Linkuri accesibilitate

UE sprijină uriașe proiecte energetice - Moldova deocamdată exclusă


România ar putea beneficia de mai multe proiecte, inclusiv unele comune cu Bulgaria și Ungaria.


Europa vrea să fie mai puțin dependentă de Rusia în domeniul energiei. Comisia Europeană a făcut publică lista a 250 de proiecte de infrastructură din domeniul energiei, majoritatea transnaționale, care ar putea beneficia de fonduri globale de aproape 6 miliarde de euro (5,8 miliarde). Este vorba de viziunea unei Europe intraconectate, traversată de rețele de energie care nu ar ține seama de frontiere și care ar include, pe lîngă țările membre în UE, partenerele estice, Elveția, Norvegia și Turcia, ba chiar și Rusia europeană.

O rețea compactă și extinsă de conducte și cabluri de electricitate care ar asigura autonomia energetică a continentului.

O primă remarcă este aceea că vechiul proiect european al conductei Nabucco, care trebuia sa aducă în UE gaz din Azerbaidjan, a fost abandonat definitiv.

Uniunea Europeană visează de două decenii să pună la punct rețele directe de aducere a gazului din Azerbaidjan, ca să nu mai depindă de Rusia, însă pînă acum cursa a fost pierdută în favoarea SUA și a Marii Britanii. Deja în anii 1990, UE a investit sume uriașe pentru a repara infrastructurile din Azerbaidjan și Georgia (proiectele TRACECA și INOGATE), sperând să convingă regimul azer să accepte o apropiere de Europa și un transport direct al gazelor. In schimb, Azerbaidjanul a acceptat contraoferta americană, în virtutea căreia principala conductă azeră traversează Turcia și merge spre Marea Mediterană.

De data asta, proiectul de conductă de gaz dinspre Azerbaidjan luat în considerare de Comisia Europeană e mult mai puțin ambițios. El nu conține însă nimic care să menționeze protecția mediului și, la fel, lasă cu totul deoparte natura represivă și autocratică a regimului dinastic din Azerbaidjan.

România ar putea beneficia de mai multe proiecte, inclusiv unele comune cu Bulgaria și Ungaria. Unul ar fi o conductă Constanța-Arad și de acolo în Ungaria, prin care ar trece gaz din Azerbaidjan. Cu Bulgaria se prevede o interconectare strânsă a rețelelor electrice.

Moldova nu este însă prevăzută în niciunul din aceste proiecte. Singurul proiect, de altfel, care privește nu Moldova, ci Ucraina vecină, este o conductă de petrol care merge din Ucraina în Polonia, ocolind Moldova.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG