mai multe cheltuieli, dar şi bugetul asigurărilor sociale are mai multe cheltuieli. Deci, la acest capitol, mi se pare că trebuie de revăzut politica actuală. Mai mult, noi v-am zis deja că nu suntem de acord cu majorările mari de accize la produsele petroliere, pentru că vor influenţa preşul. Noi vom propune mai multe facilităţi legate de deductibilitatea fiscală, spre exemplu, cheltuielile angajatorilor şi ale angajaţilor către fondurile de pensii facultative sau către asigurările obligatorii facultative. Aceste cheltuieli să fie deductibile, din punct de vedere fiscal, pentru că, dacă guvernarea a anunţat că doreşte să le ofere cetăţenilor, mă rog, alternative de pensionare, de acumulare a noilor venituri, inclusiv doreşte să le ofere şi altă posibilitate de a se asigura medical, atunci trebuie să vină cu aceste facilităţi, din punct de vedere fiscal. Iarăşi este o practică larg răspândită în toată lumea şi noi vom propune aceste facilităţi, atunci când vom discuta politica fiscală.”

Europa Liberă: Factorul politic încurcă ca acest proiect al Legii bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale să fie aşa cum ar fi bine?

Oxana Domenti: „Probabil că acest lucru trebuie să-i întrebaţi pe cei care fac parte din componenţa alianţei, din câte am înţeles noi, din încercările de a dezbate acest subiect în comisie, nu există o poziţie unică în componenţa noii guvernări din partea diferitelor componente cu privire la această politică fiscală. În ceea ce ne priveşte pe noi, avem o viziune cu totul diferită asupra politicii fiscale, asupra presiunii fiscale, asupra cuantumului acestei presiuni, asupra cuantumului impozitelor şi nu vom vota atâta timp cât nu va fi luată în considerare poziţia noastră. Practic niciuna din propunerile noastre nu se ia în considerare, evident că factorul politic joacă un rol important în acest sens.”
XS
SM
MD
LG