Linkuri accesibilitate

Birocraţia, durerea de cap a IMM-urilor


Săptămâna Europeană a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Zilele acestea, în Republica Moldova, la fel ca şi în alte 37 de ţări europene, are loc Săptămâna Europeană a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Concluzia la care a ajuns majoritatea antreprenorilor moldoveni cu care a stat de vorbă colega noastră, Diana Răileanu, a fost că lipsa unei susţineri adecvate din partea statului îi împiedică să concureze cu întreprinderile străine:

Cu buzunare prin care bate vântul şi legi bune doar pe hârtie, puţini dintre oamenii de afaceri moldoveni vor putea face faţă concurenţei cu antreprenorii europeni, odată cu liberalizarea pieţei. De această părere este Ştefan Ocară, patronul unei gospodării ţărăneşti din satul Mărănici, Nisporeni, deci cel mai indicat să vorbească despre obstacolele cu care se confruntă mici întreprinzători în Moldova:

„Oleacă, să spun aşa mai ţărăneşte, ne împiedică birocratismul. Se cer multe lucruri care, pur şi simplu, sunt de prisos. Vorbim de o sumedenie de acte pe care trebuie să le prezinţi până vei beneficia de un sprijin financiar.”

Europa Liberă: Ştiţi cum se lucrează în Europa? Aţi fost vreodată, aţi comunicat cu colegii de acolo?

„Chiar primăvara trecută am fost în România şi am vizitat unele firme agricole. La drept vorbind, ei sunt cu mulţi paşi mai departe ca noi, în toate domeniile.”

În replică, autorităţile spun că noua situaţie va scoate în vileag lipsa deprinderilor manageriale, care deja îi împiedică pe micii antreprenori să fie competitivi. În Republica Moldova, întreprinderile mici şi mijlocii deţin aproape 98 la sută din numărul total al întreprinderilor din ţară. Dacă la această cifră ţara poate lesne concura cu alte state din Uniunea Europeană, cifra de afaceri înregistrată de aceste întreprinderi este, cel puţin modestă, recunoaşte Iulia Iabanji, directoarea Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii:

Iulia Iabanji
Iulia Iabanji
„Analiza în dinamică ne arată că, spre regret, sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în Republica Moldova în ultimii cinci ani este într-o stagnare. Asta ar însemna că numărul de angajaţi într-o companie nu creşte. Dacă vorbim de numărul de companii, acestea ocupă o pondere de 98 % din economie, dar la capitolul cifra de afaceri, avem doar 35 %. Asta ar însemna că sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Republica Moldova este compus preponderent din micro-întreprinderi, care în mediul doi, trei angajaţi şi o cifră de afaceri foarte mică.”

Tocmai pentru a dezvolta capacităţile manageriale antreprenorilor moldoveni, de aproape 11 ani, oameni de afaceri din Germania, prin intermediul programului „Serviciul Experţilor Seniori” asistă patronii Întreprinderilor Mici şi Mijlocii de aici să-şi dezvolte afacerile. Managera de proiect, Uto Sonnen, observă că mediul de afaceri din Republica Moldova a evoluat mult în ultimii ani, însă că în prezent mingea este în terenul guvernanţilor, care ar trebui să îşi revadă practicile de reglementare a mediului de afaceri:

„După ce am stat de vorbă cu mai mulţi antreprenori locali am înţeles că pentru ei e destul de dificil să facă faţă anumitor reglementări. Le este frică de controalele excesive şi de amenzile usturătoare pe care trebuie să le plătească. În plus mai există şi aşa numitele bacşişuri - cu toţii vorbesc despre aceste probleme. Ce îi învaţă experţii germani? Cum să îmbunătăţească serviciile şi calitatea produselor, cât de important este să investească în subalterni. Desigur, este important şi ajutorul din partea statului, ÎMM-urile reprezentând motorul economiei. Germania are o experienţă bogată la acest capitol. La noi, de exemplu, economia depinde în mare parte de felul în care funcţionează întreprinderile mici şi mijlocii, acestea oferind locuri de muncă, mai ales în localităţile rurale.”

Despre evoluţia mediului de afaceri din Republica Moldova vorbesc şi cifrele. Recentul raport „Doing Business” al Băncii Mondiale a constatat Moldova se numără printre 29 de ţări care au progresat cel mai mult în clasament mai ales datorită unor legi care uşurează obţinerea creditelor, plata taxelor şi închiderea firmelor. Totuşi, clasamentul scoate în evidenţă şi piedicile pe care le întâmpină oamenii de afaceri. De exemplu, pentru a obţine o autorizaţie de construcţie o persoană ar avea nevoie de aproape un an de zile şi ar trece prin 26 de proceduri legale.
Previous Next

XS
SM
MD
LG