Eu, de la o vreme, evit să deschid televizorul în fapt de dimineaţă. Asta după ce m-au năucit de-a binelea cîteva emisiuni matinale.
Emisiunile cu pricina mi s-au părut un soi de tutti frutti agresiv, multicolor, halucinant. Nişte prezentatori tineri, cărora nu le tace gura nici o fracţiune de secundă, te iau în primire imediat şi, într-o jumătate de oră, îţi fac capul calendar.
Ei vorbesc mereu, zîmbind şi rîzînd, amestecînd indiscernabil, într-un discurs greu de digerat, lucruri grave şi puerile, chestii merituoase şi glumiţe ieftine, stupide. Acum sînt plini de gravitate, iar peste o clipă rîd nechezat. Scopul lor e să vorbească necontenit, să te bombardeze cu un noian de informaţii culese din toate domeniile existente, să te apuce de ochi, să te lase cu ochii ţaglă.
Mărturisesc că îmi este milă uneori de prezentatorii aceştia. Vorbind necontenit, ei nu mai au timp pentru reflecţie şi nu mai reuşesc să-şi ordoneze discursul. Prin urmare, greşelile gramaticale şi chiar aberaţia crasă sunt de neevitat. Sunt clipe cînd pur şi simplu nu înţeleg ce vor să-mi spună. Dar pentru patronii lor, pesemne, asta nu contează. Important e că eu, telespectatorul, sînt năucit. Adică sunt conectat la torentul lor nărăvaş de informaţie. Deşi, dacă e să fiu sincer, îmi este milă şi mai tare de mine.
O dată am avut puterea să urmăresc o oră întreagă o emisiune de felul tutti frutti. Amalgamul de informaţie, viteza cu care se perindau imaginile şi turuiala necontenită a prezentatorilor electrizaţi mi-au provocat dureri de cap pe durata acelei zile. Nu mi-am mai putut reveni în fire, iar în minte îmi răsăreau mereu crîmpeie din debitul verbal al prezentatorilor matinali.
Şi am avut o revelaţie. Mi s-a făcut dor de nişte emisiuni matinale mai liniştite, cu prezentatori mai calmi, care vorbesc mai puţin, dar reflectează mai mult. Care nu dau impresia că te atacă, că vor cu tot dinadinsul să-ţi bolovănească ochii. Şi, din fericire, mai există încă asemenea emisiuni. Dar ele fac parte dintr-un trend descendent, pe cale de dispariţie…
