Linkuri accesibilitate

Visul lui nenea Nicolae


Reuşise să trăiască în România numai patru luni. Prea puţin pentru un om care ani de zile a luptat pentru visul lui.


În zorii tranziţiei, la începutul anilor 90, eram student la Braşov. Şi cînd mă întorceam acasă de vacanţă, discutam deseori cu un vecin, nenea Nicolae. Vecinul acesta avea atunci circa 50 de ani şi era foarte interesat de viaţa de zi cu zi din România. El mă ruga mereu să-i povestesc ce am văzut dincolo de Prut şi cum mă simt în Braşov. Nenea Nicolae era curios să afle amănunte despre toate celea: preţuri, peisaje, arhitectură, atmosferă, obişnuinţe, valori. Şi mereu mă asculta cu ochii lărgiţi de uimire.

Apoi, prin 1995, nenea Nicolae mi-a mărturisit că luase o decizie care urma să-i schimbe din temelie viaţa. Nenea Nicolae mi-a vorbit cu amărăciune despre mediul sufocant din Moldova, despre lumea în derivă a tranziţiei. Şi numai obţinerea cetăţeniei române era, în opinia lui, salvarea. De aceea, nenea Nicolae se apucă să-şi adune actele necesare obţinerii cetăţeniei române.

Erau multe acte de făcut. Vreo trei luni nenea Nicolae s-a chinuit să capete extrasul actului de naştere al mamei, căci locul naşterii nu era foarte sigur. Pe deasupra, la Arhivă era mereu o înghesuială insuportabilă. Mii de moldoveni, ademeniţi de o viaţă mai bună, voiau cetăţenia statului de peste Prut.

Acolo, lîngă Arhivă, s-a întîlnit nenea Nicolae cu un escroc care i-a tras ţeapă. După mai multe peripeţii, după o călătorie obositoare la Bucureşti şi după o noapte în care a trebuit să doarmă chircit în maşina unui prieten, nenea Nicolae a depus toate actele pentru obţinerea cetăţeniei jinduite.

Apoi au urmat luni şi ani lungi de aşteptare. Şi a aşteptat nenea Nicolae multă vreme să devină cetăţean român. Lucrul acesta s-a întîmplat prin anul 2000. Îmi amintesc şi astăzi cît de fericit era nenea Nicolae, cum îmi arăta el mult rîvnitul paşaport românesc. E adevărat că vecinul meu avea deja 60 de ani, dar paşaportul românesc îl întinerise în mod miraculos.

Pe urmă, după încă vreo cinci ani, prin 2005, nenea Nicolae şi-a luat calabalîcul, şi-a vîndut apartamentul şi a plecat să trăiască în România. La despărţire, omul care avea deja 65 de ani nu şi-a putut ascunde emoţiile. Era fericit, i se realiza un vis. Omul evada din spaţiul tranziţiei interminabile, pleca într-o lume în plină modernizare. Mărturisesc că l-am invidiat puţin. Moldova în care rămîneam era fieful corupţiei şi evaziunii fiscale, o zonă a dezagregării sociale.

Peste vreo două luni, am aflat că nenea Nicolae se stabilise într-un orăşel frumos din România şi avea parte de o viaţă mulţumitoare, liniştită. Iar peste alte două luni a venit vestea tragică: nenea Nicolae murise subit în timp ce urca scara blocului. Reuşise să trăiască în România numai patru luni. Prea puţin pentru un om care ani de zile a luptat pentru visul lui. Asta e povestea tristă a lui nenea Nicolae.
XS
SM
MD
LG