Linkuri accesibilitate

Statele Unite, impasul bugetar și piețele financiare


Președintele Barack Obama după rezolvarea precedentei crize a pragului datoriilor
Președintele Barack Obama după rezolvarea precedentei crize a pragului datoriilor

Piețele cred în cele spuse la un moment dat de Winston Churchill: „Poți întotdeauna conta că America va face ce trebuie făcut după ce epuizează toate celelalte opțiuni”.



Pietele financiare au tratat initial cu nervozitate faptul ca Statele Unite se apropie de pragul neplatirii datoriilor, fara ca politicienii sa se poata pune de acord. Vineri insa, cind speranta unei intelegeri parea reala, bursa a inregistrat nivele record. Cum reactioneaza aceste piete la neputinta policienilor? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Increderea pietelor in Statele Unite nu este usor de clintit. Dolarul a fost timp de decenii rezerva valutara predilecta a lumii. Strainii ofera Americii imprumuturi la dobinzi foarte reduse, uneori fara dobinda. Asta se materializeaza intr-un avantaj economic major pentru Statele Unite. Premiza a fost pina acum ca sistemul politic american functioneaza adecvat. Dar aceasta premiza se clatina acum, in fata neputintei Congresului de a scoate tara din impas.

In februarie 2011 guvernul federal a fost amenintat cu inchiderea. In august 2011, tara a fost aproape de a intra in insolventa. In martie 2013 au intrat in vigoare reduceri bugetare automate majore, criticate de ambele partide, doar pentru ca republicani si democrati nu s-au putut intelege cu privire la reducerile bugetare necesare. Acum guvernul federal e inchis si se apropie din nou momentul in care plafonul datoriei trebuie ridicat.

Ministrul de finante declara ca situatia il sperie. Presedintele Obama declara si el – ignorind faptul ca mesajele sale pot provoca efecte economice considerabile-ca de data asta lucrurile stau diferit si pietele ar trebui sa fie ingrijorate. Dar acestea nu reactioneaza pentru moment dintr-un motiv simplu, expertii cred ca policienii vor folosi aproape tot timpul alocat pentru a lansa mesaje politice dar ca, in ultimul moment, vor ajunge la o solutie. Dar specialistii apreciaza ca la un moment dat, poate nu acesta, dar totusi e posibil ca o solutie sa nu fie gasita.

Pietele cred in cele spuse la un moment dat de Winston Churchill: „Poti intotdeauna conta ca America va face ce trebuie facut dupa ce epuizeaza toate celelalte optiuni”. Dar chiar si asa e greu de afirmat ca sistemul politic american este in prezent unul eficace. In 2011, agentia Standard & Poor a coborit rata de incredere in Statele Unite tocmai din cauza scepticismului ca politicienii americani fac ceea ce trebuie facut. Partidele politice sint mai divizate ca oricind, in memoria recenta. Increderea populatiei in Congres este la nivelul cel mai redus inregistrat vreodata. Popularitatea republicanilor este de asemenea la cel mai scazut nivel.

Ultimele doua mandate ale Congresului au produs mai putine legi decit in oricare alta perioada din anii 40 incoace. Daca pietele financiare, pe baza acestor realitati acumulate, modifica premiza aproape axiomatica de incredere in Statele Unite, efectele nu vor intîrzia sa apara si pot fi majore.
XS
SM
MD
LG