Linkuri accesibilitate

Mihai Ghimpu: Nu poţi fi şi cu Estul, şi cu Vestul


Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu

Preşedintele Partidului Liberal, fostul preşedinte al Parlamentului şi ex-preşedintele interimar al Republicii Moldova, răspunde întrebărilor Europei Libere.



Europa Liberă: Domnule Mihai Ghimpu, putem vorbi despre ireversibilitatea parcursului european pentru Republica Moldova, din moment ce se face destul de vizibilă această scindare între forţele pro-est şi cele pro-vest?

Mihai Ghimpu: „Cred că prea devreme ne bucurăm. Depinde ce guvernare vom avea după alegerile din 2014 şi nu numai din 2014, dar şi din 2018. Aceste acorduri, nu parafate, dar semnate, dacă vin la putere, în Republica Moldova, partide pro-ruse, precum comuniştii sau alţii, nu le împiedică să intre în Uniunea Vamală Rusia-Belarus sau în Uniunea Euroasiatică, dacă se formează şi sunt statute compatibile. Şi aceasta s-a văzut când Armenia a anunţat că aderă la Uniunea Euroasiatică şi oficialii europeni au spus că atunci nu au cale spre integrarea europeană. Aceasta mă deranjează pe mine şi aceasta vreau să înţeleagă foştii noştri colegi că, dacă, cu adevărat, eşti pentru cursul european, înseamnă că trebuie să te gândeşti foarte bine şi să facem tot posibilul ca să menţinem, după aceasta, guvernarea democratică. Fiindcă în alţi patru ani de guvernare democratică lucrurile se vor schimba. În aceşti ani, am reuşit să schimbăm puţine lucruri, preponderent infrastructura, dar în plan social – nimic. Aceasta urmează să o facem, în următorii patru ani şi la aceasta trebuie de gândit. Dacă nu se gândesc, înseamnă că gândul lor este altul. Adică pledăm azi pentru integrarea europeană, dar, pe urmă, pot veni comuniştii şi forţele democratice să spună: „Dragi cetăţeni, ce să vă facem, dacă aţi votat pentru comunişti?! Noi am făcut totul. Trebuia să votaţi pentru noi”. Adică un fel de scuză. Vom vedea”.

Europa Liberă: Componentele coaliţiei pro-europene vor să organizeze aceste manifestaţii în data de 3 noiembrie, pentru a aduce lumea în piaţă să demonstreze cetăţenilor despre nevoia apropierii Republicii Moldova de UE. Dumneavoastră ce ziceţi despre aceasta? Veţi fi şi dumneavoastră în piaţă?

Mihai Ghimpu: „Sigur că nu. Nu am nimic comun eu. Ei sunt o coaliţie. Ce am eu cu decizia lor?”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră împărtăşiţi opţiunea pro-europeană?

Mihai Ghimpu: „Sigur că o împărtăşesc, dar eu nu pot sta alături de trădători şi de acei care compromit, pe alocuri, cum spunea un fost coleg, compromit acest parcurs european.”

Europa Liberă: Dar e bine că se organizează aceste manifestaţii?

Mihai Ghimpu: „E bine, dar nu va veni atâta lume câtă a votat. Importantă este cifra din alegeri, aceia au votat pentru parcursul european. Vor veni 10-15-20 de mii de cetăţeni, aceasta nu e cifra pe care am avut-o în alegeri, începând cu 2009.”

Europa Liberă: Dar acest reproş al opoziţiei comuniste că, pe timpul guvernării lor, mai multă lume îmbrăţişa această opţiune pro-europeană cum trebuie înţeles? Cercetările sociologilor arată că lumea a cam pierdut încrederea în această eurointegrare.

Mihai Ghimpu: „Atunci Republica Moldova nu avea susţinerea, pe perioada guvernării comuniste, pe care o are astăzi din partea UE. Dar are loc contrabandă, corupţie, legea nu funcţionează, lucrurile nu se schimbă şi atunci lumea se întreabă de ce închid ochii europenii aceştia, de ce situaţia e aşa de proastă, dacă ei ne ajută, ne dau bani, de exemplu, am primit 100 de milioane de euro ajutor, dar, pe de altă parte, aceste 100 de milioane de euro s-au dus de la Banca de Economii. Şi lumea stă şi se întreabă: „Ce e Uniunea Europeană? De ce ei tolerează? De ce ei rabdă? Dacă ajută Republica Moldova, sunt acei care pot să strângă şurubul celor care guvernează”. Şi cred că din acest considerent. Aici, într-o oarecare măsură, poartă vină şi acei care reprezintă Uniunea Europeană la noi, fiindcă ei cunosc lucrurile şi au tăcut, au mers peste, nu ştiu, cred că acesta e motivul. S-au schimbat nişte lucruri, infrastructura, am mai majorat noi pe ici-colo salariile, indexarea a fost mai mică decât în anii precedenţi, fiindcă, mă rog, criza europeană nu ne-a permis. Lumea nu vrea să ia în calcul aceasta, se uită ce e în casă, ce e pe masă, cum e îmbrăcat copilul. Sunt mai multe motive aici. Dar cred că unul din motivele principale este că nici când eram noi la guvernare şi nici acuma nu s-a făcut o emisiune, bine nu putem noi să dăm comandă televiziunilor, presei private...”

Europa Liberă: Nu s-a informat suficient populaţia?

Mihai Ghimpu: „Nu s-a informat suficient populaţia ce avantaje oferă Uniunea Europeană şi ce câştigăm noi, în cazul în care mergem spre Uniunea Europeană. Şi lumea se duce la poştă, se adună, aşteptând pensia şi acolo vin comuniştii, ideologii lor şi le spun: „Mai bine va fi cu Uniunea Vamală Rusia-Belarus”. Dar dacă s-ar explica: iată suntem în CSI atâţia ani de zile, ce am câştigat noi? Preţul la gaz a fost mai mare decât în alte ţări care nici nu au fost în CSI. Toate acestea trebuie explicate. Lumea neinformată întotdeauna merge pe o cale greşită sau o duce cineva pe o cale greşită. Comuniştii de aceasta au grijă. Iată, vedeţi şi acuma, aceasta e grija Moscovei, că îi aduce în faţă aici, pe alţii îi pune în consiliul municipal, referendum, alte chestii. Moscova are grijă de aceasta. Dar Uniunea Europeană nu a avut grijă de lucrul acesta, să ne mişte pe noi şi acuma pe ei, cei care sunt la guvernare. Aceasta e cred că partea cea mai proastă.”

Europa Liberă: Care ar fi explicaţia că partidele de stânga în Republica Moldova sunt partide pro-ruse?

Mihai Ghimpu: „În primul rând, sunt vorbitori de rusă. Aceştia fac parte din „coloana a cincea”. Iată, aţi auzit, strigau: „Moldova! Moldova!”, dar nu au niciun drapel al Republicii Moldova, toate erau roşii şi ale Uniunii Sovietice. Aceasta este, s-au adunat şi nişte rătăciţi de ai noştri cărora le-au oferit nişte funcţii şi se ţin de comunişti, au nimerit în echipa aceasta. Aceasta este coloana a cincea”, ei au crescut la Moscova.”

Europa Liberă: Integrarea în UE nu ar mai fi o prioritate, o idee naţională?

Mihai Ghimpu: „Din păcate, noi ne deosebim de alte state, să nu zic popoare, căci poporul e cu mult mai mare. Eu am avut discuţii şi cu cei din Ţării Baltice, şi cu alţii. Chiar dacă la ei era lupta aceasta politică între nomenclatura comunistă şi, pe atunci, Frontul Popular, iar acum partidele de dreapta, când era vorba de ţara lor, ei se uneau şi luau o decizie, mai departe lupta exista. La noi aici e problema: noi suntem împărţiţi în două tabere. O tabără – să ne rupem de imperiul rus, ţarist, sovietic, iar a doua tabără vrea cu Vestul. Şi de aceea, aceştia sunt cu Estul, fiindcă politica ruşilor a dat rezultate. Iată, avem aceste două tabere. Şi vreau să spun, că această tabără care este pro-rusă, pro-est, este cea mai vinovată de sărăcia şi mizeria, în care se află cetăţenii Republicii Moldova, fiindcă sărăcia nu selectează naţionalitatea: ori trăiţi toţi bine, ori toţi rău. Şi ei sunt acei care ne-au tras pe noi în urmă, fiindcă dacă nu erau ei, nu votam pentru nomenclatura comunistă, nu votam pentru nomenclatura pro-rusă, reformele se făceau mult mai înainte şi astăzi noi, cred, eram membri ai UE.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, până la urmă, cine decide soarta Moldovei? Forţele din interior sau cele din exterior?

Mihai Ghimpu: „Să vedem cu ce o să se termine. Dar influenţa cea mai mare o are, la etapa actuală, Rusia. De aceea nu există AIE-2, de aceea nu sunt eu preşedinte al Parlamentului. Căci nu era problema ca Lupu să nu fie preşedinte al Republicii, problema era în Mihai Ghimpu, nu în Marian Lupu. De aceea a şi fost denunţat Acordul AIE-2, de aceea şi s-a format coaliţia proeuropeană şi a fost lovit Partidul Liberal, ca să fie scos de pe eşichierul politic. Dar să vedem. Oricum cineva crede că, obţinând parafarea şi semnarea Acordului, înseamnă că ei şi-au făcut datoria. Nu, datoria o să putem spune că şi-au făcut-o, atunci când câştigăm viitoarele alegeri, continuăm cursul european şi în 2014, şi în 2018. Fiindcă Rusia oricând va reveni la aceasta. Peste patru, peste opt ani. Nu o să ne lase în pace, chiar dacă va fi semnat Acordul de Asociere. Cu semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi libera circulaţie, Rusia nu se va împăca cu faptul că ei pierd terenul, sfera de influenţă.”

Europa Liberă: Dar apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană ajută Republicii Moldova?

Mihai Ghimpu: „Desigur că ajută. Ajută foarte mult, dar...”

Europa Liberă: Dar ce se întâmplă cu Transnistria, în cazul acesta?

Mihai Ghimpu: „Cum să vă spun? Noi avem exemplu, avem Kaliningradul (Königsbergul). Clar că aici nu este ieşire la mare. Totuşi, ce n-ai da, trebuie să treci pe teritoriul Ucrainei, ca să vii încoace. Eu cred că Ucraina va merge înainte şi aceasta, undeva, într-o oarecare măsură, mă linişteşte. Ucrainenii demult luptă, au luptat şi au vrut să aibă stat independent şi, indiferent cine va fi acolo, ruşii cred că dacă o să fie X sau Y, mai bine o să fie. Nu, acolo, eu cred, toţi sunt conştienţi de faptul că trebuie să existe ţara lor şi ei trebuie să decidă soarta lor şi nu Rusia. Este un plus mare pentru noi. Aceasta ne poate ajuta şi la soluţionarea problemei transnistrene.”

Europa Liberă: Cum?

Mihai Ghimpu: „Depinde de Ucraina. Dacă nu o să mai permită tot ceea ce iese de pe teritoriul acela ocupat, pe teritoriul lor să ducă, ruşii să aducă, ei să ducă, să vândă. Şi de noi depinde. Noi nu putem să le dăm ştampila, cum a dat-o Lucinschi: „Luaţi ştampila şi vindeţi marfă cu documente Republica Moldova”. De aici nu recunosc, dar de aici vând marfa. Pârghia, cred, cea mai bună e în mâinile Ucrainei, mai bună decât a UE şi a formatului, şi a tuturor. Dar, până la ziua de azi, Ucraina nu a vrut să folosească această pârghie, fiindcă vor să menţină, cât de cât, o relaţie bună cu Federaţia Rusă. În cazul în care Rusia se comportă cum se comportă, cred că Ucraina poate să-şi schimbe politica în problema aceasta. Fiindcă problema Transnistriei nu este doar problema noastră, aceasta este şi coasta Ucrainei. Şi eu le-am spus lucrul acesta încă în 1992, când a început conflictul. Eu am fost la Kiev şi am vorbit şi cu „Ruh”-ul şi am spus că Transnistria pentru noi e pierdută, acum ea se bagă în coasta voastră. Şi ei înţeleg lucrul acesta.”

Europa Liberă: Mihai Ghimpu – euro-optimistul sau euro-scepticul?

Mihai Ghimpu: „Euro-optimistul. Indiferent cine ar fi la putere, dacă se produce o schimbare de felul acesta, peste patru sau peste opt ani, totuna lupta trebuie continuată. Noi nu trebuie să cedăm. Cine luptă, cine munceşte, mai devreme sau mai târziu, are rezultate.”

Europa Liberă: Şi acest sprijin, care vine din partea Bruxellesului, din partea Uniunii Europene, e un sprijin condiţionat sau necondiţionat?

Mihai Ghimpu: „Nu vă pot spune, la ziua de azi, că e condiţionat. Căci dacă era condiţionat, apoi, la noi, era altă situaţie. Nu exista jaful acesta, contrabanda, corupţia. Într-o oarecare măsură, ei mai mult au închis ochii. Să vedem ce o să fie după parafare.”

Europa Liberă: Dar ce o să fie după parafare?

Mihai Ghimpu: „Atitudinea lor de mai departe.”

Europa Liberă: Care ar trebui să fie?

Mihai Ghimpu: „În primul rând, de ce avem situaţia pe care o avem. Acordul, parafarea şi semnarea nu este doar proiectul nostru, este şi proiectul lor. Şi sunt cointeresaţi şi ei ca proiectul lor să se termine cu bine.”

Europa Liberă: Dar coincid interesele?

Mihai Ghimpu: „Coincid interesele. Eu sper că, după parafare, cerinţele vor fi mult mai dure. Fiindcă ei spun lucrul acesta, dar nu fac, spun că nu trebuie corupţie, trebuie să funcţioneze legile, stârpită cutare, cutare, dar ca atare ei văd că nu se întâmplă nimic. Şi eu am luat cu unii discuţie, şi parcă aşa am înţeles că, după parafare, până la semnare, căci parafarea e una, semnarea e alta. Şi ar vrea, la momentul semnării, să simtă că ceva cu adevărat s-a schimbat. Cred că aceasta va fi. O să vedem. Şi eu cred că şi ei se gândesc că semnarea acestor documente, şi pierderea alegerilor peste trei luni, degeaba le semnezi. Şi atunci, cred, şi ei se gândesc: „Ia, puţin să strângem şurubul”, se gândesc la viitoarele alegeri, să nu pierdem alegerile, căci atunci totul se duce naibii. Ei ştiu că, în cazul în care lucrurile nu se vor schimba la noi, câştigă Federaţia Rusă. Indiferent, vin alţi comisari, alţi deputaţi, politica trebuie să aibă o continuitate.”

Europa Liberă: Contribuţia dumneavoastră la apropierea Moldovei de UE acum care poate fi şi este?

Mihai Ghimpu: „Votăm tot ceea ce ţine de integrarea europeană. Şi, din contra, îi criticăm pentru ceea ce nu le place europenilor şi cetăţenilor. Şi eu cred că acesta este un lucru bun. Şi ei trebuie să se bucure că noi le spunem: „Nu furaţi. Nu vă ocupaţi cu contrabanda, cu corupţia”, fiindcă astăzi nu poate să existe pe centru-dreapta guvernarea unui partid, deci, e coaliţie. Şi interesul meu este să înţeleagă şi ei că noi oricum trebuie să ne întâlnim după alegeri, dar ne putem întâlni numai în cazul în care ei nu se duc cu totul în jos. Dar, la moment, după cum văd eu politica lor, ei nu conştientizează lucrul acesta. Ei, din contra, trebuie, într-adevăr, să facă aşa, încât atunci când văd că se duc în jos, să câştige PL, să vină la noi votul, nu să se ducă la comunişti. Să completăm noi golul. Mai e timp. O să vedem.”
XS
SM
MD
LG