Oricât ai altoi pedagogia lui Makarenko pe Casa morţilor a lui Dostoievski, tot Scrisori din subterană face! Cutremurătorul volum de „poeme orfeline” All Death Jazz, Max Blecher, 2013, semnat de Nicolae Avram, el însuşi un „produs” al casei de copii Federeu, stă mărturie în acest sens, una pe câteva voci ce articulează cartea în secvenţe omonime: Moartea, Guşteru, Daniel 1, Măndelu 1, Măndelu 2, Petrică, Federiţa 1, Federiţa 2, Bebe, Daniel 2. Pe cât de individualizate, vocile (alias, personajele), pe atât de luate la refec la grămadă, fără deosebire, de către educatori:
„bă, cine vă dă să mâncaţi cine vă dă haine
cine vă spală cine are grijă de voi cine v-a dat
la şcoală
stima noastră şi mândria ceauşescu românia
tov educator”.
Omniprezentă, violenţa fizică – bătăile & violurile sunt monedă curentă la Federeu! – este dublată de violenţa limbajului, potenţându-se reciproc până la paroxism: „morţii mă-tii îţi sparg faţa rapandulă dacă scoţi un cuvânt/ îţi scot maţele pe nas te omor ştoarfă/ te dau la câini să te halească curvă ordinară ce eşti”. Dacă scriitura propriu-zisă are consistenţa unei fierturii de la fundul cazanului, oralitatea te izbeşte ca un damf ce-ţi vine-n faţă, dinspre visceral: „ce altceva au crescut nemernicii ăştia/ statul ăsta împuţit// nişte rahaturi cu ochi peste care societatea/ trage apa cu scârbă/ copii otrepe copii păduche hâzenii demente/ asta-i educaţia de vită căsăpită”. O atmosferă clorotică, s-ar zice irespirabilă, emană din fiecare poem, una cu suflarea personajului, uneori chiar ultima suflare, de-ar fi să citez acest poem demn de raftul întâi al poeziei româneşti contemporane:
„când se trezeşte
argentina fata cu ochii argintii
şi cosiţe întunecate
se suie pe acoperişul federeului
sare în gol fără să spună nimic
preoţii din oraş nu vor s-o-ngroape
nu vine nimeni la ea să-şi ea rămas bun
zace o lună la morgă în frigider
trupul mort al argentinei este apoi tranşat
înghesuit într-un sac negru de plastic
câteva zile au hrănit cu el câinii
miliţienilor
puţinele rămăşiţe de pe fundul sacului
fură împrăştiate pe câmp
ploaia a căzut atunci cu putere peste mirişte
a prefăcut sângele uscat în mii
de păianjeni
care s-au grăbit să urce treptele
federeului”.
Cât despre autorul acestor versuri, ei bine Nicolae Avram scrie cum ar face respiraţie gură la gură!
11 nov. ’13
