Linkuri accesibilitate

Două delegaţii oficiale de la Kiev vor pleca la Bruxelles şi Moscova


Premierul ucrainean Mikola Azarov a declarat, citat de Interfax, că miercuri plecă o delegaţie la Bruxelles, pentru a continua negocierile privind acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Azarov este citat cu afirmaţia că scopul discuţiilor este de a negocia un acord „convenabil” Ucrainei.

În paralel, a continuat premierul ucrainean, va pleca o delegaţie la Moscova, pentru a discuta întărirea parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

Ucraina a refuzat să semneze vineri, la Vilnius, acordul de asociere cu Uniunea Europeană, afirmând că doreşte unul mai avantajos.

În centrul Kievului, continuă protestul condus de opoziţia care–i cere acum preşedintelui Victor Ianukovici să-şi anuleze imediat vizita în China.

Totodată, lideri ai opoziţiei au anunţat că blocada guvernului va continua, iar Vitali Kliciko a lansat din nou un apel la grevă generală.
XS
SM
MD
LG