...în care Autorul e judecat de personajele sale
Doamna Coţofană (rotindu-se de-asupra Pădurii şi cu ochii aţintiţi în jos, la desişul ei): Doamnelor şi domnilor! Atenţiune! Atenţiune! Atenţiune! Adică, de ce spun eu: doamnelor şi domnilor? Fraţilor şi surorilor! Iubiţii mei colegi de suferinţă! Iată, ascultaţi ce-am să vă spun. Uitaţi-vă: voi demult îl căutaţi pe Domnul Autor, dar dânsul a fugit şi... s-a ascuns! L-aţi căutat acasă, l-aţi căutat la Editură, l-aţi căutat la Librărie – nu era nicăieri! El pur şi simplu s-a şupurit şi a fugit de voi să se ascundă... Iată-l! Este aicea în Pădure! I-am dat de urme... Doamnelor şi domnilor! I-am dat de urme! Adică de ce spun eu: doamnelor şi domnilor? Fraţilor şi surorilor întru suferinţă! Atenţiune, atenţiune!
Domnul Corbu (apărând şi el din înaltul cerului, coboară şi se aşează pe vârful Stejarului): Da, da, doamnelor şi domnilor! Iubiţi fraţi şi surori întru suferinţă! Demult l-am interceptat pe stimabilul nostru Autor care ne-a trădat magistral şi acum a şters putina. Afalţi că chiar adineaori a stat aici pe bancă, a făcut ce-a făcut, - unul din secretele şi tainele lui, după care a luat-o din loc, a venit de s-a sprijinit cu spatele de tulpina acestui Stejar, iar acuma, uitaţi-vă, că a dispărut!
Doamna Coţofană: Nuu! N-a dispărut! Eu îl am în vizor! Ca-ţa-ca-ţa! Eu îl am în vizor!
Domnul Corbu: Să nu vă miraţi că eu am apărut la Marea Paradă a Personajelor sub înfîţişarea de Cioară. Asta a fost doar o metodă de a mă camufla! Eu sunt Domnul Corbu în toată legea. Corb am fost, Corb sânt şi Corb voi fi câte zile voi avea şi voi trăi! Atenţiune, atenţiune! Lasă că nu ne scapă el nouă!
Doamna Coţofană: Exact! Nu ne scapă!. Iată-l, coboară spre pârâu. Spre pârâiaşul care curge din acest al Doilea Lac. Unde se duce el? Ce vrea să facă? Şi parcă ar striga ceva? Ce-i cu el? Noi încă nu i-am pus la cale judecata, iar el... Aşa, aşa, iată-l! A ajuns pe malul apei. Caută un loc să treacă dincolo... Da, da, domnule Autor!... Coboară câţiva paşi la vale, acolo este un trunchi prăvălit peste pârâu şi... poţi trece pe celălalt mal. Exac acolo... unde... în poiană te aşteapră colegii mei de suferinţă!
Domnul Şobolan (care apare într-o ţinută de domn serios, într-un sacou gri, cu cilindru tradiţional pe cap, cu ochelari; se postează în mijlocul poienei, împrejurul lui într-o clipă se adună toţi ceilalţi colegi de suferinţă): Domnilor, pe cât aţi auzit, stimabilul nostru Autor se îndreaptă în direcţia noastră. Deci, fiţi gata să-i facem o primire precum i se cuvine. Domnia sa încă nu ştie că noi îl aşteptăm aici, în poiana aceasta. Dar lasă că-i facem noi primirea la cel mai înalt nivel! Cu cele mai mari onoruri! Da, da, încoace! Încoace! Poftiţi încoace! Poftiţi, poftiţi!!! Se aud paşi. Trosnesc vreascuri uscate. Se aude fâşâit de paşi prin frunze uscate... Aşa... D-ta, domnule Profesor, vei fi Arbitrul Suprem. Ca un om versat în filozofie va trebui să dirijaţi întreg procesul, iar d-ta, domnişoară sau doamnă... doamnă sau... intermediara Traficata va să fii martoră, în calitate de martoră. D-ta, domnule Orbete şi d-ta, doamnă Cârtiţă va să fiţi ajutoarele mele întru dresarea procesului verbal. Pentru că se ştie că, până la urmă, va fi nevoie să prezentăm problema aceasta la Curtea Supremă de Justiţie pentru a se confirma acest Act Justiţiar. Şi pentru ca acest proces să nu apară ca o improvizaţie, va trebui să expunem punct cu punct, conform legilor statului nostru suveran şi independent, toate contravenţiile... tot conţinutul infracţiunii săvârşite de stimabilul nostru Autor.
Doamna Coţofană: Atenţiune! Atenţiune! Iată-l, vine... Vine mai aproape. Cred că este tocmai direcţia cea mai potrivită. Deci, vă rog să fiţi gata pentru a-l lua în primire.
Domnul Autor: Dar ce-i cu mine? Aud nişte voci care vin din înalturi, vin dimprejur, vin din faţă. Ce se întâmplă? Ba parcă vocile acestea ar răsări din adâncul meu? Din pieptul meu... Ce? Cine? Cine vorbeşte aşa? Că doar Tu... Tu ai plecat? Eşti acolo, sus? Nu mai dai glas. Mă aştepţi acolo, sus. Da, poate că Tu ai să mă clarifici ce se întâmplă cu mine? Aud în mine nişte ţiuituri, nişte bâzâituri... Ha, da! Probabil că acel micro-microfon a pornit să funcţioneze? În loc să-şi facă misiunea de a transmite, el singur a început să vorbească? Aoleu! Nu cumva în serviciul organelor speciale există acuma nu numai microfoane care emit, dar şi retransmit? Dacă nu cumva din poziţie recepţie ele pot face şi autoemisie? Uite, asta ar fi o descoperire! Pe care demult au inventat-o şi o practică anumite servicii, dar despre care nu se ştie nimic. Da, simt că mă zgârâie ceva la intestine. Oare unde s-o fi oprit acel micro-micro-microaparat? Dacă nu cumva o fi având o microtelecameră? „Da, domnule Autor!” Ah, este vocea stimabilului domnul Generos de la Casa Optimistului General. „Ascult, domnule Generos! Vreţi să vorbiţi ceva?” – „Da, dle Autor. Unde te afli? Unde eşti, că te căutăm împreună cu dl locotenent Oacheş de dimineaţă şi nu putem să te găsim?”
Domnul Autor: „Aici, aici sânt. Am ieşit la o mică plimbare după masă, prin pădure. Astăzi este ziua mea de naştere şi m-am decis să mă relaxez un pic, să mă mai vântuiesc, să mă mai răcoresc. Mă gândisem să merg să mă scald în Lac, dar am renunţat. M-am abţinut. Se pare că nu e prea curată apa în aceste lacuri. În special, în Lacul Doi. Afară de aceasta mi-am amintit de acel cadavru... Numai anul trecut, când o tânără, fiind violată, a fost aruncată în gura de scurgere a lacului şi eu am văzut-o şi de atunci nu mai suport a intra în apa acestui lac.” – „Dle Autor, nu cumva aveai ceva... vreo relaţie cu acel caz de atunci?” – „Doamne fereşte! De unde! Eu nici măcar nu locuiam în zona aceasta. Sânt aici de doar o lună şi jumătate...
Domnul Generos: Ce s-a întâmplat? Alo! Alo! S-a întrerupt legătura! Alo! Brrr! Brrr! Bzzz!
Domnul Autor: Ah, m-am izbit cu burta de un ciot. Nu cumva a pătruns în pântecele meu? Şi a nimerit exact distrugând micro-fonul? Aaa, ceva... sânge... Da... Sânge... Ceva ud...
Doamna Coţofană: Atenţiune! Atenţiune! Domnule Acuzator general, vine spre domnia voastră Domnul Corbu, care va participa şi d-sa în cadrul procedurii judiciare. Peste o bucată de timp mă voi alătura şi eu şi vom începe să derulăm Judecata noastră.
Domnul Autor: Ah, am obosit... Dar nu mi-a mai rămas mult. Acuş am să ajung sus, pe colină şi acolo mă voi mai odihni o jumătate de oră, o oră, vreo două ore... Atâta cât voi avea... Şi pe urmă o să mă întorc îndărăt, acasă... Şi o să mă odihnesc... Doar n-au rămas decât vreo două trei ore până la... sfârşitul zilei mele de naştere... Doaaaamne, ce zbucium! Şi eu speram să mă odihnesc... dar ce-i asta? Jos, în faţa mea pământul se ridică... Ţărâna se ridică... Se ridică frunzele de pe jos... Într-un loc, în altul... Parcă s-ar zvârcoli nişte fiinţe pe sub pământ! Doamne, ia uite! Dar cum să trec? Ce-i cu ele? Ce să fie acolo? Haaa! Astea or fi cârtiţe! Da, plină pădurea de cârtiţe! Stai că... mi se cufundă piciorul într-o groapă! Aşa e pământul de moale! Aaaa! Stai să-l scot să păşesc mai departe... Să mă feresc de acest loc – să scap! Aaaa... calc cu celălalt picior şi acela se cufundă... Aaaa! Şi mai departe... Alt picior... Iar se cufundă... Dar ce-i aicea? Parcă-ar fi... Parcă-ar fi nişte gropi subterane! Parcă ar fi săpat cineva tuneluri pe aici... ca să mă cufund eu... Aaa! Să mă apuc cu mâinile de ceva... Să mă ridic! Să mă ridic!
Domnul profesor (din poiana lui): Uitaţi-vă! Uitaţi-vă! Iată-l, vine... Marele nostru... marele nostru Autor, care... care ne-a întrunit... care ne-a organizat acea Magnifică Paradă, după care... şi-a bătut joc de noi – ne-a părăsit! Ne-a trădat!
O mulţime de voci din poiană: feminine, masculine, ţipete ca de copii, unele înalte, ca de adolescenţi strigă ca un cor: Să-l judecăm! Să-l judecăăăăm! Să-l judecăm – n-ea trădat! Trădătorule! Trădătorule!
Domnul profesor: Linişte. Să le luăm la rând pe toate. Lasă să se ducă careva să-l ia de braţe şi să-l aducă aici! În faţa noastră! În poiană! Tu, domnule Şobolan, eşti mai voinic... Şi tu, domnule... domnule Orbete. Duceţi-vă şi-l aduceţi aici. Şi o aduceţi aici şi pe Doamna Cârtiţă, că ea se ocupă cu bararea drumului... Spuneţi-i că: gata, nu mai are el scăpare şi vrea-nu vrea o să vină aici, la noi! Să stea în faţa noastră! Cu toate păcatele şi mizeria lui... Aşa... acum cineva... să aducă aici un trunchi şi-l aşezaţi aici... Dar nu pentru acuzat, ci pentru judecător!
Domnul Şobolan: Numaidecât! Chiar acum mă duc. Hai, Orbete, şi tu. Tu ai să-l apuci de un braţ, eu de alt braţ şi-l aducem aici în mod forţat, în faţa Marei Judecăţi.
Domnul Autor: A-păi... Ce-i asta? Ce-i asta? Cine sânteţi voi? De ce m-aţi luat de mâini? De ce mă apucaţi de mâini? Unde vreţi să mă duceţi? Ce vreţi să faceţi cu mine? Nu vă cunosc!
Domnul Şobolan: Cum: nu mă cunoaşteţi, dle Autor? Doar am făcut împreună Marea Călătorie Subterană!
Domnul Autor: Da, dar atunci erai micuţ, josuţ, aşa cum sânt toţi şobolanii. Acuma văd că eşti... văd că eşti cogeamite namilă de om! Ai chip de om! Şi tu, orbete, erai o făptură mică, prizărită, acum văd că eşti un cogea lungan...
Domnul Orbete: Păi, orbete-neorbete, nu prea sunt un Orbete. Când trebuie, eu văd atât de bine cum nu mai vede nimeni altul!
Domnul Şobolan: Nici eu nu sânt şobolan. Aşa ţi s-a părut. Acum vezi... mă vezi în lumina mea adevărată!
Domnul Autor: Vai! Nu mai ştiu care este lumina cea adevărată. Care este realitatea! S-au amestecat toate în capul meu: în loc de şobolan văd om, în loc de om văd şobolan, în loc de orbete văd om, în loc de om văd orbete. Doamne! Unde este, Doamne, Libelula mea cea dragă şi frumoasă ca să mă lumineze şi să mă dumirească...
Doamna Libelulă (de sus): Aici, aici sânt, domnule Autor! Abia am sosit! Am auzit că eşti în mare pericol, că ţi se pune la cale o Mare Judecată şi am venit să te susţin! Cred că din toate personajele d-ei tale una eu ţi-am rămas fidelă şi-ţi voi rămâne până la capăt, pentru că şi dna Lăcustă te-a trădat şi dl Bondar te-a trădat! Uite-mă, stau aici lângă dl Profesor de filozofie şi... şi... Şi dl Bondar este şi el cogeamite namilă de om, şi dna lăcustă este cogeamite doamnă respectabilă...
Doamna Tranziţie: Dar nu mai lungiţi vorba atâta, doamnelor şi domnilor, colegi ai mei de suferinţă! Aduceţi-l mai repede aici şi aşezaţi-l în genunchi... În genunchi! În genunchi! Auzit-ai tu, Autorule?! În genunchi!
Domnul Autor: De ce: în genunchi? În faţa cui: în genunchi?
Doamna Tranziţie: În faţa noastră – a tuturor! În faţa mea şi a suitei mele de doamne!
Domnul Autor: Şi d-ta, doamnă Tranziţie? Şi d-ta eşti aici?
Doamna Tranziţie: Da, am venit să te judecăm... noi cu toţii, pentru marea trădare la care ne-ai supus. Cu care ne-ai ruşinat...
Domnul Autor: Eu? Trădare? Pentru ce: trădare?
Domnul profesor: Atenţiune, doamnelor şi domnişoarelor: nu vă grăbiţi – totul trebuie să se desfăşoare după Regulament, după tipic. Acuş începem procesul. Ocupaţi-vă locurile! Toţi se aranjează într-o linie în formă de arc. Eu o să fiu în centrul arcului, iar d-sa Inculpatul – Acuzatul va sta în genunchi în faţa noastră.
Domnul Autor: dar nu vreau să stau în genunchi! Nu, n-am să stau în genunchi!
Domnul Şobolan: Ba ai să stai! Iaca, te împingem de umăr în jos şi – ai să stai! Vrei – nu vrei, ai să îngenunchezi! Pentru că: trebuie să răspunzi d-ta!
Domnul Autor: La ce să răspund? Pentru ce să răspund? Ce-am păcătuit? Ce-am greşit eu?
Domnul Şobolan: Asta ce va vedea imediat. Imediat. Dle procuror, dle judecător!
Domnul profesor: Eu sunt dl judecător, eu sunt dl profesor...
Domnul Autor: Dar d-ta cu ce drept ţi-ai asumat rolul de judecător şi de acuzator? Dacă nici măcar nu figurai în componenţa paradei.
Domnul profesor: Ei, vedeţi, doamnelor şi domnilor, iubiţi colegi întru suferinţă? D-sa a uitat că mi-a făcut invitaţie la Marea Paradă a Personajelor şi că eu am participat în modul cel mai activ acolo. Acuma susţine precum că eu nu aş face parte din comunitatea voastră! Vedeţi câte obiectivitate din partea dlui autor?
Domnul Autor: Dar propriu zis, care sânt acuzele ce mi le aduceţi?
Domnul Judecător (către ceilalţi): Auziţi, dragii mei colegi de suferinţă? D-sa nici nu ştie care este păcatul şi crima cea oribilă şi abominabilă pe care a comis-o faţă de noi!
Voci. Voci. Voci: Să-l sfâşiem! Să-l executăm! Să rupem hainele de pe el! Să-l tăvălim prin smoală! Să-l lăsăm gol să-l sugă ţânţarii! Să-l legăm de trunchiul unui copac! Să-l înecăm în iaz! Să-l băgăm cu nasu-n pământ! Să-l... să-l... să-l ardem pe rug! Să-l... să-l...
Domnul Profesor: Nu. Nu! Noi trăim într-o ţară democratică în care domină supremaţia legii... şi se cuvine ca judecata noastră să fie făcută conform legii, conform regulamentului, statutelor şi... actul nostru de judecată, sentinţa noastră să fie confirmată de Curtea Supremă de Justiţie...
Domnul Autor: Auzit-aţi? Curtea supremă de Justiţie! Dar ce sânt eu? Sânt un criminal?
Domnul Judecător: Deci, răspunde la întrebare. Prima întrebare: Cum te numeşti?
Domnul Autor: Mă numesc: Autor.
Domnul Judecător: Din ce an eşti născut?
Domnul Autor: Sânt născut în anul cutare, pe 13 august.
Domnul Profesor: Exact! Anul ţi-l cunoaştem, iar ziua ne-ai spus-o dta singur. Aşa că astăzi este exact ziua dtale de naştere şi ziua judecăţii dtale de apoi!
Domnul Autor: Asta-i judecata de apoi? Stai că mi s-a mai vorbit despre asta, dar n-am crezut. Acuma văd că, într-adevăr, ceva... se confirmă.
Domnul Judecător: Spune, cetăţene acuzat: răspunde de ce ai cutezat să aduni atâtea personaje la o paradă aşa de mare, să ne incluzi în tot felul de fantasmagorii de-ale dtale cu fel de fel de scorniri, după care te-ai dezis de noi şi ne-ai lăsat în izbelişte.
Domnul Autor: Cum adică: v-am lăsat de izbelişte?
Domnul judecător: Dar nu te-ai lepădat de noi? Ai promis că ne introduci într-o carte, într-o carte de mare răsunet, un best-seller, un best-seller, care să cutremure întreaga lume cititoare din Europa şi din celelalte câteva continente cititoare – un best-seller mondial şi la urmă te-ai dezis de noi cu atâta uşurinţă, încât... încât am rămas stupefiaţi cu toţii. Cum vine asta? După o mare paradă, după un banchet strălucit, după atâta fast... dta, dta te-ai lăsat... te-ai lăsat de noi!
Domnul Autor: Iubiţii mei eroi! Iubitele mele personaje literare! Dar nu eu v-am lăsat, nu eu v-am părăsit – dânşii! Dânşii! Cei de la Fundaţia... de la Fundaţia SPONSOROS Moldova, cei de la Editura PERI NOI – ei, ei n-au acceptat, ei n-au acceptat proiectul meu. Şi eu ce pot să fac? Eu nu am absolut nici o putere... Nu am nici o putere financiară să... scriu această carte! Ei m-au acuzat precum că aş fi abordat nişte teme politice, care nu sânt de... competenţa lor, care nu se înscriu în cadrul preocupărilor lor. Ei vor altceva: ei vor scene, ei vor crime, ei vor violuri, ei vor senzaţii tari... Eu însă v-am respectat atât de mult... Eu am vrut să realizez o carte care să aibă pondere... o pondere pentru societatea noastră. Ca să contribuie la purificarea ei, la îndreptarea ei. Dar iată că aceste două instituţii nu au acceptat proiectul meu. Şi eu ce mă fac?
Voci. Corul de voci: Nuuu! Nuuu! Tuuu! Tuuu! Tu, autorule eşti marele farsor. Ce n-ai ştiut?
Domnul profesor: Linişte! Atenţiune! Altă întrebare: atunci când ai redactat acest proiect, dle Autor, ai avut certitudinea că el va să fie confirmat? Că o să fie acceptat? Că el va să fie finanţat?
Domnul Autor: Da, am avut certitudinea, pentru că s-a întâmplat ca şi alţi autori să prezinte proiecte similare şi – au fost acceptate!
Domnul judecător: Şi atunci? Şi atunci de ce al d-tale nu a fost acceptat şi a fost respins?
Domnul Autor: Da, a fost respins. Uite, asta eu nu pot să o explic. Asta a fost un şoc pentru mine. Numai că... numai că... Să nu vă întristaţi, dragii mei, eroi de carte. Eu nu m-am dezis de voi! Nici pentru o clipă nu m-am dezis. Eu... eu... am să vă pun în carte, totuşi! Fie că această carte va apare sau nu va apare... sau va apare mâine sau peste un an sau peste zece sau post mortem, totuna veţi fi, veţi figura, veţi trăi în cartea mea! Aşadar, de ce v-aţi burzuluit împotriva mea? De ce atâta ură împotriva mea?
Domnul profesor: Da... Dar dta pe mine personal m-ai ofensat! De ce m-ai invitat şi eu am răspuns cu multă plăcere la invitaţia d-ei tale, nu m-ai introdus în seria celor cinci subiecte de bază care figurau în proiect, ci m-ai introdus în cele trei subiecte de rezervă... Ceea ce vrea să însemne că nu mi-ai acordat prioritate, nici mie, nici fiului meu şi nici soţiei mele!
Domnul Autor: Aici, recunosc: am greşit.
Femeia Vamp (răsărind de la spatele dlui profesor de filozofie): El! El! El m-a prezentat pe mine într-o limină... într-o lumină denigratoare, ruşinoasă! Parcă eu aş fi cea mai... cea mai decăzută femeie! Uite la dânsa: la Fata Traficata, da nici ea nu a fost într-atât de defăimată de către dsa, cât am fost eu!.. Dl Autor, de unde ştia el, de unde a aflat el că eu... că eu ţi-am sedus feciorul? Şi că eu... că eu... l-am... l-am sfârşit de zile? Eu nu sunt femela păianjenului care-şi devorează iubitul-masculul-bărbătuşul. Eu sunt o femeie onorabilă. Şi chiar dacă mă numiţi Femeie Vamp eu nu sunt canibală. Eu de fapt sug... sug sângele din victima mea. Adică de ce aş zice: victimă? Din obiectul dragostei mele. Şi acest obiect al dragostei mele, fie că eşti domnia ta, dle profesor, care te consideri soţul meu, fie că este fiul dtale, acest fraged, dulce copil. Eu... eu nu-l sfâşii cum îşi sfâşie păienjenoaica victima, eu încetul cu încetul îi sug sângele... Şi el simte atunci o mare plăcere, pentru că a suge sângele iubitului sau a-ţi da sângele iubitei e ca şi cum ai face... ai aduce o ofrandă sfântă pe altarul dragostei. Iar dsa, să vedeţi! m-a prezentat ca pe o vampiresă! O vampiresă care... care şi-a pierdut chipul de om! Dta, dle profesor, ai avut câteva soţii, dar cea mai dulce dintre toate eu sânt! Toată viaţa m-ai căutat şi, în sfârşit m-ai găsit! Şi o dată ce m-ai găsit, am vrut să te fac fericit şi pe domnia ta! Dar şi pe fiul domniei tale care cine ştie în ce braţe ar fi ajuns dacă nu-l luam eu în îmbrăţişarea mea dulce.
Domnul profesor: Ai auzit? Ai auzit, domnule Autor, care este filozofia cea mare a dragostei? În secolul nostru al XXI-lea dumneata continui să te afli sub imperiul unor concepţii demodate, vetuste. Unde sunt azi vampirii... femeile vamp? Astea au fost în secolele trecute, atunci când existau fel de fel de vrăjitoare. Acum lumea s-a schimbat. Acum dacă n-ar fi femeile atâr de iubitoare, bărbaţii impotenţi cum sânt nici nu ar putea să le facă să procreeze! Ca să continuie seminţia aceasta omenească. Şi dta te-ai lăsat indus în eroare de speculaţiile şi reflecţiile găunoase ale unor directori de la... de la fundaţii sau edituri şi te-ai lansat în fel de fel de subiecte şi tratate şi naraţiuni de acest gen denigrator la adresa celei mai frumoase jumătăţi a neamului omenesc. Pentru asta va să plăteşti! Va să răspunzi!
Domnul Autor: Dar... dar de ce să răspund? Dar care este vina mea? Că doar întreaga lume literară este plină de asemenea subiecte şi naraţiuni. Violări, omoruri, jafuri, crime şi mai ales... pedofilie, homosexualitate şi tot ce e mai urât şi mai scârbos pe lumea asta! Totul încape în literatură şi numai asta are căutare şi se desface şi se vinde. Cum poţi face un best-seller din nişte critici sociale, din nişte fapte care sunt de moralitate de... de...
Domnul profesoror (către fiul său): Auzi, taichii, ce spune acest Autor? Să ştii că pe undeva are dreptate... Parcă ar avea dreptate – nu este el întru totul vinovat.
Domnul Autor: Domnule Judecător! Domnule Procuror! Ştii dta că pentru a comite un păcat e nevoie de cel mult şi cel puţin două persoane? Dacă aţi considerat că eu v-am trădat, că m-am dezis de voi – dar nu este adevărat! pentru că aţi văzut că eu ţin la voi şi continui să ţin şi cu toată dragostea vă tratez şi că voi include în cartea mea fie că ea va fi sponsorizată sau nu va fi, va fi publicată sau nu, eu totuna vă voi pune în cartea mea... Aşa că revolta şi protestele domniilor voastre, mult respectaţii mei, nu au nici o bază... serioasă. Este doar un semnal de criză şi... regret că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, dar... dar precum ziceam: pentru a comite in păcat sau cel puţin a face o faptă e nevoie de cel puţin două persoane... Ahhh, de data aceasta vina cea mare nu-mi aparţine, ci aparţine celeilalte părţi.
Domnul Procuror: Aţi auzit, colegi? Se pare că aici dlui are iarăşi dreptate.
Domnul Corbu: Ba nu mai are el nici o dreptate! Eu cred că... Eu cred că ar trebui să punem punct polologhiei acestea şi să... să-i pronunţăm sentinţa şi să-l condamnăm şi... să terminăm cu el! Pentru că am impresia că ceea ce debitează dsa nu este decât o... o stratagemă ca să ne ameţească cu vorba şi... şi să-şi vadă mai departe de... afacerile lui dubioase! N-aţi auzit? Eu, Corbu, ştiu că dsa este căutat de poliţie. Dsa este dat în căutare de către Organele Speciale şi că acestea sunt pe urmele lui. N-a mai rămas mult până... să-l înhaţe! Aşa că dacă îl înhaţă ei, îi fac ei de petrecanie. Dar mai bine să i-o facem noi aicea şi să-l... să-l sugrumăm şi să-l îngropăm Aici ca să nu se mai ştie nici unde-i el şi nici ce-i cu el! Cu atât mai mult că nu are nici familie şi nici odrasle care să-l caute.
Domnul Judecător: Domnule Corbu, dta eşti un extermist, cum pronunţa cuvântul un şef de stat. Dta eşti un extermist maximalist ultraradicalist! Noi nu putem să dispunem de viaţa şi existenţa unui om, pentru că astea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat-o, Dumnezeu i-o va lua atunci când va decide El. Noi ne-am gândit s-i formulăm o pedeapsă care este de competenţa noastră. Cine ce propunere are?
Domnul Şobolan: Eu zic: să-i scoatem ochii.
Domnul Orbete: Ba eu zic: Să-i lăsăm ochii, dar să-i tăiem urechile!
Doamna Tranziţie: Domnilor! Domnilor! Staţi un pic! Nu-i scoateţi nici ochii, nu-i tăieţi nici urechile, că mai întâi vreau să-l întreb ceva. După aceea faceţi tot ce vreţi cu el. Măcar şi jambon sau jumeri!
Domnul Profesor: Să te auzim, doamnă Tranziţie.
Doamna Tranziţie: Eu aş vrea să-l întreb de ce dsa a decis să mă includă pe mine în unul din subiectele lui laolaltă cu o suită de doamne? Eu sânt... figurez pe sarcofagele din cele patru puncte cardinale ale metropolei de una singură. Celelalte doamne nu au decedat şi nici nu au de gând s-o facă! Dna Coripţia e bine sănătoasă! Dar dacă eu, Tranziţia, mi-am dat duhul, în schimb Doamna Coripţia, adică Corupţia e bine sănătoasă! Doamna Infliţia, adică Inflaţia e bine sănătoasă! Doamna Linguşiţia e şi ea bine sănătoasă, umblă la libertate, continuă să-şi facă datoria, funcţiile. Celelate doamne... Uite că eu am venit împreună cu ele... asta datorită faptului că eu am hotărât să mă... să mă resuscitez!
Domnul Profesor: Dar ce termen o mai fi şi ăsta? Că nu l-am auzit în filozofie – ce înseamnă: a resuscita?
Doamna Tranziţie: A resuscita înseamnă: a reînvia sau a... a... prinde viaţă din nou. Eu n-am prins viaţă, eu, dacă vreţi să ştiţi... mă ocup acuma de o problemă... deşi acolo îi frig şi-i strâmt în sarcofag, dar eu mai am puteri să mai reflectezi la ceva şi... acuma am să mă retrag îndărăt, numai că asta am vrut să vă spun: păcatul lui este că... dsa ne-a considerat decedate pe toate. Hai că eu Tranziţia am fost asasinată, că de fapt am fost asasinată! Cum... să decedez eu la zece ani? E foarte devreme – timpuriu detot! Dar Doamna Corupţie? Dar Doamna Inflaţie? Dar Doamna Inaniţia, Doamna Rătăciţia, Doamna Reciclaţia – o! asta-i! Despre Reciclaţie nu s-a spus nimic! Eu, Tranziţia am fost asasinată, iar în locul meu a fost întronată Reciclarea! Re-cic-la-rea con-şti-in-ţei întregului popor! Un popor care a pornit pe calea democraţiei acuma este reciclat înapoi pe calea autocraţiei! În spiritul autocraţiei!
Domnul Autor: Exact! Exact asta a fost ideea mea atunci când am vorbit despre cele două turnuri plasate în centrul oraşului, care au fost scoase din adâncuri ca nişte rachete intercontinentale şi acuma, înălţându-se deasupra oraşului fumegă zi şi noapte şi produc o conştiinţă nouă autoritară, de factură autoritară, dictatorială.
Doamna Tranziţie: Acesta ar fi păcatul cel mare şi pentru asta eu propun nu numai că să i se taie urechile şi să i se scoată ochii – eu propun să i se taie limba!
Domni... Doam... Domnişoara Traficată: Ba eu protestez! Protestez! Domnia sa Autorul este un om blajin şi foarte bun la suflet. Eu cred că nu trebuie să i se taie limba. De ce să i se taie limba? Mai bine să i se taie degetele de la mâna dreaptă ca să nu poată să scrie. Dar mâna să i se lase întreagă.
Domnul Profesor-Judecător: Dar de ce să i taie degetele? Pur si simplu să i se confişte orice ustensile de scris, hârtia... ca să nu poată să scrie! N-are decât să umble lălăind prin lume tot spunând la poveşti, numai să nu le scrie! Ca să nu le citească alţii! Şi atunci dacă nu le scrie, atunci nici texte n-o să aibă, n-o să facă proiecte. Ce se tot bagă el cu scornirile lui, cu fantasmogoriile lui pe la tot felul de fundaţii cu sponsorizaţi, pe la tot felul de edituri cu PERI NOI, cu PERI SURI, ca să umble el aşa şi să ne căşuneze nouă atâtea necazuri! Mai bine aşa să-i facem!
Voci, voci, voci în cor: Nuuu! Prea blândă pedeapsa! Mai bine să-l îngropăm!
Domnul Orbete şi Doamna Cârtiţă: Iată, îi săpăm aici o groapă şi-l băgăm şi-i turnăm ţărână deasupra şi dacă... Dacă o să poată el ieşi singur din groapă – noi l-om îngropa numai, îl îngropăm de viu! – şi dacă o să poată el ieşi singur din groapă, n-are decât să trăiască mai departe, iar dacă nu...
Domnul Judecător: Uite asta-i o idee! Noi îl pedepsim cu pedeapsa cea mai aspră, iar dânsul dacă rezistă la această pedeapsă şi... iese din mormânt, atunci n-are decât să trăiască mai departe. Noi ne-am făcut datoria – suntem curaţi şi în faţa legii şi a puterii celui de sus.
Toţi ca o singură voce: Să-i săpăm groapă! Să-i săpăm groapă! (Îi sapă groapă şi-l îngroapă. Peste jumătate de oră groapa-i gata, în alte zece minute ţărâna îi dată deasupra şi...)
Doamna Coţofană: Uraa! Uraa! L-am pedepsit! Uraa! Uraa!
Domnul Corbu: Asta a meritat – asta a obţinut! Spre asta a năzuit – asta a vrut!
